1. Nu e nevoie sa-l fi citit pe Machiavelli pentru a sti ca in politica minciuna e o arma uzuala. Napoleon se insela sau era ipocrit zicand ca minciuna nu e buna la nimic, deoarece ea reuseste sa pacaleasca o singura data. Cele zece porunci din Biblie nu sunt valabile in politica, iar intr-o campanie electorala toate tipurile de minciuna la care faceam referire intr-un articol precedent (minciuna prin omisiune, minciuna prin promisiune, minciuna prin distorsiune si minciuna prin diversiune) sunt folosite din plin.
Dar, vorba lui Horatiu, „est modus in rebus“, exista o masura in toate. Chiar si in minciuni. Se stie ca, la aceasta ora, peste doua milioane de romani sunt plecati din tara. Muncesc pe unde pot, in Italia, in Spania, in Germania si prin alte tari, deseori la negru, pentru a castiga ceva bani. Peste doua milioane inseamna cam a saptea parte din populatia activa a Romaniei. Enorm! In toata istoria noastra nu exista un asemenea precedent. Daca exceptam perioada comunismului cand romanii care nu mai puteau suporta „vremurile“ incercau prin toate mijloacele sa scape, n-am fost niciodata o „tara de emigranti“. Se fugea in paduri, in munti, in timpuri de bajenie. Rareori, isi lua cineva lumea in cap. Pe cand acum se golesc sate intregi si, in nu putine targuri, vin mai multe scrisori din strainatate decat din tara.
Dar cum caracterizeaza fenomenul oficialii nostri? I-am auzit pe d-nii Nastase si Geoana vorbind despre aceasta bajenie ca despre „un succes“! Ea ar fi un efect al stradaniilor diplomatice de a se anula vizele. Si un important aport valutar, intrucat de la romanii care muncesc in strainatate ajung in tara vreun miliard de dolari anual. Pentru a nu mai pune la socoteala, ni se zice, faptul ca avem, astfel, cu doua milioane de someri mai putin.
Tipica minciuna prin distorsiune! Adevarul e ca desfiintarea vizelor n-a fost pentru cele doua milioane de romani risipiti acum prin Europa decat ocazia de a intoarce spatele lipsei de orizont de-acasa, de a cauta aiurea ceea ce realitatea interna nu le oferea. Acesti compatrioti nu sunt niste aventurieri in cautarea unui El Dorado. Nu sunt nici cersetorii sau hotii care au speriat unele politii europene. Sunt oameni seriosi, dar disperati, victime ale asteptarilor inselate din ultimii cincisprezece ani. Important, probabil, nu e – cum s-a zis – ce face istoria din noi, ci ceea ce facem noi cu ce face istoria din noi. Acest „ce facem noi cu ce face istoria din noi“ inseamna, insa, azi, intre altele, cel mai mare exod romanesc. Si mi se pare grav ca autoritatile statului nu dau nici un semn ca ar vrea sa-l explice, macar, in mod cuviincios.
2. Cum spuneam saptamana trecuta, cursa pentru Cotroceni seamana si acum cu un cros care arata, in multe privinte, comic; ceea ce permite indoieli in privinta seriozitatii cu care judecam democratia. Aflu ca la Biroul Electoral Central s-a prezentat pentru a cere sa-i fie inregistrata candidatura la cea mai inalta functie in stat si Faur Isaia, a carui singura isprava cunoscuta e ca l-a stropit cu cerneala pe Emil Constantinescu. El n-a adus cu sine, cum cere legea, listele cu sustinatori. A lasat vorba ca aceia care doresc sa-l sustina sa-si trimita semnaturile prin posta! Un alt candidat virtual ar fi un domn Gheorghe Tipus, „fara domiciliu fix“, care si-a gasit, deocamdata, doar 302 sustinatori, multi dintre ei avand numele „Tipus“. Persoana, dornica sa ne fie presedinte, a avertizat Biroul Electoral Central ca nu va putea fi contactata pentru a i se da raspunsul, intrucat e nu numai „fara domiciliu“. Are si telefonul „stricat“. Nu cred ca sunt necesare comentarii.
