Transnistria, un exercitiu

Criza scolilor este o provocare, si nu doar un incident. Smirnov forteaza o situatie, pentru ca urmareste altceva, nu doar sa inchida scolile unde se preda romaneste. El a luat-o pe urmele lui Slobodan Milosevici. Provoaca incidente „etnice“ si stirneste un soi de mindrie locala, pentru ca vrea, de fapt, sa isi conserve puterea. Daca dictatorul de la Belgrad nu avea in spate pe nimeni, Smirnov are Rusia. Iugoslavia a stirnit ingrijorarea Europei, pentru ca putea duce la incendierea intregului continent. Jocurile de-a santajul politic si de-a razboiul civil au dus pina la urma la rasturnarea lui de la putere. Transnistria, o fictiune politica, inventata de Kremlin in 1924, e undeva dincolo de granitele Europei. Interesele Rusiei si ale Ucrainei creeaza un ecran protector. Transnistria apare ca fiind departe, si nu ca un pericol pentru destabilizarea Europei. La acest adapost, Rusia doreste sa pastreze sub controlul sau tinutul dintre Nistru si Bug ca o enclava strategica si sa o foloseasca drept avanpost militar si de comunicatii. Intrarea Romaniei in NATO si mai ales anuntul amplasarii de baze militare americane in Romania au grabit aceasta evolutie. Rusia isi ia masuri. Ea doreste sa supravegheze ce se intimpla la vestul sau. Prutul, gurile Dunarii, Marea Neagra, ca granita a NATO, sint tot atitea zone de maxim interes pentru Moscova.

Smirnov ofera acum escaladarea tensiunilor, ca mijloc de a se desparti de Moldova si de a impinge spre alta solutie zona. Fara sprijinul Rusiei, nu ar misca un deget. Planul de a face un schimb cu Romania – Moldova contra Transnistria – este balonul de incercare lansat de la Moscova. Daca s-ar realiza, ar complica mult situatia Romaniei si ar amina integrarea noastra in Uniunea Europeana, daca nu cumva ar anula-o. Ar face NATO mult mai vulnerabil la flancul sau estic. Bruxelles nu prea are ce face. Limbajul sau diplomatic este prea putin pentru gravitatea punctului la care s-a ajuns. UE este preocupata de inghitirea celor noi zece state, de constitutia noua, de probleme bugetare, ca si de bilantul alegerilor europene. UE are o agenda prea incarcata si nu are timp sa dea un raspuns articulat. Mesajele sale, desi par uneori ferme, sint goale. Nici cele venite de la Washington nu au nimic in spate. Situatia imi aminteste de anii ’30, cind Berlinul trecea de la provocari verbale la ocupari militare, iar Societatea Natiunilor si capitalele occidentale se multumeau sa dea replici diplomatice. S-a ajuns unde s-a ajuns. UE, atita vreme cit nu isi defineste clar granitele si perspectivele sale de la est, duce o politica ambigua. Rusia, decisa, stiind mai bine ce vrea, incearca mereu noi formule pentru a transa chestiunea.

Dupa ce a cazut planul federalizarii, „incidentele“ cu scolile din Tiraspol, Tighina, Ribnita au venit ca din nimic. Ca si cum presa ar fi avut nevoie de subiecte intr-o vara ploioasa. E un nou episod dintr-un thriller politic, care subliniaza inca o data interesul maxim al Kremlinului pentru regiune. Acum vrea sa isi marcheze prezenta in Transnistria. Asta, pina cind Romania va fi cu totul integrata in structurile militare ale NATO. Vrea, altfel spus, ca, atunci cind bazele militare vor fi instalate, prezenta sa in Transnistria sa fie un fapt implinit. O iesire de rezerva ar fi ca Rusia vrea sa aiba o moneda de schimb cind va negocia cu SUA noua configuratie a regiunii. Ar fi dispusa in acele imprejurari lesne de prevazut sa se retraga din Transnistria primind ceva. Nu stim inca pretul, dar el va fi mare. Rusia practica de mult si cu succes „politica monedei de schimb“. Da de obicei bucuroasa ce nu ii apartine. In secolele trecute oferea, de pilda Turciei sau habsburgilor, bucati din tarile romane. Bineinteles, cind nu le ocupa chiar ea. Scenariul de acum este asemanator.

Ce rol joaca Ucraina? Occidentul are interes ca Ucraina sa supravietuiasca politiceste ca stat de sine statator. El vede Ucraina ca un bastion in calea expansiunii Rusiei. Din cauza asta a sustinut-o pina acum neconditionat. A inchis ochii la abuzurile antidemocratice, la incalcarea drepturilor omului etc. Ucraina are un presedinte de tip sud-american. Populist, autoritar, abuziv si corupt. Asupra lui planeaza suspiciunea ca ar fi implicat in afaceri cu mafiile rusesti, ca nu ar fi strain de moartea unor rivali politici si jurnalisti. Etc. Ex-presedintele Constantinescu se lauda cu prietenia lui cu Leonid Kucima si ar putea spune mai multe. Mai ales ca il admira. Cei doi au incheiat un tratat prost pentru Romania. Asta se vede azi, cind avem nenumarate probleme cu Kievul, pe care nu le putem rezolva, pentru ca plecam dezavantajati in orice negocieri de acest tratat semnat in graba si cu ochii inchisi. Ofensiva Kievului in Delta Dunarii arata cit sintem de dezarmati in fata unui comportament abuziv. Mai este si chestiunea platoului continental si a Insulei Serpilor. Etc. Rusia si Ucraina urmaresc vizavi de Romania aceeasi agenda. Vizita lui Nastase la Moscova nu a adus nici o clarificare. Premierul roman a discutat o ora si jumatate cu Putin, dar nu stim ce. Oricum, el a venit la Bucuresti cu mina goala. Daca ar fi avut cel mai mic succes, nu ar fi intirziat sa se laude cu el. Serialul acesta militaro-politic-diplomatic continua. Papusarii sint la Moscova si Kiev, si nu la Tiraspol.