11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiA mai trecut o saptamina

A mai trecut o saptamina

Saptamina s-a scurs tot sub semnul alegerilor ce au trecut si al celor care or sa vina. Seful cel mare s-a intors furios nu stiu de unde; l-as fi intrebat daca nu mi-ar fi fost teama sa nu fiu repezit cu „ce va intereseaza pe dumneavoastra?“ La aeroport a fost asteptat de un singur consilier, fosta ministra a justitiei; unul singur, dar era de ajuns. In cazul in care atunci ar fi plouat si cei doi s-ar fi tinut de minuta, poate ca mi-as fi amintit versurile: „In orasu’n care ploua de trei ori pe saptamina / Un batrin si c-o batrina merg tinindu-se de mina“; si i-as fi simtit atit de aproape! Dar un raspuns putea veni imediat: „Un mosneag, asa-i, mai draga, dar mosneagul ce-l privesti / Nu e om de rind, el este domnul Tarii Romanesti“.

Si domnul Tarii Romanesti, abia ajuns la palat, l-a si chemat pe feciorul cel nabadaios, care, din lupta cu balaurul, a iesit cam mototolit; si i-a spus: „Daca n-am reusit sa realizam, cel putin pina acum, un comunism cu fata umana, macar sa avem un partid cu fata umana“. Feciorul se codi, ca e greu, ca ce-o sa spuna colegii; dar replica fu imediata: „Mai, draga, trebuie sa «para» cu fata umana nu sa fie neaparat astfel. Ce-o sa spuna altii nu intereseaza; Adi, fii barbata!“

Si s-a pornit operatia de cosmetizare a partidului, operatie care a debutat cu formarea unui comitet central al partidului. In acest comitet a fost cooptat in primul rind un pictor, care se va ocupa cu vopsitul gardului. Apoi, dupa modelul perdant atit de reusit de la alegerile locale, citiva ministri au fost scosi din functie si cooptati in CC. In fine, pentru vitrina propagandistica a partidului cu fata umana au fost alese trei fete umane, cele mai reprezentative pentru partid, seful, Cozmanca, Vacaroiu. Imaginati-va un poster cu fotografiile celor trei; ce efect va avea! Un astfel de poster ar putea fi folosit si in scopuri publicitare, pentru a aduce bani partidului. Astfel, daca sub fiecare fotografie, in ordinea lor, s-ar scrie „dupa“, „in timpul“, „inainte“, ar putea fi utilizat ca reclama pentru consumul unor produse cosmetice.

Prima reactie la vestea umanizarii fetei partidului a si aparut. Ursii si-au parasit birlogurile si au intrat in Brasov, unde auzisera ca a cistigat opozitia. Nu de alta, dar se temeau de o posibila noua vinatoare de partid si de stat; de data asta, cu fata umana! S-a mai intimplat sa fie prins Nica, acela care furase 100 de miliarde. Era de asteptat; cei care fura mai putin de o mie de miliarde si nu sint membri de partid sint prinsi totdeauna, si uneori chiar pedepsiti. Cind, la numararea banilor gasiti, s-a constatat ca lipseau foarte multi, m-am gindit mai intii ca politistii care i-au numarat erau de la Sectia 5 din Capitala, cei care se ocupau cu gaurirea conductelor petroliere si care recent au fost eliberati din arest; in acest caz, lucrurile ar fi fost explicabile. Apoi m-am gindit ca „baietii“, precauti, au pus ceva bani deoparte pentru ancheta, pentru proces, pentru adeverinta medicala ca nu pot suporta regimul de detentie. Pina la urma, s-au recuperat cam toti banii, cu exceptia unei sume mici, cu care baietii intentionau sa-si cumpere citeva perechi de ciorapi.

Si totusi, parca, pentru a ma contrazice, Fanel Pavalache a fost condamnat; dar despre amicii lui, cu care invirtea lucrurile, nu se mai spune nimic. Pedeapsa lui Fanel mi se pare prea mare in raport cu vina de a lua mita doar citeva milioane de dolari. Mai ales ca Bivolaru, care a furat mult mai multi bani, a primit cinci ani. Iar sotia lui, etern insarcinata Mona, a fost absolvita de orice vina. Cum? Ancheta a fost taraganata suficient de mult incit fapta ei sa intre in termenul de prescriptie. De ce? Prietenii stiu de ce!

Cind ma gindesc la toate astea si la multe altele, la verdictul in cazul FNI, in care vinovatii sint declarati nevinovati, iar pagubitii ramin pagubiti, la cazul dosarului „cocaina“, unde beizadelele nu cred ca vor fi pedepsite, la marii si eternii corupti, atit de protejati si intangibili, atunci il inteleg pe judecatorul Visan, care a dorit sa ne arate o anumita fata a justitiei.

Plecind de la aceasta intimplare, totusi trista, s-a ridicat problema unor teste psihiatrice periodice pentru magistrati, tinind seama de stresul deosebit la care acestia sint supusi datorita imensei responsabilitati a deciziilor lor. (La noi s-a aplicat acest lucru unui procuror, dar post-mortem.). Dar numai magistratii pot fi suspectati de posibile devieri de la un comportament normal? Daca privim scena politica romaneasca, ne dam seama ca nu numai ei. Totusi, ma intreb cine va controla normalitatea psihiatrilor, cei chemati sa certifice normalitatea altora?

In aceasta atmosfera tonica, optimista, vioaie, un ziar central s-a gindit sa ne strice cheful, inventariind mortile suspecte din ultimii ani ale unor personalitati, cele mai multe dintre ele fiind clasificate drept accidente sau sinucideri. Ultimul caz de moarte decretata foarte repede ca sinucidere este cel al lui Erbasu, moarte care imi aminteste de un caz celebru de sinucidere care, se spune, s-ar fi intimplat la Monte Carlo. Unde un cetatean, pierzind toata averea, a hotarit sa se omoare. Si ca sa fie sigur de rezultat a folosit mai multe mijloace. Mai intii a luat otrava; apoi s-a spinzurat de o creanga situata deasupra marii astfel incit, daca funia s-ar fi rupt, sa cada in apa, unde, nestiind sa inoate, s-ar fi inecat. Si la urma si-a tras si un glont de revolver in cap.

Cam la fel, Erbasu a incercat sa se spinzure, desi gitlegaul ales nu-i putea suporta greutatea. Apoi a coborit in garaj, unde a incercat sa se injunghie cu un cutit de bucatarie; pe care s-a gasit singe, dar nu e a lui Erbasu. Abia apoi s-a aruncat in bazinul fara apa.

Sinucigasul din Monte Carlo, culmea, n-a murit. Glontul tras a nimerit funia, care s-a rupt. Cazind in mare si nestiind sa inoate, a inghitit multa apa, care a anihilat otrava. Si a fost salvat de niste pescari. Erbasu n-a scapat; au scapat si vor ramine scapati cei care l-au impins la sinucidere. Mafia, despre care vorbeste Erbasu in ultima lui scrisoare.

Sa terminam, insa, intr-un ton optimist. Chiar acum, cind scriu aceste rinduri, s-a anuntat la televizor ca in sedinta CC a partidului s-a hotarit ca acesta sa devina mai curat, mai uscat. Alta viata! Iar pentru „inalbirea“ partidului se va utiliza alianta deloc impotriva naturii, dar pe deplin meritata, cu PRM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS