O dilema pe care n-o pot rezolva

La inceputul tranziţiei, prin anii ’90, societatea romanească era isterizată de politică. Ziarele atingeau tiraje fabuloase. Se infiinţa un partid dimineaţa, altul la pranz, iar seara erau uitate amandouă. Foarte rar auzeai zicandu-se „noi“. In schimb, peste tot iţi suna in urechi „eu cred că…“, „eu am fost…“, „eu vreau…“. Democraţia incepea cu repunerea in drepturi a individului.

Azi, după cum o confirmă toate sondajele, societatea romanească e dezgustată de politică. Dacă prin ’90, toate iluziile erau posibile, acum trăim, se pare, intr-un timp golit de iluzii. O confirmă şi ultimul sondaj dat publicităţii. Şi, mai ales, o confirmă răspunsurile date acestei intrebări: „De cand actualul guvern este la putere, corupţia a crescut, a rămas la fel, a scăzut sau nu ştiu / nu răspund?“

Se impun cateva precizări prealabile. După semnalele foarte critice venite de la Bruxelles in legătură cu situaţia alarmantă a corupţiei in Romania, guvernul a mobilizat toate instrumentele sale propagandistice pentru a ne convinge că s-a decis să ia taurul de coarne. Iar Parchetul Naţional Anticorupţie a scos de la naftalină dosare vechi, străduindu-se să creeze impresia că lucrează cu motoarele in plin. Ministrul Blănculescu a apărut şi el de nenumărate ori la televizor pentru a face declaraţii belicoase impotriva corupţilor. Ai fi zis că impotriva corupţiei s-au declanşat ostilităţi de anvergură, ca impotriva terorismului. E drept că nici Parchetul Naţional Anticorupţie, nici domnul Blănculescu n-au auzit, se pare, recomandarea comisarului european Verheugen că se aşteaptă şi prinderea unor „peşti mari“. Sau vor fi inţeles că „peştii mari“ nu pot fi decat cei care invart hartiile miniştrilor şi parlamentarilor, in nici un caz miniştrii şi parlamentarii. In ce mă priveşte, mi-am exprimat de mai multe ori o firească nedumerire. Cine-şi poate inchipui că in ţara cea mai coruptă din Europa nu există nici un ministru corupt, nici un parlamentar corupt? După atatea privatizări suspecte, după atatea licitaţii trucate, cine-şi poate inchipui că s-au manjit de corupţie doar nişte directori, contabili sau consilieri nesupravegheaţi? La Bucureşti, circulă un adevărat folclor pe tema corupţiei in care sunt pomenite nume de prim plan de la Palatul Victoria sau de la Palatul Parlamentului. E greu de spus ce acoperire au aceste „şoapte“. In absenţa dovezilor, tot ce poţi face e să te intrebi cat de serios e proverbul cu fumul şi cu focul. De aceea, m-am folosit intr-un editorial din „Cotidianul“ de o intamplare cu talc din istorie. Auzind nişte clevetiri pe seama soţiei sale, Cezar i-a intentat un proces presupusului amant. La tribunal, a fost intrebat ce probe avea. „N-am, a răspuns Cezar. Dar soţia lui Cezar trebuie să fie deasupra oricăror bănuieli“. Ei bine, şi miniştrii noştri şi parlamentarii noştri ar trebui să fie deasupra oricăror bănuieli. Şi nu prea sunt. Asupra unora plutesc grave dubii, fiind pomeniţi in diverse scandaluri. Numai că nu-şi pot permite să incerce să le risipească, deoarece s-ar putea trezi cu dovezi.

Mă aşteptam, insă, ca zgomotul pe tema anticorupţiei să aibă efecte. M-am inşelat. Răspunsul la intrebarea amintită, din sondaj, este necruţător. 45 la sută din cei intrebaţi au fost de părere că, de cand actualul guvern este la putere, corupţia a crescut. Doar 29 la sută cred că ea a rămas la fel. Şi, incă mai puţini, doar 14 la sută, cred că năpasta corupţiei a scăzut.

Ce demonstrează asta e limpede: romanii nu s-au lăsat păcăliţi de tapajul „luptei cu corupţia“. Un semn in plus că nu prea mai e loc de iluzii azi. Dar dacă aşa stau lucrurile, cum să-mi explic faptul că PSD se menţine pe creasta valului in sondaje? Explicaţia să se afle in fatalismul nostru, in tendinţa noastră de a ne obişnui cu „anormalitatea“, sfarşind prin a o socoti „normală“? Incă n-am reuşit să rezolv dilema in faţa căreia m-a pus sondajul realizat de Gallup Romania, Metro Media Transilvania şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă. Poate şi din cauză că unele explicaţii nu-mi plac.