Scurt voiaj in tara lui Mischie

Zilele acestea, cu ocazia unor inspectii de grad, am avut placerea sa vizitez succesiv Tirgu Jiu si Focsani.

La Tirgu Jiu am ajuns seara, adusi de un tren apatic, cu pretentie de accelerat, dar cu mers de personal. Vagoanele pareau plictisite de faptul ca de atitia zeci de ani parcurgeau acelasi traseu si nimeni nu se gindea sa le scoata la pensie; desi, dupa starea in care se aflau, e clar ca meritau.

Am fost cazat intr-un hotel particular micut, destul de placut la vedere, mai putin izolatia fonica. In restaurant insa, surprizele nu au fost chiar placute. „Salau a la Meunier“. Asa cum era scris in carte, era, in fond, un banal salau, prajit intr-un untdelemn in care mai fusesera prajite anterior si alte lucruri, servit cu un dubios sos de marar. A doua zi, „Turnedo cu ciuperci“ s-a dovedit a fi doua felii de carne tare de vita inecate fara nici un motiv intr-un abundent sos tomat cu ceapa si ciuperci.

Am dormit destul de bine, dupa ce am reusit sa scap de tintarii din dotare printr-o manevra ingenioasa. Am luat de la bar o sticla de vin, pe care am baut-o imediat; tintarii, dupa ce m-au muscat, s-au imbatat si au adormit. Iar eu i-am imitat.

Dimineata, devreme, am facut o plimbare prin oras. Surpriza: strada era deja udata. Orasul mi-a parut mult mai curat decit Craiova. Chiar si micile magazine erau de un bun-gust mai vizibil. In plus, copacii batrini au fost lasati sa-si traiasca in liniste zilele care le-au mai ramas. In citeva locuri, umbra lor protectoare mingiia batrine case gorjene, cu cerdac sau prispa, delimitate de stilpi de lemn. Case batrine si obosite, dar incarcate de acel farmec suav si discret al trecutului. La una dintre ele, curtea din fata era innobilata de zeci de soiuri de flori; afara, pe prispa, perechi de incaltari de diverse marimi. Si posesorii acestor incaltari, ca si vechile case care se bucurau de faptul ca Omul Rosu locuieste in Craiova, nu in Tirgu Jiu. A doua zi, inspectia a decurs bine. Profesorul inspectat, absolvent de-al nostru, confirmind notele bune obtinute in facultate.

La intoarcerea in scoala am fost intimpinati de unul dintre directori, fostul meu student de acum 30 de ani. Il retineam ca fiind un om serios, dar am aflat ca acum este membru marcant in PSD. Am fost condusi apoi in „camera de tortura“, o incapere unde masa era plina de delicii culinare. E un obicei care s-a incetatenit si este explicabil prin dorinta romanului de a-si manifesta simpatia fata de oaspeti producindu-le indigestie. Cit despre lichidele acompaniatoare, legea spune clar; este interzisa introducerea bauturilor spirituale in scoli, dar nu este interzis consumul lor aici.

In fine, a venit si partea placuta, primirea retributiei pentru inspectie; dar care s-a dovedit a fi neplacuta. Caci prestatia ne-a fost impozitata cu 30%, urmind a mai fi inca o data taxata in cadrul impozitului global. Am solicitat explicatii, motivind ca este o activitate cu caracter nepermanent care trebuie, conform legii, impozitata cu 10% si ca in alte judete asa se procedeaza. A venit contabila-sefa de la inspectorat, o tinara aerodinamica si apetisanta, care, cu o nejustificata aroganta si suficienta, ne-a spus ca se poate interpreta legea si asa, si asa, si ca dinsa a hotarit s-o interpreteze asa, si asa ramine. Discutind cu colegul meu in tren, la intoarcere, despre nejustificata obraznicie a junei cu pricina, o vecina de compartiment, gorjeanca, care parea ca stie multe, ne-a oferit o explicatie posibila (nu stiu daca si adevarata), prin aceea ca persoana respectiva s-ar bucura de sprijinul extraconjugal al unuia dintre cei mai puternici baroni de Gorj.

De fapt, am incercat de mai multe ori sa aflu parerea oamenilor despre multdiscutatul Mischie, dar m-am lovit mereu de refuzul de a face comentarii; parca am sesizat un fel de teama. Numai unul dintre profesori mi-a spus clar: „Sa stiti ca este un om iubit si pretuit!“ M-am uitat cu atentie la profesorul respectiv; mi se paruse a fi un om fin; si, intr-adevar, era fin. Finul lui Mischie.

Dar fiindca veni vorba de Mischie; contrar multor opinii, mie mi se pare a fi un sacrificat. Nu stiu ce-a facut Mischie; este sarcina justitiei sa stabileasca acest lucru, desi nu stiu daca o va face in mod obiectiv, si sa ia masurile care se impun. Dar sint altii, si la niveluri mai inalte, care au facut mult mai multe „prostioare“; si n-au patit nimic.

Poate ca Mischie a utilizat in folos personal fondurile externe si, daca e asa, trebuie pedepsit. Dar cunoastem cu totii un fost ministru care a facut acelasi lucru; si ce-a patit?

Fara indoiala, ar fi grav daca s-ar dovedi ca Mischie a obtinut doctoratul sau titlul de profesor pe cai neacademice. Dar cunoastem cu totii un fost ministru care a ajuns conferentiar pe baza unui plagiat notoriu; si ce-a patit?

Nu-i iau apararea lui Mischie; dar un elementar simt al dreptatii ma face sa afirm ca legea trebuie aplicata tuturor in acelasi mod. Nenumaratele „NUP“-ri, nenumaratele sentinte „blinde“ pentru „ai nostri“, tolerate si chiar incurajate de putere au contribuit la starea jalnica in care ne aflam. Si fiindca s-a cerut cu insistenta sa fie prinsi si pestii cei mari ai coruptiei, a fost repartizat in acest rol si Mischie. Care nu e deloc un peste atit de mare precum rechinii. Si care n-a facut decit sa adapteze la nivelul judetului sau sistemul pe care rechinii l-au aplicat la nivelul tarii. Si daca se vrea cu adevarat curatenie, apoi sa incepem de sus.

Inainte de plecare, am vizitat parcul. Era plin de lume, in special tineret. Mingiiat de un soare blind, parcul era atit de frumos; asa cum spune un poet: „Frumoasa esti padurea mea / Cu frunza ta cea rara / Cind printre crengi adie-abia / Un vint de primavara“. Dar mai frumoase erau gorjencele, care afisau noul port popular gorjean care consta in bluze suficient de scurte incit sa permita soarelui sa le mingiie extaziat splendidele burice de tranzitie.

Asa ca m-am intors in Craiova cu foarte frumoase impresii finale, care speram ca vor fi amplificate cu ocazia viitoarei inspectii la Focsani, oras situat in tara europeana a lui Oprisan.