21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiTalk-show cu securisti la CNSAS

Talk-show cu securisti la CNSAS

S-au incheiat la CNSAS audierile fostilor securisti suspectati de a fi facut politie politica. Pe parcursul maretei actiuni, amintind de raposatele discutii individuale de la PCR, jurnalele au tiparit relatari de la fata locului. Relatari despre complexele nevindecabile ale unor directori de redactie, porecliti si baroni, sa nu creada PSD ca doar el are asemenea specimene. Un cotidian, de exemplu, s-a aratat indignat de ceea ce a numit, printr-un titlu dat sub efectul drogurilor, nerusinarea comunista a celor convocati. Potrivit psihologiei otova a directorului, respectivii ar fi trebuit sa-si puna cenusa in cap pentru activitatea dinainte de 1989. Cenusa in cap ar trebui sa-si puna insa si miliardarul din fruntea ziarului. Astfel ca fostii securisti s-au gindit probabil sa nu consume din muntele de cenusa sub care ar trebui sa se ingroape ipochimenul.

Mai apropiate prin detasare de hormonal, alte jurnale au sesizat atmosfera de basm spus la gura sobei care a fost suverana la intrunirile de la CNSAS. Convocatii au venit sa demonstreze cit de inteleapta era Securitatea pe vremuri. Unii jurnalisti nu si-au ascuns uimirea la pretentia povestitorilor de a se fi amuzat la bancurile care circulau pe vremea lui Ceausescu despre Nicolae Ceausescu sau de a fi cinstit un pahar de whisky cu Corneliu Coposu. Ei au declarat imediat, fara nici un preparativ medicamentos, ca astfel de relatari sint pure inventii. Ma vad obligat sa constat inca o data ravagiile pe care le face in mediile jurnalistice de la noi incultura cu tifna. Cu un minimum de cultura, dar mai ales cu un minimum de intelegere a vietii, autorii scheciurilor transmise de CNSAS ar fi stat sa cugete nitel inainte de se pronunta.

Nu exista o Securitate in general, o institutie abstracta, asezata deasupra vremurilor si scutita de a se supune legilor omenesti. Trebuie sa luam in seama diferentele radicale intre Securitatea din diferite perioade ale comunismului romanesc si chiar ale comunismului ceausist. Una e Securitatea din anii de inceput, a lui Gheorghiu Dej, cind teroarea stalinista se exercita cu duritate si in Romania, si alta e Securitatea din anii lui Ceausescu, cind regimul practica o constringere mai subtila. Securitatea n-a fost alcatuita din martieni, ci din oameni. Si nu din orice fel de oameni, ci din romani. Ca atare, activitatea Securitatii a reflectat si evolutia in materie de cadre. In primii ani ai comunismului, multe abuzuri s-au ivit fie din primitivismul celor adusi in institutie de la coada vacii, fie din oportunismul celor preluati de la vechiul aparat de represiune, interesati in a fi zelosi pentru a nu fi dati afara pe motive de dosar sau chiar de a nu lua drumul inchisorii. Treptat-treptat, si pe fondul unei relaxari a dictaturii in tot lagarul socialist, au fost promovati oameni cu scoala, nu neaparat fecioare, deoarece institutia se supunea regulilor unei institutii de represiune politica din istorie, dar oricum mai nuantati. Dar chiar si-n interiorul aceleiasi generatii de cadre au fost securisti si securisti, asa cum in interiorul unei generatii sint oameni si oameni. Raminind totusi in hotarele unei institutii de represiune politica, au fost si securisti care au cautat sa evite abuzurile, asa cum au fost si securisti care le-ar fi comis si daca n-ar fi avut voie.

Exista insa si diferente uriase intre etapele perioadei Ceausescu. In ultimii ani se simtea nu numai in aparatul de partid, dar si in Securitate, o lehamite ivita din constiinta ca Nicolae Ceausescu devenea tot mai absurd. Securistii nu traiau intr-un cerc inchis, in rezervatii speciale de lapte si miere, ci in mijlocul celorlalti romani. Chiar daca beneficiau de unele privilegii, acestea erau ridicole prin raportare la ce-i trebuia unui om normal. De aici – si pe fondul unei rutine birocratice tot mai evidente – posibilitatea ca securistii sa faca haz de bancurile despre Ceausescu sau sa fie amabili cu cei urmariti. De altfel, fara aceasta lehamite la nivelul aparatului represiv, amintind de atmosfera de la finele Imperiului Austro-Ungar, nu poate fi inteleasa rapiditatea cu care s-a prabusit regimul ceausist.

Exista, desigur, momente de dura represiune politica, de abuzuri incalificabile in istoria Securitatii. Povestitorii de la CNSAS au ales doar partea bonoma a Securitatii. Daca jurnalistii ar fi cunoscut acest adevar, nu s-ar mai fi mirat ca domnisoara-n tirg. Ar fi precizat ca fostii securisti au preferat sa se refere doar la partea plina a paharului. Ignoranti in materie, dar robi ai cliseelor existente, ei n-au putut decit sa se revolte ca Securitatea a fost altfel decit in capetele lor cu chirie.

La una dintre convocari, fostul sef al Securitatii pe Bucuresti s-a plins ca traieste dintr-o pensie de cinci milioane de lei, in timp ce alti fosti colegi se lafaie in vile si-n Mercedesuri. Cred c-a fost adevarul de cel mai bun-simt din sirul de adevaruri de la CNSAS si ma mir ca Mircea Dinescu, scriitor innascut, nu l-a sesizat. Azi, dupa 14 ani de la prabusirea comunismului, nu se mai poate vorbi de fostii securisti ca o categorie unitara. Sint securisti care s-au pricopsit si securisti care au ramas saraci. Sint securisti care au devenit mafioti si securisti care au ramas cinstiti. Sint securisti la Putere si securisti in Opozitie. Judecarea romanilor nu dupa ceea ce sint ei azi, ci dupa ceea ce-au facut in urma cu decenii frizeaza ridicolul. Explicabil de ce multi dintre cei convocati nu s-au prezentat, iar cei care au binevoit sa se deplaseze s-au multumit sa depene povesti. Explicabil si de ce, la finele taraseniei, seful CNSAS

s-a multumit sa declare ca audierile au fost interesante pentru cei care, in viitor, vor studia perioada comunista.

Ca sa vezi! A fost nevoie de ditamai taraboiul politic pentru ca fostii securisti sa povesteasca in secret ceea ce ar fi putut spune si la un talk-show banal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS