Intimplari de Pasti

De Sfintele Pasti, am constatat inca o data ca telefonul meu este ascultat. Cum de vreo douazeci de ani se intimpla asta, nu sint prea impresionat. Baietii fac ce stiu sa faca de decenii. Cum nu sint prea bine pregatiti profesional, fac ce au invatat pe la Securitate. Cum bugetele serviciilor speciale sint cam mici, fac si dumnealor ce e mai ieftin. Daca nu cumva niste privati s-au apucat de prostii si asculta lumea de amorul artei. Si asta e posibil. Anul trecut am reusit sa public un document care confirma ca, in toamna 1991, SRI a cerut, iar Parchetul a aprobat ascultatea telefonului meu si al altor citorva „teroristi, banditi, complotisti, instigatori la violenta“, cum ar fi Bogdan Hossu, Constantin Ticu Dumitrescu, Zoltan Boros etc. Clar, politie politica 100%. Atentatorii la siguranta nationala, conform Legii 51/1991, erau chiar cei care au ordonat aceste ascultari, si nu cei ascultati. Masurile luate impotriva autorilor si a executantilor acestor misiuni delicate? Nici una. Nici dupa ancheta comisiei Camerei Deputatilor nu s-a intimplat nimic. Afacerea a obscurizat in vorbe, audieri, comunicate. Apoi, tacere.

Doua intimplari nostime de Pasti. Zilele trecute ma trezesc cu un mesaj pe telefonul mobil. Cum nu raspunsesem, preiau legatura si sun inapoi la un numar pe care nu il stiam. Raspunde o voce care spune ca nu m-a sunat. Inchid. Citeva ceasuri mai tirziu, pe mesageria vocala ma trezesc cu un mesaj de mai multe minute, in care se aud diverse voci. Unele le recunosc, apartin staff-ului unui partid in frunte chiar cu simpaticul si vorbaretul lui presedinte. A fost o atingere? O deviere accidentala? Un telefon ramas deschis? Cum nu ma pricep la chestiuni tehnice, adopt ipoteza „prosteasca, suspicioasa“ ca telefoanele respectivului grup sint ascultate. Ca si telefonul meu este ascultat si cineva a incurcat borcanele si a deturnat conversatia la mine. Am aruncat-o la gunoi, ca nu ma interesa. Pot sa intilnesc respectivii politicieni si sa vorbesc direct cu ei daca am nevoie de informatii pentru un articol. Aia cu Watergate erau dulci copii. Aici nu s-ar fi aflat niciodata ce si cum.

A doua intimplare e la fel de nostima si tot proaspata. Eram acum citeva zile pe marginea unui lac, cu un american, S. Cercetator, profesor, vorbitor de limba romana. Probabil in atentia serviciilor speciale. Daca e strain, e suspect, se stie. Il intilneam a doua sau a treia oara in zece ani. Tema discutiei: coruptia la romani. Pe toata durata intilnirii, cam doua ceasuri, telefonul meu mobil, lasat pe masa, nu a sunat niciodata. M-am mirat pentru ca pina atunci sunase intruna. Firesc, eram in Simbata Mare si amicii tineau sa imi ureze unele si altele. Cind, deodata, cum a aparut S. prin preajma, nimic. Doua ore nici un apel. Cum m-am despartit de american, la nici trei minute, iar au inceput sa sune telefoanele snur. Am banuit ceva, dar mi-am zis ca mi se pare. In plus, intr-o asa zi, trebuie sa fim mai cu iertare pentru semenii nostri. Sa nu fim rai, banuitori, sa nu hulim. Mai multi dintre amicii mei s-au plins insa ca vreme de doua ore telefonul meu ar fi fost inchis. Nu l-am inchis. Aceste telefoane se transforma usor in microfoane. Cineva formeaza numarul tau, apasa o tasta si asculta tot ce se vorbeste in acel loc. Nu eu am inchis asadar telefonul, l-au inchis altii. Niste curiosi, dragii de ei. Daca as fi raspuns la multele apeluri, inregistrarea conversatiei mele cu americanul nu ar fi fost OK. Ce voiau sa auda? Habar nu am! Daca S. demasca locul unde se afla Saddam Hussein? Sau daca dezvaluia unui ageamiu ca mine conturile de milioane de dolari ale vreunui stab autohton de prin banci straine? Daca S. este cel care il informeaza pe ambasadorul Guest, pe Obie Moore, pe Scheele, pe lord Robertson etc. despre ditamai coruptia? Scurgeri de informatii, domnilor. Inteleg asadar curiozitatea celor care stau, bietii de ei, intr-o sfinta zi cu castile pe urechi in loc sa umble prin piete dupa miel si vopsea de oua.