16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDosarele Securitatii (II)

Dosarele Securitatii (II)

Cu alte cuvinte, mutind problema de la institutie la persoane, CNSAS protejeaza fostele structuri. Daca Securitatea a avut mecanisme rezistente in timp, care s-au putut perpetua dupa 1989, aceste mecanisme ramin necunoscute publicului si deci potential periculoase. Daca Securitatea a avut resurse financiare, umane si logistice care au ramas necunoscute publicului, mass-media, politicienilor acestei tari, atunci oricind aceste resurse pot fi resuscitate si puse la indemina unor structuri nedemocratice. Au existat aceste resurse? Ce s-a intimplat cu ele? Ce s-a intimplat cu oamenii care, in decembrie 1989, le gestionau? Sau, daca nu au existat (greu de crezut), cum era finantata Securitatea? Cine ii oferea banii necesari pentru a supraveghea si chinui sute de mii de oameni? Care a fost rolul sovieticilor in formarea si functionarea Securitatii la inceputul anilor 1950? De ce a fugit Pacepa? Ce s-a intimplat dupa fuga lui Pacepa in Securitate? Eu imi amintesc ca securistii au devenit din ce in ce mai insolenti si mai prezenti in viata societatii romanesti, dar nu am o confirmare cu documente si studii aprofundate. Cum a fost posibil cazul „meditatiei transcendentale“, care a eliminat oameni, institutii si discipline de invatamint din Romania? Cum a fost posibil ca Nadia Comaneci sa fuga ilegal din tara cu citeva saptamini inainte de Revolutia din decembrie 1989? Si multe, multe alte intrebari, pe care eu nu stiu sa le pun, pentru ca nu sint specialist.

Accesul individual la dosare este un drept de necontestat. Dreptul oamenilor care isi citesc dosarele de a publica tot ce au gasit in arhive este, de asemenea, intangibil. Fiecare procedeaza cum crede de cuviinta. Nu mai traim intr-o societate dictatoriala, care sa ne spuna fiecaruia cum sa ne comportam in viata. Dar aceste drepturi, cistigate greu, la zece ani de la Revolutie, nu sint suficiente. Este necesar sa stim cum a fost posibil ca o organizatie bugetara sa aiba asemenea resurse. Trebuie sa intelegem cum a fost posibil ca sute de mii de oameni sa fie transformati in persoane de sprijin, informatori, aderenti, gazduitori sau cum se vor fi numit. Trebuie sa pricepem daca structurile represive mai exista si astazi sau macar daca exista posibilitatea reproducerii lor. Faptul ca acum traim intr-o societate democratica nu elimina pericolul represiunii, dogmatismului si autoritarismului.

Daca oamenii din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, imputerniciti de Parlamentul Romaniei, nu au destule instrumente la indemina pentru a indeplini ambele misiuni ale legii, atunci ar trebui sa se intoarca la legiuitor si sa propuna modificari ale acesteia. Mi se spune ca initiativa legislativa ar trebui sa apartina guvernului sau altor organisme. Nu vad cum Guvernul Romaniei, din oricine ar fi compus el, ar putea sa refuze cererea de modificare a cadrului legal, cerere formulata de Mircea Dinescu si de Andrei Plesu. Acestia sint oameni pe care publicul ii sprijina in majoritate. Nimeni din guvern nu ar putea fi atit de inconstient incit sa nu dea curs unei justificari rationale a celor doi directori de constiinta.

Altfel spus, dincolo de dreptul inalienabil al persoanelor de a-si vedea dosarele, ar trebui sa avem dreptul inalienabil de a ni se descrie mecanismele. Daca nu intelegem cum a fost posibil, vom continua sa plutim in confuzie cu privire la modul in care am trait pina in 1989. Iar aceasta confuzie ne va impiedica mereu sa progresam in ritmul pe care ni-l dorim. Nu cred ca mai este nevoie de o justificare a acestei consecinte. Securitatea a fost partea cea mai odioasa dintr-un sistem politic, economic, social, moral, cultural care i-a permis sa apara, sa se dezvolte si sa se mentina ca organ de represiune. Daca ne va fi in continuare frica de ea, nu vom putea fi intregi la minte si la trup multe vremuri de acum inainte. Nu vom putea initia si stabiliza mecanisme legale, sociale, economice prin care sa o facem imposibila de acum inainte, ca si tot sistemul care a favorizat-o si a protejat-o.

Poate gresesc in ceea ce sustin aici. Poate sint mai inclinat spre toleranta fata de persoane si spre intoleranta fata de mecanisme. Dar experienta ma invata ca, daca pui oamenii in situatii normale, ei se comporta normal. Daca ii pui sa aleaga intre rolul de victima si rolul de calau, unii vor alege sa fie victime, altii vor alege sa fie calai, iar altii vor incerca sa fuga. Dupa ce sistemul dispare, ii vom condamna pe calai (si asa este normal sa fie) si vom compatimi victimele. Ne trebuie insa si o atitudine fata de sistemul ca intreg. Compasiunea individuala si condamnarea individuala sint omenesti, dar insuficiente pentru a impiedica un sistem sa hiberneze in asteptarea vremii favorabile.

In nici un caz nu as dori sa scuzam persoanele daca intelegem mecanismele. In generatia mea, a celor de cincizeci de ani astazi, nimeni nu te-a fortat sa devii informator, persoana de sprijin, agent sau colaborator al Securitatii. Numai daca voiai anumite lucruri faceai acest pas. Si numai daca erai orb la procesele istorice. Voiai o functie, un salariu mai mare, o plecare in strainatate, o locuinta mai buna, puteai apela la structurile Securitatii, ele ti le procurau. Dar aceste apeluri ale societatii civile la Securitate ii intareau puterea. Pe masura ce devenea mai puternica, era tot mai greu sa obtii ceva pe merit si tot mai usor sa te transformi in colaborator. A mers pina in decembrie 1989. Este resuscitabil acest mecanism? As dori din tot sufletul sa stiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS