Desteptarea lui Ion Iliescu

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Intilnirea dintre presedinte si Diaspora romaneasca din Detroit s-a incheiat cu un incident: doi cetateni care pina atunci il ascultasera linistiti pe seful statului au sarit in sus strigind: „Rusinee! Comunistuleee! KGB-istule!” Gestul celor doi se inscrie in arsenalul de caragialisme al unei parti a romanilor din America. Inchisi in cercul strimt al etniei, incapabili de a se adapta la ritmul societatii americane, ei isi gasesc eliberari sufletesti implicindu-se in politica romaneasca. O astfel de obsesie merita toata mila. Sa stai la Detroit si, in loc sa te preocupi de primarul orasului, sa-ti dea insomnii presedintele de la Bucuresti echivaleaza cu a fi picat din Luna. Reactiile de genul celor de la Detroit se trateaza cu intelegere pentru chinuitul suflet individual. Pentru noi, romanii din tara, au trecut deja 12 ani de la prabusirea comunismului. Pentru unii din diaspora, timpul si-a incremenit acele la anii Ceausescu! Fixati in trecut ca intr-o stinca, ei fac figuratia unor animale preistorice descoperite acum, in epoca Internetului.
Cu toate acestea, Ion Iliescu s-a intors la microfon si, vizibil enervat, s-a lansat intr-un discurs pe tema mentalitatilor inapoiate. Tresarirea lui Ion Iliescu, in conflict cu necesarul calm la asemenea incidente, isi are explicatia, evident, in impulsivitatile omului. Cei 12 ani postdecembristi sint marcati de numeroase astfel de iesiri din fire ale domnului presedinte, altfel om de treaba, cu inclinatii clare spre impaciuitorism. O alta explicatie trimite insa la semnificatia ascunsa in gestul celor doi.
De mai mult timp, Ion Iliescu se deda incintarii de a se vedea aplaudat, chiar daca discret, de aproape toti dusmanii sai postdecembristi. S-a impacat cu Mihai I. A devenit lauda mai mult sau mai putin soptita a opozitiei. Cu Emil Constantinescu a ajuns la o oarecare relatie blinda, incit, nu peste mult timp, i-am putea vedea pe cei doi stind la taifas in bucatarie, in timp ce doamnele schimba opinii privind impletitul la doua ochiuri. Noua relatie cu dreapta s-a ridicat insa pe temeliile unor concesii politice facute de Ion Iliescu. De dragul surisurilor cu subinteles ale domnisoarelor nebarbierite de la GDS, domnul presedinte l-a sacrificat inutil pe Adrian Nastase... Ca sa nu mai spun ca multi dintre cei care i-au stat alaturi din decembrie 1989 si pina acum s-au simtit tradati de Ion Iliescu pentru ca presedintele s-a dat in vint dupa aplauzele fostilor dusmani.
De succes la electoratul indecis, miscarea a esuat la electoratul radical de dreapta. Antipatia fata de Ion Iliescu a ramas la multi dintre cei care l-au acuzat de neocomunism. Incidentul de la Detroit a demonstrat-o. Iar enervarea lui Ion Iliescu si-a avut cauza si in descoperirea facuta de Domnia sa. Si anume ca-n spatele surisurilor de pina acum se ascundeau rinjetele.