Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

La noi, cind unul fura, ia tot

Opinii - de Razvan BARBULESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Fascinat de telenovele, romanul e chinuit in aceste zile nu atit de factura de la intretinere, cit de intrebarea existentiala „a furat sau nu Vintu?“. Si de ce sisiie, daca si-a pus dinti noi? Daca lui SOV i-a facut dentistul lucrarea labartata, el, simplu cetatean, care si-a pierdut ultima plomba in tocana de cartofi, chiar ca gaseste normal sa fie prostit de stomatologul la care s-a dus doar cu punguta de cafea drept atentie.
A furat sau nu Vintu? Habar n-am. Si ma indoiesc sincer ca are cine s-o afle. Chestiunea care se pune insa e una de etica. In general vorbind, fara legatura cu show-ul in speta, la noi, cind unul fura, ia tot. Te dai de ceasul mortii si nu mai gasesti nimic. Fapt care l-a facut pe Radu Vasile sa creada ca nu mai e nimic de furat. La vremea premieratului sau a fost un moment mai prost, o pauza. Nu se fura. Dar pe urma s-a furat. Luau unii de se cocoseau. Furau si insii de geniu, si insii importanti, si cei mediocri. Ceea ce condamn eu este nesatul. Dezavuez lacomia, poftele fara limite, cupiditatea fara bariere. Eu dezaprob hotia fara morala, fara caracter, fara urma de constiinta. Sint revoltat ca se fura cu toptanul, cu procentul din economie, cu procente mai mari sau egale cu procentul scumpirilor, ca se delapideaza fara simtul dreptatii. Furi, dar mai lasi si de la tine. Vin generatiile tinere. Ele ce sa mai ia? Toate astea n-au legatura cu Vintu sau cu Iacob, sau cu Nicolaescu. Un gind profund aparut intr-un cotidian cu patru intelepciuni pe prima pagina rezuma drama intr-o singura fraza: „Partea proasta este ca indivizii puternici nu-i lasa si pe cei slabi sa fure cite ceva“. Pledez si eu pentru o etica a hotiei. Pentru onestitate in domeniul manglei, spagii, comisionului si al devalizarii bancilor. Vreau sa trezesc constiinta hotului hraparet. Sa fac din el un meserias generos. Pradatorul sa devina pungas, escrocut (escroc cu buna-cuviinta si sentimente). Intre gainarie si spoliere, pledez pentru gainarie. Nu te dezbraca. Iti ia banii de inmormintare, nu si cavoul. Nu te face feneist. Lacomia duce, in ordine, la: iritarea populatiei, indignare, greva cu banderola, protest pe macara, miting spontan, protestariada. La cresteri zero, la inflatie, la anticipate. Se prabuseste PIB, moare in proiect tentativa NATO si nici UE nu mai e. Nici Tuca n-o duce mai bine. Ce lume nebuna! Vintu iese erou, lui Tuca-show ii creste ratingul, dar lui Tuca personal i se prabuseste. Ca si cum Tuca ar fi vinovat ca Vintu si-a schimbat dintii. Sa nu va mire daca intr-o buna zi SOV-show va fi cea mai cautata emisiune anticoruptie. Batut de vinturi si luat la misto de presa, Tuca zice: „...daca-l faceam hot, ma dadea in judecata“. Si Tuca pledeaza implicit pentru generozitate, pentru hotia cu documente si bun-simt.
In rest, emisiunea Tuca-Vintu-show a fost importanta pentru ca Vintu a tacut. Profund, convins, cu sinceritate si semnificativ.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: