Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Olt si Valcea

Scurte stiri

Olt si Valcea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Întâlnire cu oameni de afaceri bulgari

OLT. O delegaţie de oameni de afaceri bulgari din Ruse şi Vratsa, condusă de preşedinţii Camerelor de Comerţ şi Industrie din zonă, va sosi mâine la Slatina, pentru a stabili contacte directe de afaceri între reprezentanţii IMM-urilor române şi bulgare. Evenimentul este organizat de Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor „Europroject“ Slatina, în cadrul programului transfrontalier româno-bulgar „Regional Cross-Border Info Centres Network“. Întrunirea are drept scop stabilirea unor parteneriate şi oportunităţi de afaceri între reprezentanţii IMM-urilor din cele două ţări, pe diverse domenii de activitate, pentru dezvoltarea viitoare a unor relaţii comerciale şi culturale.

Simona VÂRBAN

 

Impact pe calea ferată

OLT. Un bărbat a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, după ce a trecut o cale ferată fără să se asigure, iar remorca tractorului pe care îl conducea a fost lovită de un tren. Incidentul s-a petrecut marţi, în satul Studiniţa, comuna Studina, judeţul Olt. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Potrivit poliţiştilor, conducătorul tractorului, Aurel G., din localitate, avea o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceştia au mai spus că remorca nu era înmatriculată. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal.

Dana MIHĂILĂ

 

Veniturile pensionarilor, la secret

OLT. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) amână să furnizeze informaţii în legătură cu valoarea celei mai mici pensii din Olt. Deşi datele au fost solicitate încă de luni, directoarea instituţiei, Silvia Drăghici, a explicat că are nevoie de timp pentru a afla şi apoi verifica informaţia. „Lăsaţi-mă până mâine să solicit datele la informatician şi apoi să le verific. Nu vreau să dau informaţii greşite“, a spus luni Drăghici.

Şefa CJP a fost însă contactată în nenumărate rânduri până ieri după-amiază, dar a fost de negăsit. Angajaţii instituţiei nu au putut oferi nici un fel de informaţii legate de veniturile pensionarilor, pe motiv că numai directoarea este abilitată să ofere asemenea relaţii presei. Nu este pentru prima dată când informaţiile de interes public de la CJP Olt sunt obţinute cu greu, iar directoarea instituţiei este de negăsit.

Simona VÂRBAN

 

Zece persoane au murit în incendii, în 2008

VÂLCEA. Numărul vâlcenilor care au murit în incendii, de la începutul anului şi până luna aceasta, s-a dublat, în comparaţie cu perioada similară din 2007. Conform bilanţului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru“ Vâlcea, zece persoane şi-au pierdut viaţa în incendii, în cele nouă luni din 2008, şi alte nouă au fost rănite. Anul acesta au avut loc 244 de incendii la nivelul judeţului, cu 50 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2007. „Din păcate, zece persoane şi-au pierdut viaţa în 2008 şi nouă au fost rănite. Numărul persoanelor care au decedat în incendii s-a dublat, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2007, când s-au înregistrat cinci morţi şi nici un rănit“, a spus căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

În incendii au murit şi peste 40 de animale şi s-au înregistrat pagube de peste 5,2 milioane de lei. Din cele 244 de incendii, 142 s-au produs din cauza oamenilor, care nu au supravegheat focurile puse la mirişti ca să ardă resturile vegetale. Cele mai multe incendii au fost provocate de flacără deschisă şi de mijloacele de încălzire. În timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, au mai fost asistate 85 de persoane şi au fost salvate aproape 300 de animale. Valoarea bunurilor salvate în urma incendiilor a fost de peste 52 de milioane de lei.

Alina STATE-FULGER

 

 

 



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora