Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Olt si Valcea

Codruţ Şereş, acuzat

Olt si Valcea - NewsIn
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Procurorii DIICOT i-au prezentat ieri lui Codruţ Şereş învinuirile în dosarul „Hidroelectrica“, fostul ministru fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a subminării economiei naţionale, pe motiv că nu a schimbat conducerea de la SC Hidroelectrica SA.
„Rezoluţia este identică punct cu punct, ca şi cum într-un an nu s-ar fi întâmplat nimic. Amuzant este că, după afirmaţiile procurorilor, starea de pericol din sistemul energetic naţional persistă. Or, într-un an, aţi constatat cu toţii că sistemul energetic naţional nu este în nici un fel de pericol“, a declarat, la ieşirea din Parchetul General, Codruţ Şereş.
Fostul ministru al economiei susţine că nu a pus în pericol sistemul energetic naţional. Şereş a mai precizat că dosarul privatizărilor strategice este, în continuare, blocat la Senat.
Codruţ Şereş, fost ministru al economiei, a fost pus sub învinuie la 20 decembrie 2006, sub acuzaţia de trădare prin divulgare de informaţii secrete şi de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, adică a reţelei de spionaj organizate de Stamen Stancev.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii