Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Olt si Valcea

Scurte ştiri

Olt si Valcea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Prinşi în timp ce furau două biciclete

VÂLCEA. Doi tineri sunt cercetaţi de poliţiştii vâlceni după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce furau două biciclete. Incidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 22.30, când doi agenţi de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Brezoi, aflaţi în patrulare, au observat doi tineri cu biciclete, care, la apariţia lor, au încercat să fugă printre blocuri. „Oamenii legii şi-au dat seama că este ceva în neregulă şi au trecut la urmărirea şi prinderea acestora. Cei doi au 17, respectiv 20 de ani, sunt din oraşul Brezoi, iar cele două biciclete le-au sustras din scara unui bloc“, a precizat comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă cu autorii în stare de libertate.

Iuliana ROŞCA

Lovită de o autoutilitară la Piatra-Olt

OLT. O femeie a ajuns la spital luni seară, cu multiple fracturi costale, după ce a fost lovită de o autoutilitară. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 20.50 pe raza oraşului Piatra-Olt. Nastasia Diacu, de 45 de ani, venea dinspre Pădurea Sarului şi intenţiona să ajungă la Slatina. Femeia susţine că nu are locuinţă şi voia să găsească în oraş un adăpost unde să rămână peste noapte. În drum spre Slatina a fost lovită de o autoutiliatră al cărei şofer, Adrian A., de 30 de ani, din Braşov, a observat-o prea târziu şi nu a mai putut evita impactul. Femeia a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Diagnosticată cu traumatism toracic cu multiple fracturi costale, pacienta a fost internată de urgenţă în Secţia chirurgie toracică, pentru tratament de specialitate.

Nastasia Diacu este din comuna Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş, şi locuieşte pe străzi de aproape 28 de ani.

Din cercetările poliţiei a reieşit că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei în conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Dana MIHĂILĂ

Bolnavi monitorizaţi la domiciliu

VÂLCEA. Peste 100 de bolnavi cronic şi dializaţi din şase localităţi din judeţul Vâlcea sunt monitorizaţi la domiciliu de medicii de familie din zonele respective, în această perioadă. Persoanele supravegheate sunt din localităţile Stoileşti, Alunu, Păuşeşti - Otăsău, Cernişoara, Şuşani şi Boişoara. „S-a luat decizia ca 106 bolnavi cronic şi dializaţi să fie monitorizaţi de medicii de familie în această perioadă din cauza zăpezii. Sunt zone muntoase cum e Boişoara, unde ambulanţele nu pot să ajungă în caz de urgenţă. În acest fel, evoluţia stării de sănătate a persoanelor e monitorizată şi acolo unde e cazul oamenii sunt internaţi în spital şi ţinuţi o perioadă mai mare de timp ca să nu avem probleme“, a declarat Alexandru Maiorescu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Acesta a mai precizat că în spital au fost internate câteva persoane din comuna Slătioara care făceau dializă, pe o perioadă de o săptămână, pentru că ambulanţa ajungea mai greu la ele.

Alina STATE -FULGER

Dosar penal pentru conducerea unei maşini cu numere expirate

VÂLCEA. Un vâlcean s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii l-au depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism cu numărul de înmatriculare provizoriu expirat. Acesta a căzut luni în plasa poliţiştilor din comuna Costeşti, în urma unei acţiuni organizate pe linia OUG nr. 195/2002. Mihai P., de 23 de ani, din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea pe DJ 646 un autoturism VW Passat, cu numărul de înmatriculare provizoriu expirat de pe 12.09.2007. Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal conform articolului 85 din OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Iuliana ROŞCA



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora