Casă în care nu mai locuieşte nimeni

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

RămaÅŸi singuri ÅŸi văduvi, bătrânii neputincioÅŸi din satul MreneÅŸti-Dos, comuna CreÅ£eni, speră ca măcar de Sărbători familia să se reunească.

Am găsit-o pe Elena DumitraÅŸcu făcând pregătiri de Crăciun, alături de fiica ÅŸi de nepoata sa. După bucuria care i se citea pe chip, am înÅ£eles că acesta este unul dintre puÅ£inele momente când femeia de 78 de ani nu se mai simte atât de singură. De când a rămas văduvă, tanti Leana, cum îi spun cei dragi, încearcă să nu se lase copleÅŸită de necazurile de zi cu zi. „Am trăit ÅŸi bune, ÅŸi rele. Copil fiind, am prins cel de-al doilea război mondial. Îmi aduc aminte că stăteam ascunÅŸi pe sub rândurile de vie ca să nu fim văzuÅ£i. Nici pe vremea comuniÅŸtilor nu a fost uÅŸor. Au fost niÅŸte oameni tare răi, cel puÅ£in cu omul simplu de la Å£ară, pe care l-au lăsat sărac lipit. După revoluÅ£ie, am primit pământul înapoi ca să avem ÅŸi noi ce munci ÅŸi ce aduna toamna. Pe atunci, ÅŸi puterile noastre erau altele. Dar, de când a murit bărbatul meu, chiar la începutul anului trecut, nimic nu mai e la fel. De atunci, nu mai am cu cine schimba o vorbă. Satul este plin de văduvi. Aproape că nu există casă în care să nu fi murit cineva“, a mai spus bătrâna, cu durere. Dar, din toate greutăţile, bătrâneÅ£ea este de departe cel mai crud duÅŸman. „Nimic nu este mai dureros decât bătrâneÅ£ea. Dacă ai nevoie de un act de undeva sau dacă vrei să rezolvi o problemă, nu te bagă nimeni în seamă, că te văd neputincios“, a mai spus tanti Leana.

 

Singurătatea, piatră de moară

 

Mai încolo, alt văduv se luptă cu singurătatea. Constantin Popa, sau nenea Gicu, cum i se spune în sat, a rămas singur de aproape cinci ani. Gândul că soÅ£ia lui nu mai este i se pare cel mai greu de suportat. „Nu mi-am revenit nici acum. Singurătatea mă omoară încet. Cu Rica mea era altfel. Mă bucur că băiatul meu cel mic stă cu mine ÅŸi mă ajută, că altfel nu ÅŸtiu cum aÅŸ putea să rezist“, a spus bătrânul. Cu toate acestea, Nenea Gicu este încrezător ÅŸi spune că, indiferent de ce va aduce viitorul, lumea satului nu va dispărea. „Eu cred că se vor întoarce foarte mulÅ£i aici, mai ales atunci când vor începe să se pensioneze. Altă posibilitate nu au. Să fie mulÅ£umiÅ£i că măcar au unde să vină. AlÅ£ii ar vrea să se mute la Å£ară ÅŸi nu au unde, de aia se chinuiesc la bloc. Lumea satului nu va dispărea“, a mai spus bătrânul.

 

Satul îi aÅŸteaptă pe tineri

 

Printr-un proiect european, sătenii vor beneficia de drumuri asfaltate ÅŸi de apă curentă. Poate numai aÅŸa, cei plecaÅ£i la oraÅŸ vor fi atraÅŸi să se întoarcă. Familia Păunescu a fost nevoită să revină la casa părintească.

„După ce soÅ£ul meu s-a pensionat, pentru că a lucrat ca miner la Motru, nu am avut altă soluÅ£ie decât să ne mutăm la Å£ară“, a spus Ligia Păunescu. Familia reîntoarsă a găsit casa într-o stare destul de proastă, dar nu a renunÅ£at.

„Nici nu vă imaginaÅ£i ce am găsit aici. A fost una dintre cele mai mari provocări ale vieÅ£ii noastre să refacem construcÅ£ia. Ne-am gândit că trebuie să facem treabă, pentru că nu aveam unde să stăm. Acum suntem foarte mulÅ£umiÅ£i de rezultate“, a mai spus tanti Ligia.