Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Olt si Valcea

Asociaţia Pensionarilor pichetează prefectura

Olt si Valcea - Valentin VIDU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Asociaţia Pensionarilor din judeţul Olt a anunţat că va picheta astăzi prefectura, cu revendicări referitoare în principal la sumele de bani pe care le primesc.

OLT.
Acţiunea de protest este organizată la nivel naţional şi are la bază şapte revendicări. Pensionarii cer în primul rând majorarea punctului de pensie la rectificarea bugetului pentru acest an. Ei solicită, în al doilea rând, acordarea de ajutoare sociale lunar, de la bugetul de stat, pentru aceia dintre ei a căror pensie este mai mică decât salariul minim brut pe economie. În al treilea rând, bătrânii cer autorităţilor să aplice Legea nr. 578 din 2004, prin care li s-a promis ajutor lunar soţilor rămaşi în viaţă, în cuantum de 25% din valoarea pensiei celui decedat.
Restul revendicărilor sunt de natură socială şi vizează mai mult domeniul sănătăţii şi situaţia celor care locuiesc în case naţionalizate şi s-ar putea trezi aruncaţi în stradă. Nemulţumiţi de felul în care îşi procură medicamentele, bătrânii solicită revenirea la reglementarea dinainte de aprilie 2005 prin care medicamentele erau compensate. Tot de natură socială este şi a cincea revendicare. Aceasta constă în solicitarea ca guvernul să aprobe în regim de urgenţă un act normativ prin care să garanteze familiilor de pensionari care locuiesc în imobile naţionalizate păstrarea domiciliului până când statul le va oferi altă locuinţă. Bătrânii vor picheta prefecturile şi pentru a obţine suplimentarea numărului de bilete de tratament şi gratuitate la investigaţiile recomandate de medicii specialişti şi de familie, atât în ambulatoriu, cât şi în spital.
„Preşedintele Asociaţiei Pensionarilor, domnul Florea Mitroi, ne-a solicitat sprijinul pentru organizarea pichetului. Îi vom susţine în toate demersurile pe care doresc să le întreprindă, inclusiv cu oameni la pichet dacă solicită“, a declarat Radu Olteanu, preşedintele UJSL-CNSLR Frăţia, din care asociaţia face parte.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 9°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Cuplu si familie

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut

    Life & Style

    Olt si Valcea

    Gorj si Mehedinti

    Sport