Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Olt si Valcea

S-a săturat de viaţa la mănăstire

O măicuţă vrea la azil

Olt si Valcea - Alina STATE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Camera maicii Arcadia de la Schitul Ostrov

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

O măicuţă de la Schitul Ostrov din oraşul Călimăneşti, care trăieşte într-un adevărat lux, vrea un loc într-un azil, ca să o îngrijească statul.   

 VÂLCEA. La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea vine, de o jumătate de an, o maică de la Schitul Ostrov, care solicită un loc în unul dintre cele şapte centre. Deşi toate centrele sunt pline şi alţi 30 de bătrâni, care au probleme foarte grave şi au nevoie de instituţionalizare,  sunt în aşteptarea unui loc, Maica Arcadia vrea neapărat la azil.
„O măicuţă a intrat în conflict cu stareţa şi cu surorile de la Schitul Ostrov şi vrea un loc într-un centru de asistenţă. În ultima perioadă s-au tot făcut presiuni asupra mea să o primim. M-a sunat şi primarul din Călimăneşti, Ilie Amuzan, şi un preot să o primesc. Din luna ianuarie 2007 mă confrunt cu această situaţie. Pentru început am cedat, deşi sufleteşte nu trebuia să accept această cerere pentru că avem vârstnici care au dosare pentru a obţine un loc în centru şi ei au situaţii mult mai grave. Nu mi se pare normală această situaţie pentru că biserica trebuie să ajute oamenii. I-am oferit o cameră la centrul de adulţi de la Bistriţa, lângă Mănăstirea Bistriţa. Nu a vrut să stea acolo, iar acum spune că vrea la centrul de la Lungeşti. Nu vrea să mă înţeleagă că nu avem locuri acolo şi am şapte persoane peste capacitate. De fiecare dată vine şi spune că vrea în centru pentru că nu o suportă surorile, că nu mai e bună de muncă“, a declarat Antonie Ceauşu, directorul adjunct al DGASPC Vâlcea.

 „Vreau singură într-o cameră“

Maica Arcadia, de 68 de ani, şi-a depus dosarul la DGASPC pentru a obţine un loc în centru, pe numele Aurelia Stan, cum o chema înainte de a se călugări. La dosar este şi un act medical, din care reiese că maica ar suferi de schizofrenie. „Sunt bolnavă, mă doare capul, am ameţeli, iar la Schitul Ostrov e treabă multă de făcut şi surorile nu te înţeleg. Trebuie să munceşti de dimineaţa până seara la plivit şi curăţat florile. Poţi să mori acolo că nu te întreabă nimeni de nimic. Am venit din Moldova, de la Mănăstirea Văratec. Am fost la un tratament la Călimăneşti, acum doi ani, când am văzut Schitul Ostrov şi mi-a plăcut, motiv pentru care am venit aici. Am 30 de ani de călugărie, dar nu mai vreau să aud de mănăstiri“, a spus maica Arcadia. Aceasta a mai povestit că a plecat de la centrul Bistriţa pentru că era situat lângă mănăstire şi se întâlnea cu stareţa de acolo.     
Antonie Ceauşu i-a explicat călugăriţei că la Lungeşti nu are locuri şi că, dacă vrea, îi găseşte o cameră liberă în chiliile de la Mănăstirea Mamu pe care le-a luat Episcopia.
„Am venit aici pentru cămin la stat, nu pentru mănăstire. Nu vreau să mai dau cu ochii de nici o stareţă. Vreau singură într-o cameră. Am pensie că sunt persoană cu handicap. Nu am pe nimeni. Am avut opt fraţi, dar au murit toţi“, a explicat maica Arcadia directorului DGASPC. Antonie Ceauşu i-a promis acesteia că, în prima şedinţă, o să susţină cauza ei. „La Lungeşti avem 60 de locuri şi acolo sunt şapte oameni în plus. Nu pot să scot trei oameni în curte ca să vă dau o cameră singură. Gândiţi-vă că în centru nu aveţi chilie separată ca la mănăstire“, a spus Antonie Ceauşu.

Maica Arcadia a fost căsătorită şi are doi copii

La Schitul Ostrov slujesc zece măicuţe şi un preot. Aici maicile nu au de lucru decât la bucătărie şi să îngrijească grădina de flori. Totul este curat şi luxos. Băile sunt îmbrăcate în gresie şi faianţă şi fiecare călugăriţă are camera ei la mansadă.  
 „Sunt oameni şi oameni şi fiecare e cu firea lui. Eu consider că venim la mănăstire ca să ne modelăm. I-am cerut ca zilnic să vină la slujbă pentru că asta e menirea noastră. Slujbele sunt obişnuite la fel ca la mănăstire. Facem trei slujbe pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara. De muncit avem doar în grădină. Facem cu rândul, câte două ore la două zile la plivit în grădină florile. Maica Arcadia pleacă când vrea, vine când vrea. Ea e nemulţumită tot timpul. E o fire dificilă.
De la începutul anului mă ameninţă că pleacă la azil. La masă nu vine cu noi pentru că zice că ne uităm urât la ea. Noi aici nu mâncăm nici un fel de carne şi s-a supărat când i-am zis. Stă cu uşa încuiată zi şi noapte“, povesteşte maica Mariami, stareţa Schitului Ostrov. Stareţa spune că maica Arcadia are aparţinători. „A fost căsătorită şi are doi băieţi. Are cine să aibă grijă de ea. La 51 de ani s-a călugărit şi a intrat în mănăstire. Încerc să rezolv problema. O să merg cu ea la Prea Sfinţia Sa Gherasim, episcopul Râmnicului, şi o să îi explicăm care e problema şi el va decide ce măsură să ia“, susţine maica Mariami.
Maica Teodora a slujit cu maica Arcadia la Mănăstirea Văratic. Maica Teodora afirmă că îi place la Schitul Ostrov şi că maica stareţă a înţeles tot timpul pe toată lumea. Aceasta spune că toată lumea se poartă bine cu maica Arcadia, numai că ea e dificilă.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.17/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.2 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Valeriu CIUCULIN:
    Chiar daca sunt din exteriorul problemei, ma mir ca maicuta asta nu se intelege cu celelalte. Cand s-a calugarit, a facut juramant "de ascultare". A mintit atunci, acum sa traga ponoasele! Cu Dumnezeu nu merge cu jumatati de masura. Fariseism! Sictir maicuta!
    2007-06-15, 09:22:21 (82.77.214.*)
  2. de Felixenia:
    Si eu sint sigura ca aceasta maica este un tip de om care nu se poate impaca cu ceilalti.Ea este nemultumita cu ea insasi,cu viata ei.Si tatal meu a fost exact la fel,si pt,asta as putea spune ca,indiferent unde v-a ajunge,v-a crea numai probleme
    2007-06-15, 10:54:34 (87.168.196.*)
  3. de Mihai:
    NO COMENT..., dar sa va spun ceva, din miezul adnac al problemei, maica respectiva se crede trimisa lui dumnezeu pe pamant si crede ca i se cuvine sa fie preamarita si preaslavita, pai in primul rand ca Isus fiul domnului a suferit pentru ceilalti oameni, nu s-a ridicat cu pretentii ca el este fiul domunului ca sa i se aduca marire, si a primit lovituri de bici pentru a ni se ierta noua pacatele, cred maica respectiva are o conceptie total opusa fata de biserica si ar trebui lasata in pace si plata domnului.
    2007-06-15, 11:38:42 (86.122.156.*)
  4. de franta:
    Ha, ha e satana pe pàmînt,dacà si acolo unde zice cà,e casa lui dumnezeu se ceartà.,apropo acum fac reclame în revista, întînplàrii adevàrate cà,deschid cartea sfîntà gratuit ,si cînd suni îti zic ,mamà ai fàcàturii fàcute te costà200€ altele îti cer mai putin150€ ., pentu tot ce trebuie sà, fac sà-sparg ràul,màicutele nu-cer decît euro ,fete cumintii,înainte cînd te-duceai la -o Mànàstire si,dàdeai acatist de mergere de bine, întrebai cît costà ,cît và -lasà inima,acum sînt tarifurile afisate înfuctie de acatist si nr,persoanelor ;Satana îi bîntuie .
    2007-06-15, 12:47:22 (86.211.77.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 12°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment

Actualitate

Sanatate

Societate

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Olt si Valcea

Gorj si Mehedinti

Sport