17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiul lui Miron Cozma, condamnat la închisoare

Fiul lui Miron Cozma, condamnat la închisoare

Dan Cozma, fiul fostului lider al minerilor Miron Cozma, a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la un an şi patru luni de închisoare, informează evz.ro. Dacă Miron Cozma chiar a fost încarcerat în urma mineriadelor pe care le-a condus la Bucureşti, fiul său a scăpat totuşi de temniţă, pedeapsa primită fiind una cu suspendare. Dan Cozma a ajuns în faţa instanţei după ce în urmă cu câteva luni a fost prins băut la volan şi a refuzat recoltarea de probe biologice.

Prima instanţă, respectiv Judecătoria Petroşani, l-a găsit vinovat pe Dan Cozma, pe care l-a condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de trei ani şi patru luni. Decizia instanţei nu este definitivă, iar Cozma are zece zile la dispoziţie pentru a face recurs.

Dan Cozma, în vârstă de 32 de ani, a fost prins, la începutul lunii iunie, conducând o maşină prin Petroşani după ce consumase băuturi alcoolice. În urma testării alcooltest, aparatul a înregistrat o alcoolemie de 0,89 la mie. Dan Cozma a fost dus ulterior la Spitalul de Urgenţă Petroşani, însă a refuzat să îi fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În aceste condiţii, pe numele lui Dan Cozma a fost întocmit dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS