Puţină lume a auzit de Chiune Sugihara, omologul japonez al lui Oscar Schindler, care, atunci când a lucrat în consulatul japonez din Lituania, a salvat mii de evrei prin oferirea vizelor pentru a scăpa prin Japonia. Povestea lui Oscar Schindler este cunoscută în întreaga lume, în mare parte mulţumită filmului din 1993 realizat de Steven Spielberg. Relatează povestea unui om de afaceri german şi un membru al partidului nazist care a salvat sute de evrei din lagărele de concentrare din timpul Holocaustului, scrie descopera.ro.
Povestea sa este una dintre cele mai remarcabile din întreaga perioadă a celui de Al Doilea Război Mondial, deşi apare rar în istoria evenimentelor Holocaustului, scrie The Vintage News. Conform Times of Israel, în 1940, Chiune Sugihara era viceconsul în Kaunas, atunci capitala Lituaniei. Oraşul avea o comunitate evreiască mare şi prosperă formată din circa 30.000 de oameni. Această populaţie a fost suplimentată între 1939 şi 1940 de mii de evrei care fugeau de persecuţia nazistă din Polonia ocupată de germani. După ce Uniunea Sovietică a anexat Lituania în 1940, populaţia din Kaunas a rămas prinsă, neputând pleca din ţară, chiar dacă germanii avansau spre linia sovietică. Chiune Sugihara a devenit conştient de situaţia dramatică a evreilor, încercând să găsească o cale pentru a-i ajuta. Refugiaţii evrei nu puteau părăsi Lituania pentru a călători spre est prin teritoriul sovietic fără vize. Mulţi doreau să ajungă în Insulele Caraibe olandeze, Curacao şi Guiana, dar pentru a ajunge acolo în siguranţă, aveau nevoie de vize pentru estul Asiei.
Japonia, folosită ca ţară de tranzit
Sugihara a văzut imediat un mod de a-i ajuta, folosind ca loc de tranzit chiar ţara natală, Japonia. Vizele le-au permis trecerea prin Uniunea Sovietică, apoi în teritoriul japonez, apoi în Caraibe.
Atunci când tuturor diplomaţilor străini li s-a ordonat să plece din oraş, acesta a cerut să mai stea 20 de zile, scriind superiorilor săi din Ministerul de Externe al Japoniei să aprobe planul său. Conform istoricului Yutaka Taniuchi, autorităţile japoneze au refuzat categoric să emită vize pentru refugiaţii evrei, decât dacă aveau garanţia că nu vor rămâne în Japonia.
Era un lucru imposibil de realizat pentru evrei, ceea ce înlătura posibilitatea obţinerii vizelor. Chiune Sugihara a scris superiorilor săi de trei ori, implorându-i să-l ajute. Atunci când a fost refuzat, a fost lăsat cu o mare dilemă: să urmeze ordinele sau conştiinţa?
Cultura japoneză prioritiza în mod clar ierarhia şi disciplina, iar pentru Sugihara să încalce ordinele superiorilor era o problemă extrem de serioasă. Risca o pedeapsă severă dacă făcea abuz de poziţia sa şi acţiona contrar ordinelor.
În fiecare zi, sute de familii de evrei apăreau în faţa consulatului japonez din Kaunas, implorându-l pe Sugihara să-i ajute. Cu ajutorul soţiei sale, Sugihara a început să emită vize. În timpul lunii august, Sugihara şi soţia sa lucrau pentru a crea şi distribui vize de tranzit pentru aceste familii. Au menţinut un ritm accelerat de circa 300 de vize pe zi, o cantitate extraordinară care în mod normal necesita o lună pentru procesare. Sugihara lucra aproape fără oprire, determinat să ajute refugiaţii.
La 1 septembrie 1940, Chiune Sugihara a fost forţat să plece din Lituania, plecând cu un tren spre Berlin. Chiar şi în gară a continuat să scrie vize pentru mulţimea care s-a adunat lângă tren.
În ultimul moment dinaintea plecării, acesta a dat ştampila sa unuia dintre evrei care aştepta în gara, ceea ce îi permitea acestuia să realizeze vize pentru familiile care au rămas. Ultimele cuvinte pentru mulţime au fost: „vă rog, iertaţi-mă, nu mai pot să scriu. Vă doresc tot binele”.
Nu se ştie cu certitudine câţi oameni a salvat Chiune Sugihara, dar se estimează că a emis circa 6.000 de vize de tranzit. Multe dintre acestea erau pentru familii, astfel că numărul oamenilor a fost considerabil mai ridicat.
La un an de la plecarea sa, germanii au cucerit toată Lituania. Evreii din Kaunas care nu au reuşit să obţină vize de la Sugihara au fost deportaţi în lagărele de concentrare, unde mulţi dintre ei au murit.
După plecarea din Germania, Sugihara a fost consul general la Praga (Cehoslovacia) din martie 1941 până la sfârşitul anului 1942. Din 1942 până în 1944, Chiune Sugihara a fost la legaţia din Bucureşti, România. După intrarea trupelor sovietice în România, Sugihara şi soţia sa au fost apoi deportaţi şi încarceraţi într-un lagăr de prizonieri. În 1946 au fost eliberaţi de guvernul japonez care l-a lăsat fără poziţie şi titlu. Dintr-un oficial al fostului guvern, a ajuns un om de rând, cu o situaţie financiară precară. Totuşi, nu a regretat niciodată decizia de a ajuta evreii din Lituania.
Chiune Sugihara a decedat în 31 iulie 1986, în Japonia, la doi ani după ce a fost recompensat pentru curajul său cu titlul de „Drept între popoare” de către Israel.
