21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul de weekend

Horoscopul de weekend

Berbec
Pentru Berbeci urmează o perioadă excelentă din punct de vedere profesional, o promovare sau o mărire de salariu. Să profite acum, pentru că şansa va trece repede. Vor primi un ajutor de la cineva din anturaj şi vor descoperi că se pot baza pe prietenii lor. Reîntâlnirea cu o fostă iubire le va aduce câteva furtuni în cuplu.

Taur
Nişte probleme sentimentale o să-i scoată din ritm pe Tauri. Problema va fi legată de gelozie, aşa că trebuie să nu dea apă la moară bănuielilor. Bârfele cuiva din anturaj vor complica situaţia. În profesie, e un moment bun să înceapă proiecte de amploare. Vor face rost de bani în urma unui împrumut avantajos..

Gemeni
Gemenii primesc multe oferte de ieşiri, excursii, întâlniri. E o perioadă propice consolidării relaţiilor, revanşelor, momentelor în doi. Profesional, vor avea câteva probleme provocate de o femeie care vrea să le strice planurile. Vor avea și câteva discuţii neplăcute legate de bani cu un membru al familiei.

Rac
Pentru Raci, va fi o săptămână dedicată distracţiilor şi flirtului. Vor avea mult succes la sexul opus şi reputaţia lor de timizi nu va face decât să le ridice credibilitatea. Cu toate acestea, nu e o perioadă propice pentru a începe o relaţie serioasă. Sunt foarte expuşi riscului de a pierde bani.

Leu
Leii pot încheia contracte avantajoase, dar trebuie să se zbată mai mult. Nişte datorii mai vechi aşteaptă să fie plătite şi ar fi bine să nu mai amâne acest lucru. În dragoste, vor primi o veste excelentă de la partener, în special dacă e vorba de o relaţie la distanţă. Viaţa lor intră pe un făgaş pozitiv, mai ales sub aspect sentimental.

Fecioară
Fecioarele care au avut necazuri în ultima perioadă vor începe să-şi revină. Primesc o veste bună care le va ridica moralul şi se împacă şi cu cineva din familie cu care n-au mai vorbit de mult. Vor avea nişte discuţii serioase la serviciu, în care va fi nevoie să se arate ferme.

Balanţă
Balanţele vor avea ocazia să se bucure de reuşita cuiva drag şi vor primi ele însele nişte veşti foarte bune legate de job. Vor avea multe surprize plăcute în dragoste şi chiar vor ajunge să se gândească la un viitor comun. O tranzacţie financiară le va aduce un câştig cum nici nu sperau şi vor reuşi să scape de multe nelinişti legate de bani.

Scorpion
Perioada e foarte bună pentru ca Scorpionii să se lege de cineva, dar asta nu înseamnă că trebuie să cedeze primei persoane întâlnite în cale. Trebuie să-şi păstreze obiectivitatea și să fie mai discreţi în legătură cu trecutul lor, pentru că tot ce spun în această perioadă va deveni informaţie publică.

Săgetător
Săgetătorii au mici probleme de sănătate, dar nu e cazul să-și facă griji. La serviciu vor reuşi să fie foarte convingători şi să obţină nişte favoruri din partea superiorilor. În dragoste, vor avea nişte discuţii incomode cu partenerul, dar totul se va rezolva în favoarea lor.

Capricorn
Capricornii muncesc până la epuizare, dar nu degeaba. Toate eforturile lor vor fi răsplătite în scurt timp şi nu vor mai avea motive să se plângă de bani. O călătorie scurtă, dar foarte plăcută, îi aşteaptă la sfârşitul săptămânii. Nişte conflicte în familie le vor solicita toată diplomaţia.

Vărsător
Vărsătorii vor lua o decizie pripită în dragoste, pe care o vor regreta. Li se va da însă ocazia să descurce lucrurile şi trebuie să profite de această şansă. Profesional, se pot remarca fără a face prea multe eforturi. Vor avea câteva realizări financiare neaşteptate și-și pot cumpăra nişte lucruri pe care şi le doreau demult.

Peşti
Peştii îşi vor dedica majoritatea timpului relaţiei de cuplu şi eforturile lor vor fi apreciate. Cei singuri pot petrece şi ei nişte momente de neuitat, dar nu vor lega ceva stabil. Nu vor întâmpina probleme care să le strice cheful: banii vin, chiar mai mulţi decât se aşteptau, iar în carieră nu se întrevăd schimbări majore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS