Românii, cei mai religioşi dintre europeni



Românii sunt cei mai religioşi dintre europeni, 55% dintre ei declarându-se ”foarte religioşi”, relevă un studiu realizat de Pew Research Center, dat publicităţii miercuri şi preluat de dpa, conform stiriletvr.ro.

Conform profilului de ţară prezentat de Pew Research Center, 50% dintre români (locul al 4-lea) declară că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există.

Per total, pentru europeni religia este mai puţin importantă decât pentru locuitorii din Africa, America Latină ori SUA, arată studiul, care indică însă mari diferenţe şi între cele 34 de ţări europene analizate. În timp ce în Italia 27% dintre respondenţi se consideră foarte religioşi, în Germania acelaşi răspuns l-au dat numai 12% dintre persoanele intervievate. Cele mai mici procente de persoane care se declară foarte religioase au fost consemnate în Estonia (7%), Cehia şi Danemarca (ambele cu 8%).


Germanii se dovedesc şi cei mai sceptici în privinţa religiei, numai 10% dintre ei declarându-se ”absolut siguri” de existenţa lui Dumnezeu. Spre comparaţie, 79% dintre armeni sunt ”absolut siguri” că Dumnezeu există, 73% dintre bosniaci fiind şi ei de acord cu această afirmaţie.

Potrivit studiului, cele mai multe persoane care frecventează biserica se află în Polonia, unde 61% dintre respondenţi au declarat că merg la slujbă cel puţin o dată pe lună.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 6 decembrie 2018

Actualitate

» Instanţa supremă va organiza marţi noua tragere la sorţi a completurilor de cinci judecători
» Dăncilă, despre salariul minim diferenţiat: “Se va lua în calcul doar studiile şi nu se va raporta la vechimea în muncă”
» Lucian Şova: Costurile majorărilor de la Metrorex le vom transfera în preţul călătoriilor
» Tribunalul București obligă PSD să spună cât a costat ”mitingul împotriva abuzurilor”
» CEx-ul PSD, devansat pentru 10 decembrie
» Guvernul sesizează CCR după ce Iohannis a amânat numirile la Dezvoltare şi Transporturi
» Peste 800 de infracţiuni au fost comise ieri
» Lucian Şova: “Sunt ministrul Transporturilor până când îmi va expira mandatul”
» Fostul președinte american George H. W. Bush, înmormântat astăzi în Texas

Local

» Fiul unui polițist din Corabia, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare
» Un nou focar de pestă porcină la Rusănești

Dolj

» Face închisoare pentru furt de curent
» Polițiștii și militarii primesc ajutor de stat pentru ratele la casă
» Primăria vrea ca UE să deconteze reabilitarea Parcului „Romanescu“
» Bratu se întoarce la conducerea DRDP Craiova?
» Marin Sorescu, 22 de ani de nemurire
» Câţi bani dau craiovenii pentru masa de Crăciun
» Întreruperi energie electrică de luni
» Municipalitatea craioveană dă startul îmbodibirii brăduţului cu suprize
» Craiova: Mihai Firică, distins cu Premiul pentru poezie al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor

Gorj

» Propunere: Centru unic suport IT în cadrul Consiliului Judeţean Gorj
» CEO, premiat în Bucureşti pentru formarea profesională a sute de tineri
» Probleme cu tichetele de masă pe card magnetic la CE
» Campanie de donare de sânge de Sărbători
» Proiect privind angajarea studenţilor UCB
» Poliţia Locală a ridicat din Gară persoanele fără adăpost

Olt

» Prefectul de Olt afirmă că la Corabia activitatea Ambulanţei se desfăşoară normal
» Olt: Un nou focar de pestă la Rusănești

Vâlcea

» Vâlcea: Razie pe şoselele din Bălceşti
» Vâlcea: Acţiune a Poliţiei Milcoiu

Sport

» Fotbal / Victorie scontată la Chiajna, joc în ușoară creștere
» Handbaliştii Universităţii luptă în Cupă
» CSO Filiaşi a dat cinci şi cu „GP“
» Zaibărul a învins Bordeaux-ul…
» Baschetbaliştii de la SCM au pus gând rău lui Dinamo
» Cătălin Moroşanu fuge de umbra lui Daniel Ghiţă
» Fotbal / Am dat trei ca să luăm trei. Alb-albaștrii și-au făcut treaba la Chiajna

Sanatate

» Cum poţi scăpa de negi
» Ce alimente nu trebuie să mănânci seara
» Varza murată face minuni pentru sănătate
» Apel umanitar: Vladut crede in Mos Craciun si are nevoie de ajutorul nostru!

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Pateuri cu brânză şi ciuperci
» Creştinătatea o prăznuieşte mâine pe Sfânta Muceniţa Filofteia
» China pregăteşte lansarea unei misiuni istorice spre faţa nevăzută a Lunii
» Spectacol cu pinguini îmbrăcați în Moş Crăciun într-o grădină zoologică din Japonia
» Românii, cei mai religioşi dintre europeni
» Casa lui Moș Crăciun din Laponia, adevărată atracție turistică

Top