27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Relaţiile parteneriale sunt disonante. Ceilalţi lansează către voi tot felul de provocări, însă sunteţi recalcitrant. Bine ar fi să evitaţi discuţiile contradictorii şi replicile tăioase. Este posibil să se rupă multe colaborări în această perioadă.

Taur
O zi cu multe contradicţii în sfera profesională. Colegii vă pun piedici serioase în activităţi, de aceea fiţi prudent şi baza-
ţi-vă doar pe forţele voastre. Nici şefii nu vă susţin, ba mai mult vă împovărează cu noi îndatoriri. Selectaţi-vă prioritățile şi ocupaţi-vă astăzi mai mult de treburi de rutină.

Gemeni
Relaţiile sentimentale şi cele cu copiii cunosc suişuri şi coborâşuri sau una caldă, una rece. Recomandabil ar fi să vă detaşaţi de cei dragi, să-i lăsaţi să-și vadă de ale lor, iar voi să vă orientaţi eforturile către un hobby. Gândiţi-vă serios să abordaţi constant un domeniu care vă pune în valoare talentele native și care vă face plăcere.

Rac
Debutul săptămânii vă aduce dorinţa de a sta acasă, în mijlocul celor dragi. Stările voastre de spirit sunt fluctuante, de aceea fiţi prudent. Discuţiile cu membrii familiei vă pot necăji, însă evitaţi implicarea emoţională şi fiţi mai realist. Se conturează schimbări importante vizavi de tot ce ţine de spaţiul locativ.

Leu
Se conturează întâlniri şi discutaţi cu cei apropiaţi. Primiţi multe informaţii, însă nu toate vă sunt de folos. Bine ar fi să vă îndepărtaţi de unele persoane din anturajul vostru, pentru că vă pun beţe în roate şi profită de pe urma voastră.

Fecioară
Ziua anunţă cheltuieli mai mult sau mai puţin fondate. Chibzuiţi-vă resursele materiale şi evitaţi excesele. Puteţi primi cadouri mărunte sau bani în urma muncii depuse la serviciu. Adăpostiţi-vă cu grijă banii şi bunurile în locuri sigure.

Balanţă
Sunteţi emotiv, plin de toane şi cu greu puteţi relaţiona cu ceilalţi. Ar fi bine să vă dozaţi eforturile şi să vă ocupaţi doar de treburile uşoare. Evitaţi demararea unor activităţi noi, pentru că rezultatele vor fi departe de aşteptările voastre.

Scorpion
Astrele vă recomandă linişte, singurătate şi meditaţii în locuri sfinte. Sănătatea vă dă bătăi de cap, de aceea fiţi prudent. Sunt posibile dereglări ale somnului şi ale percepţiei realităţii înconjurătoare, dar sunt pasagere. Dacă este posibil, luaţi-vă o minivacanţă şi evitaţi spațiile aglomerate.

Săgetător
Ziua pune acentul pe relaţiile cu prietenii şi protectorii. Există multe neconcordanţe între ce vă doriţi de la aceştia şi ce vi se oferă. De reţinut că deocamdată toate persoanele din preajma voastră au alte interese vizavi de voi. Despre prieteni, prietenie şi protectorat nici nu poate fi vorba în adevăratul sens al cuvântului.

Capricorn
Sunt posibile altercaţii cu şefii sau cu reprezentanţii unor instituţii oficiale. Se pot țese conflicte pe termen lung şi nu este de dorit. Imaginea voastră în ochii lumii poate avea de suferit tot pe termen lung. De aceea, controlaţi-vă stările şi evitaţi pe cât posibil discursurile publice şi spațiile aglomerate.

Vărsător
Sunteţi tentat să plecaţi într-o călătorie îndepărtată sau să vă înscrieţi la studii pe termen lung. Este adevărat că dorul de ducă este la cote înalte, însă ar fi bine să mai amânaţi măcar câteva zile că poate vă trece. Dacă aveţi de susţinut examene sau probe necesare domeniului profesional, se recomandă prudență.

Peşti
S-ar putea să fie nevoie să achitaţi o sumă de bani de pe urma acţiunilor partenerului de viață sau de afaceri. Nemulţumirile voastre vizavi de banii şi bunurile pe care le deţineţi în comun cu alţii sunt la cote mari şi de aici foarte uşor vă puteţi certa cu aceştia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS