21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Totul se modifică în relaţiile sentimentale şi în cele cu copiii. Vechiul rămâne în urmă fără drept de revenire şi, vreţi nu vreţi, vă veţi trezi într-o nouă poveste amoroasă. Iubirea şi implicaţiile ei vor căpăta conotaţii noi pentru voi. Hobby-urile se vor transforma curând în adevărate ocupaţii cotidiene.

Taur
Apar noutăţi în relaţiile familiale şi în zona spaţiului locativ. De unele rude vă veţi îndepărta definitiv, din varii motive, însă vă veţi apropia de altele la care nici cu gândul nu gândiţi. Pe de altă parte, raporturile voastre cu tot ce ţine de tradiţie, trecut, familie, casă vor fi altele, însă mult mai apropiate de realitatea contemporană.

Gemeni
Relaţiile cu cei apropiaţi se vor reconfigura definitv începând de astăzi. Vin către voi personaje noi, interesante, care vă vor fi alături mult timp. Se conturează la orizont o călătorie importantă sau abordarea unor studii profesionale care să-şi lase amprenta pe tot restul vieţii. Atenţie la felul în care vorbiţi!

Rac
Sunt posibile modificări ale veniturilor pe care le obțineţi din munca desfășurată la un serviciu. Va fi nevoie să munciţi mult și să vă schimbaţi concepțiile și atitudinea vizavi de regimul muncii și plata aferentă. Atenție la nivelul energetic al organismului, care vă poate da bătăi de cap!

Leu
Este o zi specială pentru voi, aveți ocazia să abordaţi noi începuturi în toate capitolele vieţii. Dozaţi-vă eforturile, pentru că riscaţi să vă suprasolicitaţi fizic şi nervos. Atenţie la relaţiile cu ceilalţi, puteţi strica relaţii şi colaborări bune.

Fecioară
Ar fi bine dacă aţi putea să vă luaţi liber de la toate activităţile de astăzi. Sunteți predispus la odihnă, visare şi detaşare de tot şi toate. Evitaţi deciziile majore, discursurile publice şi acţiunile de anvergură.

Balanţă
Capitolul prieteni şi protectori va cunoaşte începând de astăzi o revigorare deosebită. Vreţi nu vreţi, va trebui să renunţaţi la relaţiile vechi şi să vă pregătiţi de noutăţi la acest capitol. Se conturează apariţii noi şi interesante în viaţa voastră, care îşi vor lăsa amprentele pe tot restul vieţii.

Scorpion
Ziua vă vestește un nou culoar profesional, cu funcţii înalte, răspundere, dar şi cu plăţi pe măsură. Sunt posibile altercaţii cu şefii, însă nimeni şi nimic nu vă poate împiedica ascensiunea socială. De acum încolo vi se vor schimba statutul socio-profesional şi imaginea în ochii celorlalţi.

Săgetător
Sunt momente favorabile şi unice de a vă aşeza pe un culoar evolutiv deosebit, cu impact pe tot restul vieţii. S-ar putea să aflaţi informaţii importante despre unele cunoştinţe aflate departe de graniţele ţării. Se conturează călătorii interesante şi necesare.

Capricorn
Capitolul financiar, în special latura care priveşte banii şi bunurile pe care le deţineţi în comun cu alţii, va primi influenţe deosebite astăzi. Poate fi vorba de primirea unei moşteniri sau de partaje în cazul unui divorţ. Însă evitaţi deciziile majore, semnarea documentelor de orice fel sau promisiunile de asociere în afaceri şi investiţii.

Vărsător
Relaţiile parteneriale se vor modifica radical. Desprindeţi-vă de cele vechi, lăsaţi ranchiunile deoparte şi deschideţi-vă către noi orizonturi parteneriale. S-ar putea să nu fie pe placul vostru ceea ce vedeţi sau auziţi, dar cu trecerea timpului veţi constata că totul a fost şi este în favoarea voastră.

Peşti
Ori vi se schimbă condiţiile de muncă, ori salarizarea, ori colegii sau şefii, ori vă schimbaţi serviciul. Entuziasmul este accentuat, dar ar fi bine să vă stăpâniţi. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului circulator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS