6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul de weekend

Horoscopul de weekend

Berbec
Relaţiile parteneriale sunt o temă foarte importantă în această săptămână. Este o perioadă bună de negocieri, de reconfigurare a colaborărilor sau de renunţarea la proiectele care nu vă mai sunt de folos. Totuşi s-ar putea să simţiţi un fel de nesiguranţă vizavi de oamenii alături de care sunteţi implicat în colaborări mai vechi sau faţă de propunerile noi. Pe de altă parte, dialogurile cu partenerul de viaţă vor avea un farmec aparte.

Taur
Capitolul financiar pare că vă preocupă la începutul acestei săptămâni. Sunt zile bune pentru cheltuielile necesare traiului zilnic. Puteţi primi cadouri, mici recompense sau veşti interesante legate de salarizarea şi condiţiile unui loc de muncă în care sunteţi implicat. Pe de altă parte apar noutăţi în sfera muncii.

Gemeni
Copiii sau persoana iubită vă vor solicita destul de mult în această săptămână. Se anunţă o perioadă cu discuţii frecvente, dar și cu aspecte favorabile. Fiţi prudent, ascultaţi mai mult şi deocamdată reţineţi opiniile. Pe de altă parte se poate accentua dorinţa de a vă ocupa de un hobby. Sunt posibile cadouri, favoruri mărunte din partea celorlalţi sau puteţi primi informaţii legate de posibilităţi noi de câştig financiar.

Rac
Sunteţi foarte discret în peisaj la începutul săptămânii. Tendinţa de a vă izola este la cote înalte şi bine ar fi să profitaţi de această ocazie pentru a vă analiza pe îndelete viaţa şi a face corecturile necesare. Sunt posibile conflicte la serviciu. Evitaţi provocările celorlalţi şi ocupaţi-vă doar de îndatoririle voastre.

Leu
Relaţiile cu străinătatea sunt distorsionate, de aceea bine ar fi să vă orientaţi către cei apropiaţi. Dacă se pune problema învăţării în cadrul unui curs sau susţinerea de examene şi probe, bine ar fi să vă pregătiţi riguros, pentru că există posibilitatea reluării acestor secvenţe. În primele zile se întrezăresc discuţii aprinse cu prietenii, însă sunt momente pasagere ce pot fi depăşite cu eleganţă.

Fecioară
Săptămâna evidențiază aspecte legate de banii câştigaţi din munca proprie. Vă pot veni bani, favoruri sau se pot vehicula în jur informaţii preţioase legate de bani şi investiţii. Totuşi, perioada traversată este delicată la acest capitol, de aceea fiţi prudent. Un soi de nesiguranţă predomină în zona câştigurilor. Există şi varianta să primiţi cadouri sau chiar bani.

Balanţă
Vă simțiţi bine în această săptămână. Efectele generate din astral se vor remarca imediat şi anume veţi deveni mai comunicativ, dornic de dialog cu ceilalţi, iar calităţile psihice se pot accentua. Totuși poate apărea tendinţa de a trăi mai mult la nivel mental şi de a ignora viaţa de zi cu zi. Influenţa celorlalţi asupra deciziilor voastre încercaţi să o evitaţi şi să lăsaţi demararea planurilor măreţe de viaţă pentru altă perioadă mai bună.

Scorpion
La începutul săptămânii sunt zile bune pentru a vă achita facturile, taxele, impozitele sau pentru a vă ocupa de relaţiile cu instituţiile financiare. Sunt posibile neînţelegeri, întârzieri legate de obţinerea banilor sau documentelor, dar cu puţin efort şi bunăvoinţă veţi reuşi să rezolvaţi totul cu bine.

Săgetător
Relaţiile parteneriale vă vor atrage atenţia încă din primele zile ale săptămânii. Sunt posibile dialoguri aprinse, reconfigurări de poziţie în cadrul unui parteneriat sau chiar o colaborare se poate încheia. Vi se poate oferi posibilitatea aderării la diverse grupuri sau organizaţii cu scopuri umanitare. Fiţi prudent, verificaţi cu atenţie toate detaliile şi evitaţi persoanele cunoscute prea puţin.

Capricorn
Domeniul profesional este cel mai vizat în această săptămână. Bine ar fi să fiţi sincer mai întâi cu voi înşivă şi apoi să vă spuneţi părerea, ideile sau doleanţele vizavi de activităţile desfăşurate la serviciu. S-ar putea să primiţi însărcinări noi, care în aparenţă sunt tentante, însă veţi realiza ceva mai târziu că sunt greu de dus la capăt.

Vărsător
Relațiile sentimentale reprezintă temele propuse de astre la începutul săptămânii. Replicile aprinse şi controversele vor fi frecvente, iar de aici va rezulta şi un nivel crescut de emotivitate. Țineți-vă firea și lăsaţi-le celorlalţi dreptul de a-şi spune părerea şi de a-şi hotărî singuri destinul. Relaţiile cu străinătatea vor fi la ordinea zilei, oferindu-vă veşti interesante şi informaţii preţioase legate de o posibilă călătorie îndepărtată în scop turistic, pentru studii sau pentru un loc de muncă.

Peşti
Pentru începutul săptămânii, astrele îţi transmit mult spor şi chef de treburi gospodăreşti. Sunt susținute curăţeniile generale, reparaţiile curente sau reamenajările interioare. Sunt favorizați banii comuni cu alții și moștenirile, partajele, câștigurile din colaborări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS