3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul de weekend

Horoscopul de weekend

Berbec
În prima parte a săptămânii, cariera şi poziţia socială sunt preocupările dominante. Este o perioadă de mari răscoliri, fiind posibile turnuri ale unor situații considerate până nu demult sigure și confortabile. Puteţi obţine favoruri sau chiar îndatoriri noi la locul de muncă, ce vă vor aduce faimă şi recunoaştere, însă ceva funcționează defectuos. Există persoane în jur care nu vă văd cu ochi buni, astfel că aveţi nevoie de eforturi serioase pentru a depăşi neplăcerile.

Taur
O săptămână dinamică pentru relațiile cu străinătatea, pentru călătorii, dar și pentru activitățile intelectuale. Sunt posibile evenimente interesante, răscolitoare şi pe segmentul muncii legat de străinătate, parteneri străini sau interviuri pentru un job. Şefii vă vor recunoaşte meritele şi vă vor răsplăti eforturile depuse în ultimul timp.

Gemeni
În primele zile ale săptămânii vă puteţi ocupa de chestiuni financiare, este vorba despre taxe, facturi curente sau demersuri specifice banilor şi bunurilor în comun cu alţii. Pot apărea şi neplăceri greu de estimat, însă paza bună trece primejdia rea. Se conturează elemente noi în zona relaţiilor cu străinătatea şi a studiilor superioare. Sunt momente favorabile de a începe o formă de şcolarizare pe termen lung sau într-o altă ţară.

Rac
În prima parte a săptămânii, relaţiile parteneriale şi colaborările sunt în prim plan. Discuții aprinse, revenire asupra unor subiecte delicate, vechi, nerezolvate, controverse deosebite. În plan financiar se conturează discret câștiguri din activități profesionale colaterale locului de muncă, însă ceva este periculos, foarte bine ascuns.

Leu
Locul de muncă şi sănătatea primesc energii deosebite, care vor răscoli totul. Puteţi primi noi sarcini de serviciu, plăcute sau mai puțin plăcute alături de colegi binevoitori sau mai puțin binevoitori. Chiar dacă există şi animozităţi le puteţi depăşi. În paralel, sănătatea este foarte vulnerabilă, bine fiind să vă îngrijiţi corespunzător. Sunt posibile consultații, analize medicale și chiar intervenții chirurgicale. Segmentul relaţiilor parteneriale şi al colaborărilor se va remarca prin discuții aprinse.

Fecioară
Creativitatea, relaţiile sentimentale şi cele cu copiii devin prioritare încă din primele zile ale săptămânii. Se întezăresc discuții aprinse, reluarea unor acțiuni comune mai vechi ce nu au fost înțelese sau finalizate. Există multă ostilitate pe segmentul amoros, de aceea fiţi prudent și nu daţi curs primului impuls.

Balanţă
Prima parte a săptămânii este caracterizată de treburi gospodăreşti. Puteţi face curăţenii generale, planuri de reamenajări interioare sau vă puteţi orienta şi către o locuinţă nouă. Dialogurile cu membrii familiei și cu neamurile sunt frecvente, unele purtate pe tonuri înalte, cu acuze mai mult sau mai puțin fondate. Se recomandă prudență, răbdare și toleranță. Relațiile cu persoana iubită și cele cu copiii sunt active în a doua parte a săptămânii.

Scorpion
La începutul săptămânii sunteţi mai mult pe drumuri. Scopurile pot fi diverse: de la cele în interes de serviciu la cele de agrement. Pe de altă parte este posibil să fiţi tentat să vă implicaţi în cursuri scurte legate de artă, psihologie, discipline economico-finaciare sau orice alt domeniu plăcut sufletului. Relaţiile cu neamurile şi cu prietenii apropiaţi sunt dinamice și foarte controversate.

Săgetător
Începutul săptămânii vă aduce discuţii şi aspecte legate de bani. Sunt posibile cheltuieli majore comune cu alții pe facturi, taxe sau pe daune, de genul amenzi sau restanțe financiare. Puteți descoperi nereguli în documentele financiare sau în cele care atestă că dețineţi bunuri personale. Fiţi prudent și verificaţi totul cu atenție, eventual și cu ajutorul unui specialist în domeniu. Pe de altă parte, se încheie o etapă de câștig din munca proprie, iar nemulțumurile pot fi majore.

Capricorn
La începutul săptămânii debordaţi de energie. Sunteţi hotărât să vă ocupaţi de tot şi toate şi chiar veţi reuşi. Însă, agresivitatea și graba sunt accentuate. Este posibil să fiţi nevoit să reluaţi unele activități personale sau profesionale, mai ales pe secțiunea detalii. În a doua parte a săptămânii se întrezăresc cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian.

Vărsător
În primele zile ale săptămânii nu prea se simte prezenţa voastră în anturaj. Sufletul vostru are nevoie de odihnă şi de un nou plan de viaţă. Se pot evidenția afecțiuni mai vechi sau mai noi, de aceea fiţi prudent și îngrijiţi-vă corespunzător. Evitaţi, pe cât posibil, consultațiile, analizele medicale și chiar intervențiile chirurgicale. Riscurile sunt majore din toate punctele de vedere.

Peşti
Interesantă și foarte controversată săptămână la capitolul prieteni. Se pot ivi neînţelegeri din cauza divergenţelor de opinii, însă le puteţi depăşi cu puțin efort și bunăvoință. Pe de altă parte, astrele vă vor trimite raze în zona mentalului profund. Astfel, sunt posibile insomnii, stări de nelinişte, vise premonitorii sau viziuni. Ocupaţi-vă doar de activităţile de rutină şi încercaţi să vă odihniţi mai mult.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS