27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Se pare că a venit vremea să vă ocupaţi de anumite probleme familiale pe care le-aţi tot amânat. S-ar putea să fiţi nevoit să faceţi câteva drumuri, iar cheltuielile ar putea fi mai mari decât aţi anticipat. Vă sfătuim să vă organizaţi cât mai riguros dacă vreţi să duceţi la bun sfârşit tot ce v-aţi propus pentru azi.

Taur
Astăzi aţi putea avea tendinţa să vă asumaţi prea multe riscuri. Vă recomandăm să fiţi prudent şi să nu încercaţi să forţaţi lucrurile. S-ar putea să se ivească o ocazie neaşteptată de a câştiga bani. Vă recomandăm să ţineţi cont şi de dorinţele partenerului de viaţă.

Gemeni
Se pare că sunteţi într-o formă intelectuală foarte bună. Profitaţi de acest context astral favorabil pentru a face paşi mari înainte în activitatea profesională şi în afaceri. Este o zi bună şi pentru a pune la cale planuri de viitor. Aveţi ocazia să începeţi o activitate prin care să vă afirmaţi în societate.

Rac
Se pare că sunteţi plin de energie şi vă simţiţi în stare să faceţi mari eforturi fizice şi intelectuale. Puteţi să profitaţi de acest context astral favorabil pentru a rezolva chestiuni dificile, dar nu vă suprasolicitaţi. În a doua parte a zilei este posibil să primiţi oaspeţi sau să mergeţi în vizită la prieteni.

Leu
Astăzi pot avea loc schimbări importante, mai ales în plan profesional sau în afaceri. Este o zi bună pentru consolidarea relaţiilor, atât a celor personale, cât şi a celor profesionale sau de afaceri. Aveţi posibilitatea să vă faceţi noi prieteni sau să stabiliţi noi parteneriate în afaceri.

Fecioară
Aveţi şanse să faceţi schimbările pe care vi le-aţi propus pentru a îmbunătăţi confortul căminului. Este momentul să vă ocupaţi de reparaţii, reamenajarea locuinţei, zugrăvit etc. Ţineţi cont şi de dorinţele celorlalţi membri ai familiei.

Balanţă
Capacitatea de comunicare este azi la cote înalte. Prin urmare, este o zi bună pentru negocieri în afaceri şi pentru discutarea chestiunilor delicate în plan sentimental şi în familie. Este posibil să fiţi nevoit să vă planificaţi o călătorie în interesul familiei. Puteţi avea câştiguri importante din activităţi comerciale.

Scorpion
Relaţiile cu prietenii ar trebui să decurgă fără probleme deosebite. În familie, însă, este posibil să aveţi discuţii aprinse din cauză că aveţi tendinţa să vă susţineţi cu încăpăţânare punctul de vedere. Vă recomandăm să fiţi cât mai flexibil şi mai diplomat.

Săgetător
La locul de muncă sau în afaceri, azi aveţi posibilitatea să rezolvaţi probleme foarte dificile. În relaţiile cu colegii sau cu partenerii, aveţi tendinţa să fiţi excesiv de autoritar şi riscaţi să se ajungă la conflicte. Aveţi nevoie să vă relaxaţi şi să vă odihniţi mai mult.

Capricorn
Rezultatele deosebite obţinute în ultima vreme la locul de muncă sau în afaceri vă pot atrage invidia colegilor sau a partenerilor. După-amiază s-ar putea ca persoana iubită să vă reproşeze că dedicaţi prea mult timp activităţii profesionale sau afacerilor. Vă sfătuim să acceptaţi o discuţie deschisă.

Vărsător
În prima parte a zilei s-ar putea să fiţi nervos din cauză că trebuie să finalizaţi o lucrare urgentă. Fiţi atent la tendinţa de a deveni irascibil şi de a-i critica pe toţi cei din jur. După-amiază aveţi posibilitatea să vă relaxaţi, cu prilejul unei întruniri cu persoane apropiate.

Peşti
Se întrevede o zi agitată, cu numeroase probleme de rezolvat. Se pare, însă, că sunteţi în formă şi capabil să duceţi totul la bun sfârşit. Parcurgeţi o perioadă favorabilă în plan profesional şi în domeniul afacerilor, dar rezultatele vor apărea după mai mult timp. Vă recomandăm să fiţi perseverent şi să nu vă pierdeţi încrederea şi răbdarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS