26 aprilie, ziua mondială a proprietăţii intelectuale



An de an, la 26 aprilie, se marchează ziua mondială a proprietăţii intelectuale, sărbătoare care a fost inclusă în calendarul ONU în anul 2000, la iniţiativa Chinei.

Proprietatea intelectuală este un important motor al dezvoltării economice, culturale și sociale, de aceea drepturile asupra acestei forţe trebuie protejate.

La 26 aprilie 1970, intra în vigoare actul de înființare a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, instituţie care încurajază activitatea creatoare și o promovează oriunde în lume.


Drepturile de proprietate intelectuală se împart în două mari categorii, anume cele de autor, care protejează creațiile literare, artistice și științifice, și cele de proprietate industrială, care includ brevetele şi patentele.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 26 aprilie 2018

Actualitate

» Atenţionare de călătorie în Turcia
» Cutremur cu magnitudinea 3,4 în Vrancea
» Modalități de plată a tarifului de trecere a podului între Fetești și Cernavodă
» CCR admite o sesizare a lui Iohannis: Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului
» APIA: termenul de depunere a cererilor de subvenţii pentru creşterea animalelor este 2 mai
» Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, condamnaţi la 10 ani de închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom
» După 35 de ani de căsătorie şi 9 copii, un bărbat a descoperit că este steril
» Ford anunţă reduceri suplimentare de costuri şi renunţarea la majoritatea sedanurilor din America de Nord
» Proiect: Soldații pot refuza misiuni externe, iar concediul de maternitate va fi luat în calcul la stabilirea gradului militar
» Doi din cinci români alocă între 10 şi 20 de lei pentru cumpărarea unui bec
» SUA au testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Publireportaj

» Clinica de Cardiologie, deschisă pentru pacienţii din Oltenia
» COMUNICAT DE PRESA PRIVIND LANSAREA PROIECTULUI “Diversificarea activitatii SC NASKY SRL prin achizitia de utilaje”

Local

» Staţia de sortare a deşeurilor de la Malovăţ, concesionată
» Maşinile cu numere străine, controlate de poliţişti
» Bani pentru refacerea drumurilor afectate de alunecările de teren
» Trei bărbaţi prinşi la pescuit în perioada de prohibiţie
» A.B.A Jiu a participat la exercitiu de gestionare a unor situaţii de urgenţă în bazinul hidrografic Jiu- râul Motru

Dolj

» Lansare de carte la „Traian Demetrescu“
» Emil Boroghină, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova
» Cinci pompieri, răniți în drum spre serviciu
» Întreruperi energie electrică de luni
» Grevă spontană la Electroputere Craiova din cauza salariilor mici
» Discuții aprinse în CL Craiova, pe tema premierii handbalistelor
» Craiova: Doi răniţi uşor după ce un autoturism a intrat într-un autobuz
» Dolj: Acţiune a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit de material lemnos
» Conferința Anuală a Bibliotecarilor are loc la Craiova
» Craiova: Conferinţa „The Thirty Years War (1618-1648): 400 years of causes and consequences”, la Biblioteca “Aman”

Gorj

» Bilete de tratament gratis pentru pensionarii de la Suseni şi Dobriţa
» Poliţia Locală, razii printre comercianţii ambulanţi
» ISU Gorj, controale în cluburi şi baruri
» S-a triplat numărul celor care muncesc „la negru“
» Fostul preşedinte de la Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare
» Gorj: Program special pentru încasarea facturilor la apă
» ISU Gorj face angajări

Olt

» Olt: Recomandări pentru un 1 Mai fără incendii

Mehedinţi

» Mehedinţi: O persoană a fost rănită grav într-un accident pe centura Severinului

Vâlcea

» Sistemele de securitate, verificate de poliţişti
» Vâlcea: Trei bărbaţi prinşi la pescuit în perioada de prohibiţie
» Premiera spectacolului pentru copii „Un prieten neobișnuit” la Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea

Sport

» Va fi Loredana Dinu noua șefă a scrimei?
» Campionat de semimaraton în Bănie
» SCM – Cisnădie, derbi pentru locul doi
» Baschetbaliștii craioveni vor o victorie înainte de play-off
» Fotbal / Mangia și Gardoș au prefațat meciul cu Viitorul (video)

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Ruladă de cartofi
» Horoscopul de weekend
» Cum poţi scăpa de petele de pe piele?
» 26 aprilie, ziua mondială a proprietăţii intelectuale

Top