17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
În orice colectiv, cineva trebuie să-şi asume rolul de lider pentru că are ceva mai mult curaj. De data aceasta, aţi putea fi omul potrivit pentru a trasa direcţia. Toţi vă vor recunoaşte valoarea, superioritatea şi autoritatea şi vă simţiţi bine în această postură de şef, mai ales că nimeni nu vă contrazice, ci vi se supune cu respect. Într-o astfel de atmosferă, vă veţi uni cu toţii forţele într-un scop comun.

Taur
Nu calculaţi prea mult bugetul de care dispuneţi, pentru că nu veţi fi mulţumit de rezultat. Trebuie să începeţi să mai luaţi unele măsuri cu privire la bani, întrucât s-au cam împuţinat rezervele, în timp ce lista de datorii tot creşte. Nu vă lăsaţi impresionat de cei care se plâng din cauza sărăciei şi a lipsurilor, pentru că vă pot influenţa negativ şi veţi începe să vedeţi în jur doar pericole, crize şi alte motive de decepţie.

Gemeni
Banii s-au cam dus şi regretaţi acum, dar prea târziu, că aţi fost atât de neglijent cu sumele manipulate în trecut. V-aţi lăsat furat de tot felul de capricii inutile şi, când calculaţi cu ce aţi rămas, nu aveţi prea multe motive de bucurie. Resursele financiare s-au subţiat simţitor şi nici nu se întrevede deocamdată vreo ameliorare, dar, în loc să cheltuiţi în neştire, priviţi la cei deja afectaţi de criză şi învăţaţi şi dumneavoastră ceva de la aceştia.

Rac
Veştile care sosesc azi vă pun serios pe gânduri şi transformă noaptea în zi. Insomnia pare să fie principalul duşman al acestei zile, pentru că nu vă puteţi relaxa şi vă puneţi o mulţime de întrebări pe marginea veştii tocmai aflate. Cel mai mult vă supără faptul că nu puteţi face nimic pentru a ieşi din această stare şi nu faceţi altceva decât să vă frământaţi întruna, copleşit de neputinţă.

Leu
Staţi de vorbă cu familia şi puneţi ţara la cale pe îndelete pentru perioada imediat următoare. Planurile pe care vi le faceţi împreună au toate şansele să se materializeze, pentru că nu sunt simple vise sau iluzii, ci proiecte cât se poate de concrete, pentru care aveţi toate mijloacele necesare să le duceţi la capăt. Fiecare va juca un rol în desfăşurarea lor, ca atare, trebuie să vă asumaţi responsabilităţi concrete, fără a promite ceva ce nu puteţi face.

Fecioară
Nu vă aventuraţi în afaceri fără să chibzuiţi atent înainte, pentru că nu este indicat să cheltuiţi bani la primul impuls şi să regretaţi apoi că aţi fi putut face altceva mai bun cu acele sume. Poate aveţi nevoie de un sfat de la o persoană cu mai multă experienţă, de aceea o discuţie cu un părinte sau cu un prieten v-ar putea lămuri ce e mai bine pentru dumneavoastră.

Balanţă
Iubirea e cel mai dulce balsam al acestei zile, pentru că nu mai contează ce se întâmplă pe alte planuri ale vieţii dacă inima vă este plină de emoţii pozitive. Tot ce simţiţi e la apogeu, emoţiile dau în clocot. Puteţi fi îndrăgostit de un loc, de o stare de lucruri sau de o persoană, nu are importanţă, pentru că investiţi aceeaşi pasiune în ceea ce vă place atât de mult.

Scorpion
Deşi sunteţi foarte sensibil la orice stimul negativ, azi ar trebui să vă menţineţi tare pe poziţie şi să nu vă lăsaţi afectat de nimic trist. Dacă începeţi să săpaţi după motive de supărare, sigur veţi găsi câteva, ca atare, numai de voinţa dumneavoastră depinde dacă ziua va fi liniştită sau agravată de tristeţe şi alte griji. Încercaţi să nu vă gândiţi la nimic din ceea ce v-ar putea supăra mai mult decât e cazul, pentru că există suficiente motive în jur.

Săgetător
Numai datorită prudenţei puteţi depăşi cu bine furtuna de evenimente care năvăleşte acum în cale. În alte condiţii, v-ar fi bulversat complet şi v-aţi fi pierdut cumpătul, dar de data aceasta reuşiţi să vă adunaţi foarte bine pentru a readuce totul repede pe un făgaş normal. Nu vă grăbiţi, nu vă enervaţi, pentru că orice situaţie are rezolvare!

Capricorn
Nu lăsaţi nimic să vă strice buna dispoziţie cu care începeţi ziua, deoarece motive de supărare şi de enervare vor apărea suficiente până la final. Prefaceţi-vă că nici nu auziţi ceea ce v-ar putea deranja şi priviţi doar lucrurile care vă fac plăcere, cele care vă înalţă, care vă aduc zâmbetul pe buze. Dacă începeţi să faceţi bilanţul multelor dezamăgiri de pe parcursul ultimelor luni, lista va fi cam lungă, dar dintre toate există un moment de top, care le compensează pe toate: acela să fie motivul bucuriei dumneavoastră!

Vărsător
Priviţi serios problema pe care o analizaţi azi cu imparţialitate şi atenţie, spre deosebire de cei din jur, care numai cu gândul la distracţie sunt, cu chef de joacă. Nu e de glumit cu răspunsul pe care trebuie să îl daţi, pentru că vi se cere concentrare şi capacitatea de a înţelege situaţia pe toate feţele cu corectitudine, pentru a vă asigura că nu aţi scăpat nimic din vedere.

Peşti
Dacă vă eliberaţi azi de grija care vă ţinea blocat de ceva vreme, dintr-o dată vi se va părea că orizonturile sunt mult mai limpezi şi ştiţi mai bine ce aveţi de făcut. Atât timp cât nu scăpaţi de acel hop care vă taie elanul, orice efort este în zadar şi căile către etapele următoare sunt închise, ca atare, faceţi un efort să scăpaţi de acel aspect nedorit care vă ţine pe loc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS