17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Dacă porniţi acum o acţiune nouă, aveţi toate şansele s-o vedeţi îndeplinită în timp foarte scurt. Momentul e perfect pentru o iniţiativă nouă, curajoasă, deci nu aşteptaţi nici să vă spună alţii ce să faceţi, nici să vă împingă alţii de la spate, pentru că azi contează curajul propriu de a spune start!

Taur
Azi sunteţi pus în faţa unei situaţii în care nu e nevoie de logică sau de raţionamente, ci de cât mai multă emoţie. Totul trece prin prisma sufletului dumnevaoastră, care va reuşi să extragă cea mai bună concluzie. Înăbuşiţi tot ce vă transmite mintea: nu înseamnă că ea greşeşte, dar ar putea fi ceva mai strictă, mai rece, mai rigidă, or situaţia în care vă aflaţi acum are o încărcătură emoţională majoră, pe care creierul nu o va valorifica aşa cum se cuvine.

Gemeni
Nu vă mai gândiţi la lucruri rele, mai ales că vă aflaţi într-un anturaj în care numai despre probleme se discută. Dacă staţi şi ascultaţi atâtea poveşti lacrimogene, veţi începe să scoateţi la iveală doar frustrări, supărări, nemulţumiri reprimate demult. Cu cât le ignoraţi mai mult, cu atât le ascundeţi şi mai adânc în cutia cu amintiri. Nu-i lăsaţi pe ceilalţi să vorbească despre necazuri şi lipsuri, ci distrageţi-le cumva atenţia, altfel formaţi un cor al plângerii care va strică tuturor ziua.

Rac
Sursa tuturor lucrurilor bune e iubirea şi de acolo vin azi şi cele mai minunate senzaţii. Inima vă bate mai tare, animată de un vis nou, de o direcţie nouă, ce vă atrage ca un magnet şi nu-i puteţi rezista. Fie că e şansa unei iubiri la orizont, fie doar o activitate care vă place grozav, depuneţi multă pasiune în acest scop extraordinar, care vă dă alt chef de viaţă.

Leu
Aveţi mare grijă la declaraţiile de dragoste care vi se fac azi, riscați să picaţi în plasa unui mare mincinos. Se foloseşte de atuurile sale fizice, de talentul de a spune cuvinte meșteșugite, de arsenalul său irezistibil de seducţie pentru a ajunge la inima dumneavoastră, şi, dacă vă prinde într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, l-aţi putea crede.

Fecioară
Priviţi viitorul cu puţin dezinteres, ca şi cum aţi fi sigur că, orice aţi face, lucrurile vor lua o întorsătură în avantajul dumneavoastră. Abordaţi o atitudine optimistă, aproape inconştientă, încât nu vedeţi niciun fel de obstacol în drumul spre scopul pe care vi l-aţi propus, şi sunteţi convins că, atâta timp cât vă păstraţi tonusul viu şi gândirea pozitivă, numai lucruri bune se pot întâmpla.

Balanţă
Deşi ar fi suficiente motive de bucurie în jurul dumneavoastră, anturajul e cel care strică atmosfera. Nimeriţi printre oameni care caută nod în papură chiar şi la cele mai frumoase veşti şi vă trag într-o zonă sumbră a îndoielii, a temerilor, a pesimismului. Nu vă lăsaţi influenţat de astfel de oameni, care oricum nu vor fi mulţumiţi cu nimic din ceea ce li se oferă.

Scorpion
Nu vă aşteptaţi ca lucrurile să meargă fără să le împingeţi de la spate, ca atare acceptaţi faptul că e nevoie să puneţi serios umărul la treabă. Aţi putea primi suficiente oferte să fiţi ajutat, susţinut, completat, şi chiar dacă orgoliul vă spune să nu primiţi ajutor de la alţii, ar fi bine să-l acceptaţi. Chiar dacă nu e ceea ce aţi fi dorit cel mai mult, tot e ceva, deci acceptaţi sfaturi, idei şi îndrumare de la cei care vor să vi se alăture.

Săgetător
Nu comparaţi norocul dumneavoastră cu al altora, pentru că viaţa nu e echitabilă. Nu plecaţi urechea la poveştile triste ale celor din jur când vă merge de minune, şi nici invers. Roata vieţii se învârteşte şi fiecare trece şi prin momentele grele, de vârf, şi prin altele bune, ca atare aveţi răbdare căci veți primi ce vi se cuvine.

Capricorn
Sunteţi influenţabil şi poveştile care ajung la urechile dumneavoastră vă fac să vă pierdeţi curajul de a duce mai departe ce aţi început. Unii vă vorbesc despre viitorul acestui proiect în cele mai sumbre note, alţii vă fac să vă îndoiţi că faceţi ceea ce trebuie, şi cum nu sunteţi foarte ferm pe poziţie, vă aflați blocat în neputinţă şi nesiguranţă. Nu sunteţi aşa de obicei, dar azi parcă îi credeți pe toți, fără să puteţi lua decizii cu propria minte.

Vărsător
Planurile pe care le faceţi împreună cu membrii familiei evoluează foarte bine datorită atitudinii optimiste pe care o abordează fiecare. Cât timp vâsliţi în acelaşi ritm şi cu acelaşi tonus spre un scop comun, totul merge de minune, pentru că vă completaţi unii pe alţii şi vă stimulaţi reciproc. Propunerile cu care veniţi în faţa celor dragi sunt imediat acceptate.

Peşti
Regretaţi lipsa de cumpătare de care aţi dat dovadă cu ceva timp în urmă, pentru că aţi aruncat, absolut inutil, nişte bani pe fereastra. Aţi crezut că veţi face faţă unor cheltuieli mai mari, v-aţi bazat pe un ajutor financiar sau pe o sumă de bani demult promisă, dar nimic din toate acestea nu s-a materializat şi acum vă daţi seama că vă aflaţi pe un teren sensibil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS