15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCum să scapi de arsurile stomacale cu remedii naturale

Cum să scapi de arsurile stomacale cu remedii naturale

Când sucurile gastrice urcă pe esofag (conductul care leagă cavitatea bucală cu stomacul) şi apare senzaţia aceea neplăcută de arsură – se produce aşa-numitul reflux gastro-esofagian. Stomacul produce sucurile gastrice, care ajută la digestia alimentelor. Problema este că peretele esofagului nu a fost conceput pentru a rezista acidităţii mari, iar când o parte din conţinutul din stomac „urcă“ accidental, esofagul se irită. Din fericire, ai la îndemână câteva remedii naturale care te pot scăpa de „focul“ din adâncuri.

La majoritatea persoanelor, refluxul are drept cauză o proastă funcţionare a sfincterului esofagian inferior. Acesta este un inel muscular situat la joncţiunea dintre esofag şi stomac şi are în mod normal chiar rolul de a împiedica pârdalnicul reflux; se deschide doar pentru a permite trecerea mâncării din gură în stomac. Există însă alimente – cafea, ceapă – care pot provoca relaxarea sfincterului într-un moment nepotrivit. „Defecţiunea“ sfincterului poate avea cauze variate, incluzând obezitatea, dar şi un orar incorect al meselor (mâncatul înainte de culcare, spre exemplu). Preparatele prăjite în exces, dar şi cafeaua, alcoolul, tutunul pot declanşa sau înrăutăţi simptomele de arsură.

Bicarbonatul de sodiu, seminţele de fenicul şi migdalele

Bicarbonatul de sodiu este un antiacid care acționează rapid, eliminând senzația de arsură în doar câteva minute. Nu trebuie decât să dizolvi o linguriță de bicarbonat într-un pahar cu apă. Pentru a-i îmbunătăți gustul, poți adăuga câteva picături de zeamă de lămâie. Semințele de fenicul au proprietatea de a controla secreția de acid gastric. Se pot administra fie sub formă de ceai, fie pot fi mestecate. Ceaiul se prepară prin infuzarea a două lingurițe de semințe de fenicul timp de zece minute. Pentru a scăpa de senzația de arsuri stomacale, mănâncă patru – cinci migdale, dar ai grijă să le mesteci foarte bine. Doar astfel uleiul conținut de migdale se răspândește în organism și împiedică producerea acidului în stomac. De asemenea, ghimbirul ajută la calmarea arsurilor gastrice în două moduri: în primul rând, acesta absoarbe acidul gastric din stomac, apoi calmează nervii de la nivelul stomacului, care intervin în arsurile stomacale. Îl poți consuma în mâncăruri sau sub formă de suc, ambele variante având un efect analgezic.
Şi menta poate ajuta în cazul arsurilor stomacale. Aceasta intervine nu doar în eliminarea senzației de arsură la stomac grație proprietăților ei calmante, dar este benefică întregului sistem digestiv. Peste o lingură de frunze de mentă zdrobite adaugă o cană de apă rece și lasă 30 de minute. Pentru un efect maxim, bea această licoare de trei ori pe zi.

Oţetul şi aloe vera, aliaţi puternici în lupta cu arsurile stomacale

Alt remediu eficient este lemnul-dulce. Acesta este foarte bun atât împotriva arsurilor de stomac, cât și în tulburări digestive și ulcere de stomac. Îl poți consuma atât uscat, cât și sub formă de ceai. Ceaiul se prepară adăugând una – două lingurițe de rădăcină rasă într-o cană cu apă rece. Se lasă la macerat 12 ore și se bea o cană zilnic.
Aloe vera este o plantă înzestrată cu o mulțime de virtuți curative. Sucul de aloe vera reduce inflamația și calmează tractul gastro-intestinal. Pentru a scăpa de arsurile stomacale, bea o ceașcă de suc de aloe cu 20 de minute înainte de mesele principale. Acest suc nu trebuie consumat în cantități mari pentru că poate provoca dureri abdominale și diaree.
Altă soluţie este oţetul, care poate fi găsit în orice bucătărie. Oțetul ușurează simptomele refluxului acid care se află la originea arsurilor stomacale. Acest aliment permite sfincterului aflat la baza esofagului să se închidă, ceea ce împiedică acidul să urce pe esofag. Și mai eficient decât oțetul obișnuit este oțetul de mere. Adaugă o lingură de oțet de mere într-un pahar cu apă și bea înainte de fiecare masă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS