14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAstăzi este cea mai lungă zi din an

Astăzi este cea mai lungă zi din an

Solstiţiul de vară din acest an are loc astăzi, la ora 7.24, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Cu acest prilej, miercuri va fi cea mai lungă zi din an.
Cele două emisfere terestre sunt iluminate inegal de Soare în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. Marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui, ziua de 21 iunie este cea mai lungă din an, de 15 ore și 32 de minute. Solstiţiile reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. După acest moment, în emisfera nordică, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă.
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers, unde acum începe iarna calendaristică.
Unul dintre momentele importante ale anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS