29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCe afecţiuni pot ascunde cearcănele

Ce afecţiuni pot ascunde cearcănele

 

Deranjantele „pungi“ de sub ochi pot fi cauzate de moştenirea genetică, alergii, boli renale sau dereglări hormonale. Oboseala sau stresul doar le fac mai vizibile, nu sunt principala lor cauză. Deşi sunt de multe ori puse pe seama nopţilor pierdute şi a oboselii, cearcănele trădează afecţiuni ascunse şi apar în urma aceluiaşi mecanism care produce contuziile. Întrucât vasele capilare care împânzesc pielea din jurul ochilor sunt foarte mici, acestea se pot rupe foarte uşor, moment în care apar aceste „pungi“ vizibile de culoare neagră-albăstruie. Din ce în ce mai mulţi oameni se plâng de apariţia cearcănelor. Într-adevăr, ritmul alert în care trăim, orele insuficiente de odihnă şi stresul zilnic îşi pun amprenta chiar pe faţa noastră. Dacă ne privim în oglindă şi observăm apariţia cearcănelor, atunci trebuie să ştim că este ceva în neregulă. Acestea pot fi un semn al unor afecţiuni sau sensibilităţi despre care nu ştim.

„Pungile“ moştenite, imposibil de tratat

Ereditatea este principala cauză a cearcănelor şi nu poate fi controlată. Acestea nu pot să dispară, însă pot fi camuflate cu ajutorul produselor cosmetice. Oboseala, lipsa somnului şi procesul de îmbătrânire nu sunt factori declanşatori, dar accentuează cearcănele. Cearcănele „adevărate“ se formează însă în urma creşterii volumului pleoapelor inferioare, al căror exces de piele formează „pungi“.

De la alergii la boli endocrine

Alergiile sunt un motiv frecvent pentru care apar cearcănele. În cazul în care petele sunt constante, poate fi vorba de o alergie alimentară neidentificată sau o alergie la o substanţă chimică de la locul de muncă ori din casă. Mai mult, persoanele care suferă de alergii au uneori şi deficienţă de fier, vitamina B6, acid folic sau B12. Un supliment pe bază de vitamine poate trata, odată cu alergiile, şi cearcănele. Afecţiunile renale se află şi ele pe lista bolilor responsabile de apariţia cearcănelor. Acestea au mai multe simptome, printre care şi edeme ale mâinilor, picioarelor, ochilor. Analiza sângelui şi cea a urinei pot releva modificări în concentraţia unor substanţe din urină.
Bolile endocrine, precum hipertiroidia şi guşa, pot genera cearcăne din cauza disfuncţiilor hormonale. De asemenea, femeile gravide sau cele aflate la menstruaţie pot avea o paloare mai intensă, din cauza dereglărilor hormonale din aceste perioade. Expunerea excesivă la soare poate exacerba cearcănele din cauza producţiei crescute de melanină, pigment responsabil de culoarea închisă a pielii. În unele cazuri, nutriţia deficitară, săracă în vitamine, proteine sau acid folic, poate fi responsabilă de apariţia cearcănelor, problemă care se poate remedia prin dietă.

Peeling chimic, injectare cu acid hialuronic, radiofrecvenţă

Deşi nu există un tratament propriu- zis pentru cearcăne, anumite procedee dermatologice pot ameliora problemele mai simple. Tratamentele constau în peeling chimic (albeşte), radiofrecvenţă (creşte elasticitatea), injectarea de acid hialuronic sau injectarea de grăsime proprie. Acidul hialuronic este un gel transparent injectabil, care adaugă volum pentru a şterge anumite semne ale îmbătrânirii sau pentru a amplifica anumite trăsături. Procedura durează mai puţin de 20 de minute, iar efectele se observă imediat şi se menţin şase luni. Umplerea cearcănelor cu grăsime proprie este o procedură prin care grăsimea e recoltată din abdomen şi apoi injectată în regiunea tratată. „Prin comparaţie cu injectarea altor materiale de umplere temporară, rezultatele se menţin pe termen mai lung. Procedura se realizează sub anestezie locală şi pacientul va putea merge a doua zi la serviciu“, precizează specialiștii. Cazurile mai grave se pot corecta prin blefaroplastie, o intervenţie chirurgicală menită să îndepărteze grăsimea de la nivelul orbitei, sau prin tratamente laser.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS