Dintre toate obiceiurile românești, cel care a ajuns să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineața la Moș Ajun!“. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.
În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând „Noi umblăm să colindăm“. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.
Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului („În drum spre Vitleim“, „Nașterea Domnului“, „Vestirea Păstorilor“, „Închinarea Păstorilor“, „Pornirea Magilor după stea“, „Închinarea Magilor“) și colindele Sfinților („Colindul Crăciunului“, „Sf. Vasile“, „Sf. Nicolae“, „Sf. Ion“).
Colindele laice sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel etc.
Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt „Steaua sus răsare“, „Trei păstori se întâlniră“, „O, ce veste minunată“, „În orașul Viflaim“. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generație la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediții.
Umblatul cu capra este un obicei ce ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta – cerb în Hunedoara, capra sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță în Transilvania. În Muntenia și Oltenia, capra e denumită brezaia, se arată în volumul „Cartea de Crăciun“ de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Capra este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, ce sare, se rotește și se apleacă, în același timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renașterii divinității.
Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de ușă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea ritualică a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos și pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Nașterii Domnului: „Sculați, sculați, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculați, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Și v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut“. Refrenul „Florile dalbe“, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.
Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca și folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calități atribuite plantei: energie și vigoare, și este întrucâtva înrudită cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.
După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în fața mesei de Crăciun încărcate cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Sensul acestui colind este de a trece belșugul, sugerat prin bogăția și varietatea produselor alimentare așezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul „cel mare“, adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toți membrii familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belșugului.
