10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Aveți mari rezerve dacă să vă implicați acum în planul pe care vi-l prezintă cineva cu mult aplomb. Sunteți mult mai suspicios ca altădată şi aveți mereu impresia că în spatele aparenţelor mult prea frumoase se ascunde ceva care v-ar putea crea neplăceri, mai devreme sau mai târziu.

Taur
Discutaţi despre bani cu un ton mult mai serios, sunteți pus pe fapte mari. Sunteți în faţa unor investiţii masive, a unor achiziţii de zile mari sau poate a unei tranzacţii majore cu efecte pe termen lung, cum ar fi cumpărarea unui obiect scump (o casă, de exemplu). Deciziile de natură financiară pe care sunteți gata să le luați vă pot influenţa de acum înainte.

Gemeni
Sunteți înconjurat de multă lume şi cu fiecare aveți alt gen de relaţii, reuşind să vă adaptați perfect oricărei tipologii umane. Cu unii aveți multe lucruri interesante de discutat şi comunicarea merge ca pe roate. Alţii vă sunt apropiaţi sufleteşte ca prieteni intimi sau persoane dragi, şi vă bazaţi pe un schimb reciproc de gesturi sincere de afecţiune.

Rac
Ați ajuns la un nivel care vă inspiră încredere absolută în succesul final şi aveți garanţia că, la capătul acestor eforturi, vă aşteaptă o răsplată binemeritată. Sunteți foarte motivat să trageți tare, oricât ar mai dura, de vreme ce la capăt vă aşteaptă evenimente fericite. Aveți ocazia să vă demonstrați valoarea în faţa celor din jur.

Leu
Primiți o veste bună, care vă dă alt chef de acţiune, mai mult curaj să ieşiți în faţă şi să spuneți ce ştiți. Și, când vedeți ce bine evoluează lucrurile, sunteți din ce în ce mai sigur pe reuşita finală spre care vă îndreptaţi. Rareori sunteți atât de motivat de ceva ce se prefigurează la orizont, de aceea trebuie să profitaţi de vântul prielnic pentru a face paşi mari spre ţinta propusă.

Fecioară
E timpul să apelați la ajutorul prietenilor pentru că nu aveți cum să le ştiți chiar pe toate. Veți vedea că sfatul primit de la cel cu mai multă experienţă vă va scoate din impas şi veți înţelege mai clar situaţia atunci când cineva vă susţine.

Balanţă
Nu vă mai gândiți la nimic altceva decât la lucrurile frumoase ale vieţii. Trebuie să alungați cumva stările depresive care vă mai dau târcoale şi să lăsați inima să se umple de bucurie, de speranţe noi, de vise frumoase. Chiar dacă nu toate merg perfect, există ceva care v-ar putea distrage atenţia de la grijile cotidiene.

Scorpion
Sunteți calm, răbdător, vă comportaţi ca un înţelept care şi-a învăţat lecţiile destinului şi deja poate da sfaturi şi la alţii. Mulţi vor aprecia sfaturile, pentru că se bazează pe o experienţă bogată şi pe învăţături bine asumate. Cine vă are în preajmă are numai de câştigat de pe urma informaţiilor, cunoştinţelor şi ideilor bine argumentate logic pe care le aveți de împărtăşit cu multă plăcere.

Săgetător
Veți scăpa foarte uşor de o mulţime de fleacuri, pentru că, la urma urmei, sunt doar multe, nu şi complicate. Concentrați-vă asupra acestei liste de mărunţişuri pe care nu trebuie să o mai dați deoparte: curăţenia prin sertare, ordinea prin hârtii, schimbarea garderobei de sezon, corespondenţa din ultima luna.

Capricorn
Discutaţi cu cei dragi din familie dacă este sau nu momentul unor investiţii mai solide. Se pare că a venit şi vremea lor, dar nu trebuie să vă avântaţi în cheltuieli masive fără o analiză serioasă a resurselor voastre actuale şi viitoare. Dacă rezultatul iese promiţător, ieşiţi la cumpărături cu încredere.

Vărsător
Nu insistați să vă ocupați doar de lucruri noi, pentru că şi aspectele mai vechi au un rol în tot ceea ce vă preocupă. Amintiți-vă ce ați uitat, verificaţi-vă lista de sarcini restante, treceți în revistă etapele parcurse până acum pentru a rezolva eventualele scăpări. O zi în care trebuie să aruncați o privire în urmă, pentru că soluţia la problema de acum se află printre amintirile sau experienţele deja acumulate.

Peşti
Nu fiți modest, cereți mai mult, aveți curaj să viseți cât mai multe, şi apoi, odată emise aceste planuri, credeți cu tărie în şansele lor de materializare. Deţineți toate resursele să le vedeți atinse, dar cel mai important instrument e gândirea pozitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS