13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul săptămânii viitoare

Horoscopul săptămânii viitoare

Berbec
Talentul în domeniul comunicării este recunoscut şi apreciat de toată lumea. Nimeni nu vă întrece în discuţii şi vă implicați cu aplomb în conversaţii. Oamenii cu care aveți ocazia de a vă întâlni vă vor înconjura cu multă simpatie şi cu interes total pentru ceea ce aveți de spus, pentru că dumneavoastră chiar excelați când vine vorba de discuţii. Spuneți ce aveți de spus, pentru că multe din informaţiile pe care le transmiteţi – chiar dacă nu e momentul celor mai profunde conversaţii – vor fi utile altora.

Taur
Aduceţi-vă aminte de cei care credeți că ar avea nevoie de companie pentru că dumneavoastră le faceți bine. Găsiți cuvântul potrivit, aveți darul adecvat, găsiți uşor gestul cel mai compatibil cu dorinţele lor din acest moment, deci veți fi fericit doar pentru că veți reuşi să alungați tristeţea din ochii cuiva drag. Dacă aveți un prieten cu probleme sau o rudă în vârstă sau care se simte singură, treceți pe la ei sau dați-le un telefon, arătând că vă pasă de soarta lor.

Gemeni
Nu începeți ziua cu „nu“ în braţe, dimpotrivă, încercați să evitaţi acest cuvânt, să transpuneți fiecare frază într-o afirmaţie, fugind de orice tip de negaţie. O să vedeți că se rearanjează totul în viaţă dacă ocoliți negaţiile în tot ce aveți de spus şi clădiți noi planuri într-o notă pozitivă. Priviți spre viitor ca la o şcoală a vieţii la care urmează să aflați o mulţime de pilde importante, veți primi răspunsuri capitale, poate chiar veți extrage unele concluzii cu privire la cel care ați devenit până în acest moment.

Rac
Sunteți un pic mai diferit decât restul lumii, dați dovadă de o originalitate de multe ori greu de înţeles, poate pentru că sunteți un excentric, un avangardist, un rebel în multe privinţe, dar veți vedea că, aşa ciudat cum sunteți, multă lume depinde de deciziile pe care le luați. Unii s-au săturat de rutină, de monotonie, de lucrurile pe care le fac la fel de ani buni şi vă privesc ca pe eroul lor salvator.

Leu
Dacă vedeți că lucrurile nu se repară dacă mergeți pe aceeaşi linie ca înainte, e semn că ați epuizat toate metodele şi ar fi bine să vă gândiți la o nouă viziune. E vremea unei atitudini noi în faţa vechiului, pentru că lumea evoluează, metodele se actualizează şi nu e bine să rămâneți blocat în chestiuni pe care le ştiți de mult, dar nu mai sunt valabile. Recunoaşteți că nu vă mai place varianta veche pe care o tot puneți în aplicare cu încăpăţânare, deci, vreți, nu vreți, trebuie să preluați din mers altă idee.

Fecioară
Nimic nu e întâmplător, nici măcar emoţiile pe care le simţiţi mai speciale, parcă ar vrea ceva să vă anunţe sau să vă avertizeze, deci ar fi bine să nu ignorați ceea ce vine din adâncul sufletului. Resimţiți un fel de trac imens, de parcă presimţiți că se apropie ceva special, tocmai de aceea nici nu ştiți să explicați ce aveți, ce vi se întâmplă. E un sentiment ciudat, nou, dar nu e altceva decât mesajul divin care vine prin tot ce vedeți în jur.

Balanţă
Fiecare problemă are o soluţie, ca atare, nu merită să pierdeți timp şi energie analizând-o pe toate părţile la nivel teoretic. E vremea să puneți mâna pe unelte şi să faceți ceva concret, pentru că depăşirea unui impas ţine de acţiune, nu doar de vis sau intenţie. Ceea ce începeți azi poate avea efecte benefice mâine, pentru că un impas nu e altceva decât o oportunitate de a trece la fapte. Nimic nu vă ţine pe loc, nici nu e un capăt de drum, ci fiecare moment de pe parcurs devine startul spre alt nivel în ceea ce ați pornit.

Scorpion
Simțiți o mare apăsare pe inimă din cauza unei dezamăgiri profunde, poate din cauza iubirii. Nu stați să cântăriți acest gol atât de mult, pentru că e o tristeţe trecătoare ce poate fi imediat compensată cu altceva. Dacă ați fi mai atent, ați descoperi că, deşi din direcţia de unde aşteptați un miracol nu apare nimic, vi se oferă în schimb altceva, poate la fel de bun, dar pe care sunteți tentat să-l respingeți pentru că nu seamănă cu ceea ce visați.

Săgetător
Unii îşi folosesc autoritatea în orice împrejurare, chiar şi în cele mai banale acţiuni, deci să nu vă mire că se mişcă în jur nervi descătuşaţi, cuvinte aspre sau comentarii acide pe marginea celor mai insignifiante subiecte. Unii nu-şi dau seama cât de agresivi pot fi, de aceea trebuie să dați primul dovadă de toleranţă şi un dram de indiferenţă când dați piept cu astfel de oameni. Unii nu ştiu altceva decât s-o facă pe durii, fără să-şi dea seama că agresivitatea lor are efecte negative asupra celor din jur.

Capricorn
Nu a mai rămas nimic dintr-o stare de lucruri care a contat enorm, iar acest gol rămas în urmă vă debusolează. Încă nu vă puteți elibera de ceea ce ați avut, iar acum, că nu mai e nimic, nu ştiți de ce să vă agățaţi. Încercați să nu rămâneți cramponat sau obsedat de acea stare de lucruri, de amintiri din trecut, de o fostă relaţie care nu mai există, de vremuri bune care s-au scurs de mult. Reveniți în prezent şi concentrați-vă pe ceea ce puteți face de acum înainte.

Vărsător
Vă aflați într-un mediu animat, cu personalităţi foarte diferite cu care trebuie să relaţionați. Veți descoperi o reală plăcere să faceți echipă cu nativii din zodii de foc, care sunt cei mai buni tovarăşi. Vă stimulează, vă dau încredere, vă împing de la spate, iar dumneavoastră le oferiți lor o oarecare stare de linişte şi bucurie prin simpla prezenţă. Faceți în aşa fel încât să vă petreceți timpul în compania celor entuziaşti şi dinamici, pentru că împreună veţi avea o zi de milioane.

Peşti
A amâna la nesfârşit să duceți la capăt o acţiune nu vă e în avantaj. Lucrurile mergeau bine, se acumulau noi şi noi informaţii utile în acest sens, dar mai aveți unele reţineri şi nu aveți curaj să continuați. Aveți impresia că nu e bine ceea ce se clădeşte şi, din nevoia imensă de perfecţiune, preferați să mai munciți, să mai reparați câte ceva pe ici, pe colo, pe parcurs. Interesant e că erați pe calea cea bună, dar faceți ocoluri mari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS