5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţie editorială - Mihai Duţescu a lansat volumul „Poeme decadente“

Apariţie editorială – Mihai Duţescu a lansat volumul „Poeme decadente“

 

Mihai Duţescu şi-a lansat, vineri, în cadrul celei de XI-a ediţii a Colocviilor „Scrisul Românesc“, volumul „Poeme decadente“. Cum spunea Florea Firan, poezia lui Mihai Duţescu deşi confesivă, delicată până la suavitate şi feminism, graţioasă şi totuşi gravă, tonică, poate fi privită ca un „tratat de voluptate“ ori ca un „manual de fericire“ cu reverberaţii din teluric spre mental.
Mihai Duţescu este un poet şi un prozator apreciat de criticii vremii. Deşi s-a născut în Sibiu, s-a format mai întâi la Craiova, urmând Liceul „Frații Buzești“ din municipiu, iar apoi a continuat cu Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1963. Între 1963 şi 1965 a fost profesor, iar apoi redactor la revista Ramuri.
A debutat cu poezie în Luceafărul, în 1962; debut editorial cu volum de versuri „Noaptea nunţii“ (1969), urmat de „Scrisori de dragoste“ (1971), „Dulcea pierdere“ (1974), „Pavăza de crini“ (1976), „Darul de a iubi“ (1978), „Veneţia“ (1980), „Să nu uiţi, să nu mori“ (1982), „Muzeul de ceară“ (1983), „Autoportret“ (1985), „Zborul săgeţii“ (1988), „Patrie comunistă“ (1989).
Poet prolific, stăpân pe o variată gamă de versificaţie, Mihai Duţescu înregistrează reuşite certe mai ales după 1980 – cu „Veneţia“ şi „Muzeul de ceară“, în vreme ce proza publicată până în prezent („Această iubire“, 1979; „Viaţa personală“, 1981; „Izgonirea neguţătorilor“, 1983; „Un om, într-o zi“, 1987) nu depăşeşte stadiul de exerciţiu în materie de roman.
Mihai Duţescu pare un liric potolit, fără tendinţe de epatare, cultivând poemul uşor melancolic, cu nobleţe.
Şi, cum a scris Mihai Duţescu în poemul „Atât de“: „Noi suntem memoria noastră, nimic mai mult, şiragul de zile trăite, nopţile visate, bucuriile şi tristeţile, şi când revedem o anume zi, aceasta declanşează amintirea altor zile asemănătoare, aşa cum apa e bună conducătoare a curentului, aşa timpul reînvie trecutul nostru prin simpla declanşare a amintirii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS