Horoscop

Berbec

Vă înarmați cu toată puterea pentru a demara un proiect nou, de anvergură, care necesită resurse imense de energie. Există ceva ce vă motivează îndeajuns de bine ca să vă apucați serios de acest plan măreţ. Cât timp aveți ceva de câştigat de pe urma acestui demers (autoritate, succes, recunoaştere sau doar un premiu motivant), nimic nu vă poate opri din elan.

Taur

Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ați ajuns la capătul puterilor. Ați muncit mult la un proiect care a necesitat un consum imens de resurse – mentale, fizice, poate şi materiale, iar acum simţiți nevoia să luați o pauză pentru a vă reîncărca bateriile. Dacă vedeți că nu mai puteți, nu insistați să continuați, pentru că rezultatele vor fi modeste. Aveți mare nevoie de o zi de totală detaşare faţă de tot ce faceți, privind totul de pe margine.

Gemeni

Nimic nu vă preocupă mai mult decât plăţile urgente ale acestei perioade. S-au acumulat o mulţime de facturi în acelaşi timp şi nu mai ştiți cum să faceți să le achitaţi. Poate nu sunt foarte mari, dar pentru că sunt mai multe deodată, se adună o sumă consistentă care vă cam sperie. Nu încercați să achitaţi tot dintr-un foc, pentru că nu veți avea o sumă atât de mare la dispoziţie prea curând.

Rac

Aveți mare nevoie de o sumă consistentă pentru a duce la îndeplinire un anumit scop, dar nu dispuneți de banii necesari. Faceți un efort să amânați marile investiţii, ba chiar şi plăţile care nu sunt acum obligatorii, deoarece nu stați tocmai bine pe acest plan. Mai adunați, mai puneți un ban deoparte, acumulați sumele de care aveți nevoie în timp îndelungat. Ispita de a cheltui este mare.

Leu

Profitați de răgazul care vi se oferă pentru că veți vedea că nu e deloc o piedică, ci dimpotrivă, un bonus de timp de care chiar aveați nevoie. Vă puteți opri un pic din iureşul unor evenimente pentru a descoperi fără grabă ce ați scăpat din vedere. Nu o luați ca pe un eşec de moment sau un dezastru, ci ca pe o prelungire de timp pentru a mai încerca ceva. La a doua încercare ar putea merge mult mai bine, deci folosiți-vă de timpul rămas.

Fecioară

Aveți mari rezerve dacă e bine să vă implicați într-o afacere care pare bună, la prima vedere. Observați, însă, în jur, reacţii de neîncredere, care vă influenţează. Poate e mai bine să ţineți cont de sfaturile celor din jur, pentru că sunteți mai impulsiv din fire şi v-ați putea aventura într-o direcţie mai riscantă. Poate cel care vă trage acum de mânecă a trecut deja printr-o situaţie similară.

Balanţă

Indiferent din ce tabără faceți parte, a celor tineri sau a celor mai maturi, vă bucurați de o bună cooperare cu cei din generaţia diametral opusă. Cei aflaţi la diferenţe mari de vârstă pot conlucra perfect astăzi, pentru că şi unii, şi alţii au ceva de învăţat de la ceilalţi. Cel matur va arăta mai multă înţelegere pentru că a fost şi el cândva tânăr şi acceptă spiritul revoluţionar al celor tineri.

Scorpion

Nu vă bazați pe ce spun alții că e mai bine să faceți, pentru că veți obține cele mai bune rezultate prin experimente proprii. Sunteți mult prea creativ și liber ca să urmați ordine date de alții, deci permiteți-vă libertatea de a o lua și pe alte căi decât vi se spune, de a mai încerca și alte variante, pentru că veți descoperi modalități mult mai interesante. Fiți temerarul, deschizătorul de drumuri, exploratorul care vine cu noutăți.

Săgetător

Chiar dacă atmosfera devine ceva mai tensionată, nu o priviți ca pe un atac la persoană, ci ca pe motivaţia perfectă să vă implicați trup şi suflet pentru a arăta ce puteți să faceți. Spiritul combativ vă cuprinde când îi vedeți şi pe alţii că se implică atât de serios, şi reuşiți să dați tot ce e mai bun pentru a demonstra supremaţia, valoarea, unicitatea. Dacă reuşiți să scoateţi la lumină, în orice situaţie cu iz agresiv, doar partea pozitivă a lucrurilor, veți putea duce totul cu brio la capăt.

Capricorn

Aveți în preajmă oameni pe care vă puteți baza, în care puteți avea încredere, de la care veți primi soluţii practice, idei profitabile, sprijin concret. Nu sunt simple promisiuni, aceştia chiar pun umărul la problema care vă frământă şi nu vă lasă până nu văd că ați depăşit impasul. Rareori puteți avea parte de asemenea sprijin, ca atare profitați din plin de el.

Vărsător

Ţineți cont de sfatul bun care vine din partea unei persoane cu mai multă experienţă, pentru că ştie ce spune şi merită ascultat. Vă oferă un pont, o soluţie practică, o idee salvatoare care poate echilibra ca prin farmec una din problemele care vă frământă. Nu o analizați pe toate fețele, pentru că sfatul e verificat şi şi-a arătat de multe ori eficiența.

Peşti

Conflictele care apar peste tot sunt cele mai grele obstacole și dacă sunteți atent o să vă dați seama că lumea vă răspunde în aceeași măsură. V-ați opus de multe ori la ideile altora, şi ați pus beţe în roate, deci acum a venit vremea ca alții să judece ce spuneți. Aceste dispute nu fac decât să încetinească proiectele începute, semn că există o comunicare deficitară şi trebuie reparată cumva. Fiţi deschişi cu toţii spre dialog pentru că se poate ajunge la un consens.


Autori
Etichete , , , ,

Comenteaza acum

Alte stiri

30 septembrie 2016

Horoscop

Berbec Vreți să fiți lăsat să decideți singur ce aveți de făcut, de aceea sunteți pregătit sufleteşte să dați startul unei acţiuni noi în care veți investi tot ce aveți mai bun. Inteligenţă, curaj, idei, creativitate, energie, chef de muncă,
29 septembrie 2016

Horoscop

Berbec O zi destul de provocatoare, în care sunteți nevoit să puneți nişte lucruri în ordine la locul de muncă şi să ajustați unele strategii, corectând erorile care s-au strecurat pe parcurs. E important să fiți atent la detalii şi

Sumarul ediției de sâmbătă, 3 septembrie 2016

Actualitate

» Câinele Romeo a fost salvat de sub dărâmături la nouă zile de la seismul devastator din Italia
» 23 de parlamentari PSD şi PNL vor ca primarii să poată angaja un consilier pe probleme de diaspora
» Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu au divorţat la notar
» Atentat cu bombă în Filipine. Cel puţin 14 oameni şi-au pierdut viaţa
» Vâlcea: Accident mortal în comuna Ghioroiu
» Titlul de doctor acordat lui Gabriel Oprea, retras
» Guvernul a stabilit noi tarife: Un medic primar cu vechime va lua 1.200 de lei pentru o gardă în weekend
» Fostul ministru Petre Tobă nu ar fi plagiat

Dolj

» Noul Ford KA+ prezentat azi în premieră la Red Bull Soapbox Race din Cluj-Napoca
» Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
» Întreruperi energie electrică de luni
» Irina Popescu, vicepreședinta Asociației Moașelor Independente: „Doar două moașe lucrează în mediul rural“
» Doljean recidivist, prins de șase ori conducând fără permis
» Craiovean condamnat definitiv pentru șantajarea fostului patron
» Nereguli la Secția ATI de la SJU Craiova
» Criblura turnată pe drumul din Crușeț, pericol pentru parbrize

Gorj

» Cutremur în judeţul Gorj
» Listele cu datornici, afişate în baruri
» Au serbat ziua de naştere cu focuri de armă
» Atelierul naţional de poezie „Serile la Brădiceni“ 2016

Olt

» Olt: Doi pietoni, care au traversat neregulamentar, şi-au pierdut viaţa

Vâlcea

» Vâlcea: Viteza i-a adus moartea

Sport

» Monica Niculescu şi Vania King, în optimi US Open
» Simona Halep este în optimi la US Open
» Djokovic și Nadal, în optimi de finală la US Open
» Monica Niculescu s-a oprit în turul al 3-lea la US Open
» Fostul președinte al Federației Române de Gimnastică, Nicolae Vieru, a încetat din viață
» Tricolorii încep cursa pentru Mondiale

Educatie

» Şapte absolvenţi au luat bacalaureatul după contestaţii
» Trei elevi doljeni, laureaţi la faza naţională a Concursului „Tinere condeie“

Magazin

» Ia te uită! – Cod roşu la Casa Albă
» Horoscop
» Planuri pentru cel mai performant reactor de fuziune nucleară
» Bancul zilei

Top