Horoscop

Berbec

Sunteți încă sub influenţa unei veşti care v-a pus într-o lumină defavorabilă şi e normal să suferiți că ați fost tratat nedrept. În loc să stați şi să ticluiți planuri de răzbunare, mai bine ați aduna probe pentru a vă recupera imaginea pe care considerați că o meritaţi. Puteți găsi uşor mărturii care să certifice faptul că sunteți nevinovat, că tot ce ați făcut a fost conform regulilor.

Taur

Chiar dacă unele vise nu s-au împlinit atunci când ați vrut, nu înseamnă că ele s-au destrămat şi nu mai există, ci îşi aşteaptă rândul pentru a se materializa în alte vremuri. Amintiți-vă de planurile pe care le-ați abandonat cândva, în momente în care nu erau întrunite condiţiile optime ca ele să devină realitate, şi readuceți-le la lumină.

Gemeni

Tot stați şi analizați la rece o situaţie din care simţiți că ați avut de suferit, dar nu mai are rost să tot duceți procese de conştiinţă. Momentul ar fi mai bun pentru iertare şi uitare, închizând acel capitol pentru totdeauna, dar inima face ce face şi iar îşi aduce aminte de ceea ce ați pătimit cândva.

Rac

Nu nimeriți în cea mai veselă companie, iar tristeţea celor din jur vă influenţează mult. Vă pierdeți curajul, energia, cheful, buna dispoziţie când vă uitaţi la ei cum îşi plâng permanent de milă şi nu găsiți forţa de a-i ridica. Practic, ei vă trag mai jos, pe panta depresiei şi a pesimismului, încât vă alăturați lor într-un cor al plângerii.

Leu

Discuţiile cu amicii au un efect mobilizator, pentru că descoperiți în jur oameni care gândesc la fel. Dacă v-aţi uni cu toţii forţele într-o aventură comună, lucrurile ar merge de minune, tocmai pentru că aveţi interese similare şi meritați să vâsliţi laolaltă. Sunteți un tovarăş excelent de discuţie, mereu pus pe glume, mereu cu o replică potrivită în orice situaţie.

Fecioară

Luați taurul de coarne şi spuneți stop unei acţiuni care nu mai merge aşa cum doreați şi bine faceți, pentru că a-l duce mai departe nu ar fi decât un consum inutil de energie şi timp. Mai bine vă opriți aici, extrageți concluzia finală şi de mâine vă apucați de altceva.

Balanţă

Încercați să vă eliberați de acele gânduri despre care ştiți că vă blochează evoluţia. Sunt temeri inutile, îndoieli care nu-şi au rostul, piedici pe care vi le puneți singur în cale şi care nu au ce căuta pe drumul spre succes. Ați demonstrat şi altădată că orice e posibil dacă gândiți pozitiv şi liber, concentrat asupra ţelului final şi nu asupra hopurilor de pe parcurs.

Scorpion

E greu de tras linie între ce vă transmite mintea şi ce şi-ar dori inima, dar de data aceasta inima va avea un avantaj înaintea raţiunii. Aveți nevoie de iubire şi vă lăsați purtat de senzaţii şi emoţii încotro vrea Cupidon, care e prin preajmă şi vă oferă gesturi minunate de afecţiune. Simţiți cu adevărat că sunteți iubit, răsfăţat în gesturi tandre, şi dăruiți la fel de mult.

Săgetător

Aveți nevoie de un venit mai bun pentru a vă pune în practică marile vise. Sunteți conştient că nu puteți tinde spre lucruri scumpe la nivelul financiar de care dispuneți acum, dar dacă ați fi mai atent la inspiraţia pe care o aveți, ați putea începe să câştigați mai bine. Totul e să vă arătaţi dispus să mai încercați şi altceva pe lângă profesia de bază.

Capricorn

Nu tratați criticile cam dure ca pe un atac la persoană, pentru că nu acesta e rolul lor! Cel care vă atrage atenţia asupra unei conduite greşite, unei acţiuni îndreptate într-o direcţie inutilă sau unei atitudini nepotrivite, chiar vă vrea binele şi vă trage de mânecă să nu mergeți mai departe în acelaşi stil.

Vărsător

Felul în care vă privesc ceilalţi devine stimulentul cel mai bun pentru a vă recâştiga încrederea în propria persoană. Dacă v-ați analiza numai prin prisma propriei păreri despre sine, nu ați ajunge la rezultate tocmai bune, pentru că aveți tendinţa de a vă găsi numai defecte, or ceilalţi vă apreciază sincer pentru ceea ce reprezentați.

Peşti

Visele romantice zboară departe, către formarea unei familii, către o nuntă, şi când vedeți că şi partenerul participă la aceste vise, deveniți tot mai optimist că ele vor deveni realitate. Vă alimentaţi unul altuia visele cele mai frumoase, pentru că iubirea voastră e puternică şi speraţi şi mai mult de la viitorul vostru comun.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

29 septembrie 2016

Horoscop

Berbec O zi destul de provocatoare, în care sunteți nevoit să puneți nişte lucruri în ordine la locul de muncă şi să ajustați unele strategii, corectând erorile care s-au strecurat pe parcurs. E important să fiți atent la detalii şi
28 septembrie 2016

Horoscop

Berbec Sunteți răsfăţat de astre, care vă creează terenul propice pentru iubire, relaţii armonioase cu copiii, creativitate, şi chiar distracţie. La locul de muncă, atmosfera nu este la fel de roz, în sensul că puteți avea parte de intrigi şi

Sumarul ediției de marţi, 2 august 2016

Actualitate

» Manuale gratuite pentru elevii de la clasele XI şi XII
» Cererea privind excluderea lui Victor Ponta se va discuta pe 23 august
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
» Decanul Baroului Bucureşti: Cererea privind excluderea lui Victor Ponta se va discuta pe 23 august
» Regina Ana a României – 92 de fapte în 92 de ani
» Programul funeraliilor Reginei Ana a României
» Monica Macovei solicită excluderea din avocatură a lui Victor Ponta
» Instabilitate atmosferică până miercuri la ora 18.00
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Românii care pleacă în străinătate, pentru cel puţin 6 luni, trebuie să notifice Fiscul
» Cod Galben de instabilitate atmosferică în Oltenia
» Un bărbat de 36 de ani a fost inculpat în cazul atentatului de la Nisa
» Drapelul regal coborât în bernă la Castelul Peleș
» Ghid de călătorie pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Rio
» Din culisele Colegiului Militar de la Craiova

Dolj

» Grădiniţă şi bază sportivă moderne la Gighera
» Meseria e brăţară de aur
» Locomotivă deraiată în Mehedinți
» Fără marcaje rutiere în plin centrul Craiovei
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Craiova: Poveștile noastre, povestea Craiovei cu medicul Violeta Comănescu
» Exporturile de bunuri la nivelul judeţului Dolj au deţinut 2,5% din valoarea exporturilor României
» După numărul şomerilor judeţul Dolj se situează pe primul loc pe ţară
» Pompierii doljeni au stins 20 de incendii în 24 de ore
» Doljean cercetat penal pentru mai multe furturi
» Jocul copiilor, „terminatorul“ locurilor de joacă
» Problemele locuitorilor din Gighera: Nu au putere să muncească pământul, trăiesc cu apă infestată în fântâni şi gunoiul aruncat la marginea satului
» Primarul Craiovei atacă un martor din dosar, DNA reacţionează

Gorj

» Gorj: Persoană dispărută pe munte
» DN 66 rămâne parțial închis circulației
» Gorj: Tânăr găsit spânzurat într-un adăpost din Munţii Vâlcan
» Gorj: Trimis în judecată pentru că şi-a înjunghiat mortal soţia
» Soprana Daniela Popescu va studia la Londra, dar nu are bani să se întreţină

Olt

» Proiectil ridicat de pirotehniștii ISU Olt
» Olt: Accident rutier la barajul Ipotești

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un şofer băut a ieşit cu maşina în decor
» Mehedinţi: Aproape 150 de sancţiuni contravenţionale, aplicate şoferilor indisciplinaţi
» Mehedinţi: Traficul feroviar pe magistrala 900 Craiova – Drobeta Turnu Severin a fost reluat
» Intervenţii ale pompierilor mehedinţeni
» Circulaţia feroviară blocată pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiuni pentru combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere grave
» Vâlcea: Cei trei bărbaţi care au tâlhărit şi sechestrat un taximetrist pe Transalpina, arestaţi
» Euro Insol a denunţat contractul dintre CET Govora şi Uzinele Sodice

Sport

» Fotbal / CSO Filiaşi – Viitorul Cârcea, scor 3-2, într-un joc amical
» Simona Halep, nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare a lunii iulie
» Căldura a „diluat“ fotbalul la Severin
» Craioveanul Alex Coman s-a întors cu două trofee de la Mamaia
» Scaești a câștigat Memorialul „Edu Nicolae Culi“
» Aşa da atitudine!

Magazin

» Bancul zilei

Top