5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPanourile fotovoltaice care produc electricitate şi atunci când plouă

Panourile fotovoltaice care produc electricitate şi atunci când plouă

solar-rain

Unul din marile dezavantaje ale panourilor fotovoltaice, în afara costurilor de achiziţie şi a spaţiului necesar pentru instalare, este că au nevoie de lumină solară din belşug pentru a produce electricitate.
Exceptând regiunile deşertice, media zilelor cu cer înnorat într-un an este un aspect esenţial de care trebuie ţinut cont în alegerea locaţiei unui viitor parc fotovoltaic, orice zi în plus fără soare însemnând bani pierduţi şi amortizarea mai târzie a investiţiei, scrie
descopera.ro.
Vizând tocmai acest neajuns, un grup de cercetători chinezi a găsit o modalitate pentru a obţine electricitate de la panourile fotovoltaice ori de câte ori plouă, indiferent dacă este zi sau noapte. Urmărind acelaşi principiu care face posibilă apariţia fulgerelor în norii de furtună, cercetătorii au acoperit suprafaţa panourilor fotovoltaice cu grafen, formând un strat de numai un atom grosime. Mai departe, impactul picăturilor de ploaie cu suprafeţele tratate produce un schimb de electroni între apă şi grafen, asemenea unui capacitor natural.
Electricitatea produsă în acest mod este echivalentul a 6.5% din energia primită la impactul picăturilor de ploaie. Spre comparaţie, acelaşi panou fotovoltaic oferă un randament mediu de 22% la conversia energiei solare în electricitate.
Chiar şi cu eficienţă redusă, capacitatea de a produce electricitate din picăturile de ploaie este mai bună decât nimic, justificând poate instalarea parcurilor fotovoltaice şi în regiuni cu mai puţine zile însorite decât media.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS