Actorul Florin Piersic împlinește 80 de ani



Marele actor Florin Piersic împlineşte astăzi 80 de ani de viaţă. S-a născut la Cluj, din părinți bucovineni (mama – originară din Valea Seacă, tatăl – medic veterinar, originar din Corlata). Și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (în prezent, Colegiul Național ”Emil Racoviță”).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957, iar spectacolul de absolvire a fost ”Peer Gynt” de Henrik Ibsen.

Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a semnat ieri decretul prin care i se acordă lui Florin Piersic titlul onorific de “Artist al Poporului”, titlul fiind oferit pentru activitatea sa şi pentru contribuţia la relaţiile culturale bilaterale, cu doar o zi înainte ca actorul să împlinească 80 de ani.

“Titlul i-a fost acordat domnului Florin Piersic în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei scenice, pentru succese remarcabile în activitatea de creaţie şi contribuţie substanţială la aprofundarea relaţiilor culturale dintre România şi Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei R. Moldova.


Actorul Florin Piersic va fi aniversat, astăzi, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca printr-un spectacol intitulat “Nu-ntreba câţi ani am”, pentru care s-au epuizat toate biletele.

Florin Piersic a jucat de-a lungul carierei în numeroase filme, printre care “Mihai Viteazul”, “Drumul oaselor”, “Pintea”, “Columna”, dar şi în piese de teatru. Actorul a fost decorat, printre altele, cu Ordinul Meritul Cultural în 1967, iar în anul 2002, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 27 ianuarie 2016

Actualitate

» Guvernul a stabilit numărul biletelor de tratament balnear pentru anul 2016
» Guvernul a dispus noi măsuri pentru o mai bună protecție a consumatorilor
» CSM: Raportul MCV evidențiază progresele realizate cu privire la independența sistemului judiciar și reforma judiciară
» Prognoza meteo pentru februarie, martie şi aprilie
» Cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorină se depun până la 1 februarie
» Iohannis: Raportul MCV confirmă, pentru al treilea an consecutiv, progresele înregistrate de România
» Gabriel Oprea solicită să îi fie ridicată imunitatea parlamentară

Dolj

» Vaccinul pentru bebeluși, șir de promisiuni
» Primăria Craiova a cumpărat panouri rutiere cu nemiluita
» Cei cu grupa I și a II-a de muncă, prin „jungla“ birocrației
» Sute de românce vor la cules de căpșune în Spania
» Craiovean judecat pentru părăsirea locului accidentului
» Povestea femeii îngropate în grădină
» Consiliul Județean Dolj investește pentru comunitate
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Jandarmii au prezentat bilanţul pe 2015
» CJ Dolj investeşte în sănătate
» Reducerea normei didactice, în mai multe etape
» La Craiova, se caută 800 de căpşunari
» Craiova: “Voluntariat prin Artă” pentru persoanele cu autism
» Craiova: Se întrerupe funcționarea Stației de tratare a apei Işalniţa
» Dolj: Un preot a refuzat să îngroape în cimitir o femeie care renunţase la ortodoxie
» Craiova: Se schimbă locaţia unor staţii de autobuz
» Consiliul Judeţean Dolj investeşte în Sănătate

Gorj

» Referendum pentru ca orașele Tismana și Țicleni să redevină comune
» Edilul din Prigoria renunţă la primărie pentru a se ocupa de oierit
» Oile beneficiază de condiţii europene la stânele din Runcu
» Scutiri de taxe pentru cetăţenii săraci
» Plata cu cardul pentru solicitanţii de permise auto
» Drum de 28 de kilometri între Runcu şi Straja
» Lucrări de extindere la canalizarea din Târgu Jiu
» Calea Eroilor, aproape de finalizare

Mehedinţi

» Accident cu victimă pe o stradă din Drobeta Turnu Severin
» S-a aprobat bugetul judeţului Mehedinţi pentru 2016
» Accident cu victimă pe o stradă din Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Vâlcea: Peste 600 m.c. de material lemnos, furaţi în doar şase luni
» Vâlcea: Un copil de 10 ani, accidentat grav
» Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 18%, la 167 milioane de euro

Sport

» Gorjenii au remizat cu Sparta Praga
» Andrei Preda, ultimul venit la CSO Filiași
» Silvian Cristescu: Avem un lot bine închegat
» Halep s-a răzgândit și va evolua împotriva Cehiei
» Lică: Îmi doresc să jucăm finala anul acesta
» Fotbal – Preşedintele CSM Vâlcea, Bogdan Medrea, s-a stins din viaţă la 44 ani
» Fotbal – Chivu: Cantonamentul naţionalei a fost organizat pe genunchi

Educatie

» Tichete sociale pentru mii de copii de grădiniţă
» Revoltă la Băilești – Părinții, puși să gireze admiterea la liceu cu date personale

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» O prăpastie uriaşă între miturile interne şi realităţile văzute de la Bruxelles

Top