6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin11 septembrie 2001 - atentate sau conspiraţie?

11 septembrie 2001 – atentate sau conspiraţie?

Turnurile Gemene din World Trade Center s-au prăbuşit după ce au fost lovite de două avioane pe 11 septembrie 2001, cea mai neagră zi din istoria Statelor Unite ale Americii
Turnurile Gemene din World Trade Center s-au prăbuşit după ce au fost lovite de două avioane pe 11 septembrie 2001, cea mai neagră zi din istoria Statelor Unite ale Americii

Pe 11 septembrie 2001, 19 terorişti, membri ai grupării teroriste Al Qaeda, au deturnat patru avioane de pasageri pentru a ataca simbolurile economice, militare și politice americane. Două avioane au lovit World Trade Center la New York, unul Pentagonul la Washington, iar cel de-al patrulea viza, probabil, Capitoliul, însă după intervenţia pasagerilor, ultimul avion s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania. Bilanţul victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001 s-a ridicat la 2.978 de morţi, dintre care 2.749 la New York. De la căderea Turnurilor Gemene din New York au fost făcute publice numeroase rapoarte oficiale cu privire la acest incident, însă teorii ale conspiraţiei par să fie şi mai multe. Un articol publicat pe site-ul BBC prezintă trei dintre teoriile conspiraţiei care încă circulă şi sunt discutate şi disputate în comunităţile on-line.

Misterul avioanelor

Cum de avioanele deturnate nu au fost interceptate de forţele aeriene ale Statelor Unite, despre care se ştie că sunt cele mai puternice din lume?
Adepţii teoriei conspiraţiei spun că Dick Cheney, vicepreşedintele american de la acea vreme, a ordonat armatei să nu acţioneze, pentru a nu intercepta avioanele.
De cealaltă parte, rapoartele oficiale afirmă că a fost un caz deosebit de deturnare multiplă, care a inclus comiterea unor acte de violenţă la bordul avioanelor. De asemenea, spun rapoartele, dispozitivul de recepţie-transmisie automată, care identifică aeronava, a fost oprit sau modificat. În ziua de 11 septembrie 2001 s-a întâmplat să se efectueze un exerciţiu militar de rutină la centrul de comandă al Aviaţiei SUA. Potrivit documentelor oficiale, un controlor de trafic aerian s-a aflat în contact permanent cu armata şi nu a sesizat nici o lipsă de reacţie. Au existat, în schimb, confuzii şi a fost o lipsă de comunicare între controlul de trafic aerian civil şi cel militar. În plus, se pare că nici aparatura armatei nu era de ultimă generaţie şi era „setată“ să detecteze doar eventuale pericole venite de dincolo de ocean.

Prăbuşirea Turnurilor Gemene

Întrebarea adepţilor teoriei conspiraţiei este cum de Turnurile Gemene s-au prăbuşit atât de repede, în urma unor incendii care au izbucnit doar la câteva etaje şi nu au durat mai mult de două ore.
Cei care cred în teoria conspiraţiei spun că cele două Turnuri din New York au fost distruse de acţiuni de demolare controlată. Se are în vedere prăbuşirea foarte rapidă (aproximativ zece secunde), incendiile de durată relativ mică (56 de minute în Turnul 2 al World Trade Center şi 102 minute în Turnul 1) şi faptul că martorii au spus că s-au auzit sunete ca de explozie cu foarte puţin timp înaintea prăbuşirii.
Rapoartele oficiale spun că rezultatele unei anchete complexe realizate de Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie au arătat că avioanele care au lovit clădirile au retezat şi au deteriorat stâlpii de susţinere ai turnurilor şi au dislocat protecţiile ignifuge. Mii de litri de combustibil de la avioane s-au risipit pe mai multe etaje, provocând incendii. Focul a ajuns la temperaturi uriaşe şi a deformat podelele şi coloanele de susţinere, aceste acţiuni fiind cele care au generat sunetele ca de explozie, se arată în rapoartele oficiale. De aceea au şi „căzut“ etajele, provocând prăbuşiri în lanţ. În ceea ce priveşte ipoteza potrivit căreia ar fi fost vorba de o demolare controlată, experţii spun că aceste activităţi se execută de la baza clădirii spre vârf, însă în cazul Turnurilor Gemene prăbuşirea a început de sus.

Atacul de la Pentagon

Cei care reflectează la posibilele conspiraţii în cazul atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 se întreabă cum un pilot amator a putut executa cu un avion comercial o manevră atât de complicată şi, mai ales, cum se face că aeronava a lovit sediul celei mai puternice şi bine păzite structuri militare din lume, la 78 de minute după ce se raportase o posibilă deturnare.
Adepţii teoriei conspiraţiei sunt de părere că Pentagonul nu a fost lovit de un aparat de zbor Boeing 757, ci de o rachetă, o aeronavă de mici dimensiuni sau o dronă. Însă pentru că dovezile indică faptul că Pentagonul a fost lovit de avionul care executa Zborul 77 de la American Airlines, se analizează manevra prin care avionul s-a apropiat de clădire, vorbindu-se despre faptul că aparatul ar fi fost controlat de la distanţă chiar de cei de la Pentagon.
Rapoartele oficiale spun că epava avionului, inclusiv cutiile negre, au fost recuperate de la locul prăbuşirii şi au fost analizate de experţi de la FBI. Deşi imaginile video preliminare nu arătau prea mult din epavă, există totuşi fotografii care au imortalizat Boeing-ul la locul prăbuşirii, în apropierea sediului central al Departamentului Apărării. Rămăşiţele pasagerilor şi membrilor echipajului au fost recuperate şi identificate cu ajutorul testelor ADN, iar mai mulţi martori au afirmat că au văzut cu ochii lor avionul lovind Pentagonul pe 11 septembrie 2001.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS