11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Încă de la primele ore ale dimineţii veţi fi cam nemulţumit, fără un motiv anume. Aţi dori să lămuriţi unele neînţelegeri mai vechi, iar ocaziile nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Calităţile dumneavoastră vor ieşi în evidenţă într-un cerc mai larg de cunoştinţe, ceea ce v-ar putea aduce noi simpatii. Popularitatea în rândul persoanelor de sex opus va creşte simţitor.

Taur
Dorinţa de a vă implica în activităţi noi va ieşi în evidenţă şi în domeniul serviciului. Este posibil să faceţi lucruri mai deosebite, ceea ce vă va aduce aprecierea atât a colegilor, cât şi a superiorilor ierarhici. Graba poate să producă unele încurcături, aşa că luaţi-o mai încetişor! În timpul liber aţi putea să vă ocupaţi ceva mai mult de propria persoană.

Gemeni
Chestiunile băneşti vă interesează parcă mai mult decât în mod obişnuit. Sunt şanse să câştigaţi ceva bani din activităţile profesionale, dar va trebui să munciţi mult pentru asta. În cazul în care doriţi să vă implicaţi într-o afacere, nu vă aşteptaţi la rezultate imediate. Veţi avea ocazia să participaţi la o activitate socială, unde veţi cunoaşte o persoană ce v-ar putea fi de folos în viitorul apropiat.

Rac
Implicarea în chestiunile sentimentale va fi mai profundă decât în mod obişnuit. Pe de altă parte, veţi fi şi ceva mai suspicios, acest lucru putându-vă pune în situaţia de a avea unele controverse cu partenerul. Puteţi avea mai multă încredere în sfaturile partenerului în ceea ce priveşte situaţia financiară. Oricum, interesul pentru acest domeniu va fi peste nivelul obişnuit.

Leu
În relaţia de dragoste, lucrurile nu vor evolua chiar aşa cum vă doriți. Dacă aveţi de lămurit ceva, nu este cazul să insistaţi să aveţi ultimul cuvânt. Lăsaţi lucrurile să-şi urmeze cursul firesc şi va fi mai bine pentru toată lumea. La serviciu, veţi avea parte de multe activităţi de rutină, care vă vor plictisi, dar care nu mai pot fi amânate cu nici un chip. Ar fi de dorit să aveţi un regim alimentar echilibrat căci aţi putea avea probleme de sănătate.

Fecioară
Aţi putea primi o ofertă de colaborare, ceea ce vă poate aduce unele avantaje materiale, dar, dacă veţi face greşeli, vă va încurca multe planuri. Eforturile dumneavoastră nu vor fi apreciate aşa cum consideraţi, cel puţin deocamdată. Ceva mai multă răbdare vă poate aduce un plus de satisfacţie în viitorul apropiat. O veste de pe alte meleaguri vă va lua prin surprindere.

Balanţă
Din punct de vedere sentimental, lucrurile evoluează cel puţin mulţumitor. Implicarea în relaţia de cuplu este din ce în ce mai profundă, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Totuşi, n-ar fi exclus să apară manifestări de gelozie ale partenerului. Profitaţi de timpul liber pentru a finaliza o activitate pe care o amânaţi de mai mult timp. Reuşiţi să faceţi o bună impresie oriunde vă veţi duce.

Scorpion
Vă veţi implica în diverse activităţi intelectuale, dar în ciuda inspiraţiei de care daţi dovadă aţi putea greşi cu uşurinţă. Încercaţi să discutaţi cu cineva de încredere proiectele dumneavoastră. La serviciu vi se va repartiza o nouă sarcină şi ar fi de dorit să vă gândiţi de două ori înainte de a face ceva în această direcţie. Nu este un moment favorabil pentru a vă exprima nemulţumirile.

Săgetător
Starea dumneavoastră generală nu va fi dintre cele mai bune, dar nici nu veţi avea probleme deosebite. Unele activităţi pe care nu le-aţi rezolvat la timp vă vor răpi mai mult timp decât aţi putea crede. Capacitatea de concentrare va fi mai scăzută, aşa că evitaţi să luaţi decizii în chestiunile pe care le consideraţi importante. Relaţia cu rudele revine în atenţia dumneavoastră.

Capricorn
Sunteţi dornic să vă petreceți cât mai mult timp în compania persoanei iubite, dar pe de altă parte nu aveţi răbdare să-i ascultaţi nemulţumirile. Dacă veţi pleca urechea la sfaturile sale, aţi putea avea o realizare în plan material. O ieşire în afara localităţii alături de fiinţa iubită v-ar ajuta să vă îmbunătăţiţi relaţia de dragoste. Pe acasă sunt activităţi care nu mai pot fi amânate.

Vărsător
La serviciu vor fi multe de făcut, veţi munci din greu şi vă va deranja faptul că superiorii ierarhici vor părea a nu vă aprecia eforturile. Nu trebuie să fiţi îngrijorat, căci rezultatele nu se vor lăsa prea mult aşteptate, iar aprecierile vor veni de unde vă aşteptaţi mai puţin. În cazul în care vi se va propune o colaborare, nu refuzaţi, dar nici nu vă grăbiţi să daţi un răspuns. N-ar fi exclus ca partenerul să aibă un câştig bănesc oarecum neaşteptat.

Peşti
Entuziasmul dumneavoastră afectiv atinge limita superioară, dar comunicarea cu fiinţa iubită nu este chiar la nivelul la care vă aşteptaţi. Dacă aţi fi ceva mai înţelegător ar fi mai bine pentru toată lumea. Sunteţi subiectiv şi din acest motiv ar fi bine să nu luaţi decizii în chestiunile importante. Manifestările impulsive v-ar putea crea neplăceri, aşa că încercaţi să vă păstraţi calmul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS