12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"Carmen", de Bizet, la finalul stagiunii de la Opera Română Craiova

„Carmen”, de Bizet, la finalul stagiunii de la Opera Română Craiova

carmen afis

Opera Română Craiova anunţă o reprezentație de excepție a uneia dintre cele mai fermecătoare și renumite dintre opere – „Carmen” de Georges Bizet. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19:00, sub conducerea muzicală a maestrului Gheorghe Stanciu. Titlul de mare celebritate se va bucura de prezența invitaților speciali Ramona Zaharia (Germania), Bogdan Roman (Timișoara) şi Ștefan Ignat (București), voci lirice de excepție, ce surprind cu fiecare nouă apariție. Regia artistică îi aparține austriacului Tamás Ferkay, iar coregrafia spectacolului este realizată de Nina Diatchenko (Belarus). Costumele sunt realizate de Katia Textoris din Germania, iar decorurile sunt ceația unui alt artist german, Jürg Bredebühl.

Opera Română Craiova aduce pe scenă o distribuție deosebită: Carmen – Ramona Zaharia, Don Jose – Bogdan Roman, Michaela – Renata Vari, Escamillo – Ștefan Ignat, Zuniga – Dragoș Drăniceanu, Morales – Ioan Cherata, Frasquita – Aura Dudu, Mercedes – Mihaela Popa, Dancairo – Mircea Tudora, Remendado – Bogdan Olaru. Reprezentaţia va beneficia de participarea Orchestrei, Corului și Baletului Operei Române Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS