Alzheimer (Foto: uhhospitals.org)
O serie de studii noi sugerează faptul că un element esenţial pentru dezlegarea misterului pe care îl reprezintă maladia Alzheimer este calitatea somnului. În mod surprinzător, somnul de proastă calitate ar putea fi cheia rezolvării acestui puzzle, iar continuarea cercetărilor în acest sens ar putea avea drept rezultat găsirea unor noi tratamente pentru fenomenul de pierdere a memoriei asociat cu maladia, se arată într-un articol publicat pe site-ul sciencealert.com.
Membrii unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea California, Berkeley, din Statele Unite, au găsit dovezi care arată că beta-amiloidul, proteina despre care se crede că ar declanşa maladia Alzheimer, ar fi implicată şi în procesul de blocare a somnului profund şi odihnitor, tipul de somn de care organismul uman are nevoie pentru a transfera amintirile create pe termen scurt în zonele cerebrale unde acestea devin permanente.
„În ultimii câţiva ani, legăturile pe care le-am descoperit între somn, beta-amiloid, memorie şi maladia Alzheimer au devenit tot mai evidente şi mai concrete. Studiul nostru arată că acumulările de beta-amiloid pot genera un cerc vicios, în cadrul căruia somnul este şi mai tulburat, în sensul că devine treptat tot mai puţin calitativ, iar memoria slăbeşte şi ea“, a explicat William Jagust, specialist în neurologie, unul dintre membrii echipei de cercetare.
26 de adulţi participanţi la studiu
Proteinele beta-amiloid se găsesc în mod natural în creierul sănătos, însă în mod normal ele sunt „curăţate“ în fiecare noapte, în timpul somnului profund, în starea de somn fără mişcare rapidă a ochilor. În momentul în care se produc acumulări de beta-amiloid, fenomenul este asociat cu instalarea maladiei Alzheimer, dar şi cu apariţia diverselor tulburări de somn. Studiul realizat de cercetătorii americani este însă primul care a descoperit o legătură între aceste două fenomene în cazul pacienţilor umani.
În căutarea acestei legături, oamenii de ştiinţă au analizat cazurile a 26 de adulţi, cu vârste cuprinse între 65 şi 81 de ani, care nu fuseseră diagnosticaţi cu demenţă ori cu vreo tulburare de somn. La începutul testului clinic, toţi participanţii au fost supuşi unor investigaţii imagistice, respectiv au făcut tomografii cu emisie de pozitroni, pentru a le fi măsurată cantitatea de beta-amiloid de la nivelul creierului. La pasul următor al experimentului, subiecţilor li s-a cerut să memoreze 120 de perechi de cuvinte, după care au fost testaţi pentru a se stabili cât de bine îşi amintesc ceea ce memoraseră. În noaptea următoare, participanţii la studiu au fost monitorizaţi opt ore în timpul somnului, iar a două zi de dimineaţă memoria le-a fost din nou testată – s-a verificat cât şi ce mai ştiau dintre cuvintele memorate -, de data aceasta în timpul testului fiindu-le făcute investigaţii RMN.
Cerc vicios
La analiza rezultatelor RMN, oamenii de ştiinţă au constatat că subiecţii la care fuseseră înregistrate cele mai mari niveluri de beta-amiloid la nivelul cortexului prefrontal avuseseră şi somnul cel mai slab calitativ. Aceleaşi persoane avuseseră, totodată, şi cele mai slabe rezultate la testul de memorie efectuat după odihnă. Potrivit cercetătorilor, aceste indicii sugerează faptul că la respectivii subiecţi faza somnului fără mişcare rapidă a ochilor nu fusese suficient de îndelungată încât informaţia acumulată să fie procesată şi sedimentată.
„Cu cât cantitatea de beta-amiloid prezentă în anumite zone cerebrale este mai mare, cu atât mai puţin şi mai prost doarme respectivul pacient. În consecinţă, şi memoria este mai slabă. Dacă somnul profund durează puţin în timpul nopţii, această proteină dăunătoare nu poate fi eliminată. Este un cerc vicios“, a explicat Matthew Walker, coordonatorul studiului. Acesta a recunoscut că, deocamdată, nu se ştie care dintre aceşti doi factori este declanşatorul cercului vicios – somnul de proastă calitate sau proteina dăunătoare.
Echipa de cercetători a publicat rezultatele studiului în revista de specialitate Nature Neuroscience, iar în prezent desfăşoară un nou studiu, sperând să descopere dacă este posibil ca somnul de proastă calitate să fie un simptom timpuriu al maladiei Alzheimer. Vestea bună ar fi aceea că, dacă se va confirma că somnul de proastă calitate contribuie la pierderea memoriei în cazul pacienţilor cu Alzheimer, atunci această problemă ar putea fi prevenită şi chiar eliminată prin exerciţii fizice, terapie comportamentală sau chiar prin electrostimulare.
„Ceea ce noi am descoperit dă speranţă comunităţii medicale. Somnul ar putea reprezenta o nouă ţintă terapeutică, menită să combată fenomenul de deteriorare a memoriei la adulţii în vârstă şi chiar la pacienţii cu demenţă“, a concluzionat Matthew Walker.
