14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere: Epidemii bizare din negura istoriei

Picătura de cunoaştere: Epidemii bizare din negura istoriei

Mania dansului reflectată într-un desen realizat în 1564  de Pieter Bruegel cel Bătrân (Foto: Foto: en.wikipedia.org)
Mania dansului reflectată într-un desen realizat în 1564
de Pieter Bruegel cel Bătrân (Foto: Foto: en.wikipedia.org)

Jurnalistul scoţian Charles Mackay scria, în 1841, într-o lucrare despre maniile populare şi nebunia maselor, că „oamenii gândesc în turmă, înnebunesc în turmă, dar îşi recapătă simţurile încet, şi doar unul câte unul“. Aceste vorbe sunt actuale, când nebunia maselor devine uneori extrem de vizibilă – un exemplu în acest sens ar fi cozile de mii de oameni formate cu câteva zile înainte de punerea în vânzare a unor dispozitive electronice de ultimă generaţie sau îmbrâncelile la fiecare inaugurare de supermarket ori la campaniile care promit reduceri uriaşe de preţuri.
Câteva dintre aceste nebunii temporare au fost descrise într-un articol publicat pe site-ul mentalfloss.com.

Dansul mortal din Evul Mediu

În anul 1374, zeci de aşezări aflate de-a lungul Rinului erau lovite, dintr-o dată, de o streche neobişnuită. Era vorba despre coreomanie, un fel de boală a dansului. În număr mare, sătenii ieşeau pe străzi sărind, smucindu-se şi ţopăind pe ritmurile unei muzici pe care alţi oameni, din alte locuri, nu o auzeau. De-abia dacă mâncau sau dormeau, uneori dansau zile în şir, până când nu îi mai ţineau picioarele. Nebunia dansului a măturat ţinutul şi, aproape la fel de brusc cum a apărut, a dispărut. Asta până în iulie 1518, când a lovit din nou, de data aceasta în Strasbourg. O femeie a auzit din nou melodia drăcească şi a dansat zile întregi fără întrerupere. În decurs de o săptămână i s-au alăturat 34 de persoane, iar după o lună mulţimea de dansatori era formată deja din 400 de persoane. Zeci dintre aceştia au pierit, după ce au dansat până la moarte, această activitate fizică neîntreruptă provocându-le, cel mai probabil, atacuri de cord, atacuri cerebrale şi epuizare. După aproximativ o lună, mania dansului a dispărut din nou.
Mulţi istorici, psihologi şi oameni de ştiinţă au încercat să dezlege misterul dansului mortal. Un timp s-a vehiculat ideea că nebunia generală a fost declanşată de consumul pâinii contaminate de un fel de mucegai, care provoacă la oameni convulsii, tremor şi delir. Însă un anume John Waller, profesor de istorie la Universitatea din Michigan, a emis o altă ipoteză. El susține că boala dansului ar fi fost declanşată de boli psihogenice în masă, generate de depresie şi teamă insuflată de religie, profesorul explicând că ambele „episoade“ ale dansului mortal au fost precedate de perioade marcate de foamete, inundaţii, compromiterea recoltei.
Boala dansului mortal a mai lovit o dată, în anii 1840, în Madagascar, unde oamenii au dansat câteva zile ca posedaţi. De atunci nu se mai ştie nimic despre astfel de manifestări.

Epidemia de râs din Tanganyika

O altă neobişnuită epidemie a izbucnit pe 30 ianuarie 1962, când trei eleve ale unui internat din regiunea Tanganyika (în prezent Tanzania) au început să râdă din senin şi necontrolat. Veselia s-a transformat însă într-un val de plânsete, tinerele având stări de anxietate, senzaţia că erau urmărite şi chiar accese de violenţă. Aceste simptome s-au răspândit cu rapiditate în şcoală, ca şi când „virusul“ ar fi fost transmis prin contact direct cu o persoană „infectată“. Efectele se instalau imediat şi puteau dura de la câteva ore până la 16 zile. Şcoala s-a închis în luna martie a aceluiaşi an, când 95 din 159 de eleve erau deja afectate. La zece zile după închiderea instituţiei, boala a reapărut, într-un sat din apropiere. În total, circa 217 persoane au fost afectate de această epidemie de râs, care s-a răspândit şi în alte zone, de fiecare dată existând o legătură cu o persoană de la şcoala de fete. Nu au fost găsite explicaţii pentru această epidemie.

Turism patologic

Fiecăruia dintre noi îi place să călătorească din când în când, însă există oameni care pur şi simplu nu se pot opri. Dromomania este un simptom al unei afecţiuni psihice şi constă în deplasări îndelungi şi repetate fără scop, generate de un impuls patologic de a merge. Această manie de a călători a fost în vogă în Franţa, în perioada 1886-1909. Cel care a exemplificat dromomania în faţa comunităţii medicale europene a fost un instalator din Bordeaux, pe numele său Jean-Albert Dadas. A fost internat în Spitalul Saint-Andre în 1886, după ce se întorsese dintr-o călătorie care îl epuizase fizic şi psihic – nu îşi aducea aminte nici unde fusese, nici ce făcuse. În urma cercetărilor făcute la spital, s-a stabilit că, cel mai probabil, impulsul patologic de a călători s-a declanşat după ce a plecat din armată. A mers la Praga, apoi la Berlin şi a ajuns în cele din urmă la Moscova. Aici a fost arestat şi obligat să meargă pe jos, în exil, tocmai în Turcia. De aici a fost salvat de consulatul francez şi trimis înapoi, pe drumuri, către Viena.
Povestea lui Dadas pare să îi fi inspirat şi pe alţii la acea vreme. Şi chiar dacă nu a fost vorba de o epidemie propriu-zisă, în sensul că nu au existat multe cazuri de acest fel, a devenit totuşi un fel de boală contagioasă, căci în cercurile medicale se vorbea numai şi numai despre dromomanie. Fenomenul s-a stins în jurul anului 1909.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS