3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPatrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură

Patrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură

Scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură
Scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură

Scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură, ediţia 2014, conform anunţului făcut în urmă cu câteva minute. Patrick Modiano are 69 de ani și este al 11-lea autor francez care obține prestigioasa distincție. „Pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai insesizabile destine umane și cu care a dezvăluit viața în timpul Ocupației”, a argumentat Comitetul Nobel alegerea făcută.
Premiul se acordă din anul 1901 şi este considerat cea mai prestigioasă şi mediatizată distincţie literară. La fel ca în ultimii ani, scriitorul român Mircea Cărtărescu – al cărui roman, „Orbitor”, a făcut senzaţie în presa suedeză – a fost cotat cu şanse mari de a câştiga mult-râvnitul premiu, fiind plasat înaintea multor scriitori. Astfel, Cărtărescu se afla, înainte de anunţarea premiului, pe locul 16 în clasamentul agenţiei de pariuri Ladbrokes, cu o cotă de 25 la 1, la egalitate cu nume prestigioase precum Milan Kundera (Cehia), Thomas Pynchon (SUA) şi Bob Dylan (SUA). Românul a devansat alţi scriitori celebri, menţionaţi în fiecare an ca posibili câştigători, cum ar fi: italianul Umberto Eco (locul 23), autor al romanului „Numele trandafirului”, israelianul Amos Oz (locul 34) şi britanicul Salman Rushdie (locul 51), autor al „Versetelor satanice”. Pe primul loc în listă s-a aflat kenyanul Ngugi wa Thiong’o, cu o cotă de 4.5 la 1, urmat de japonezul Haruki Murakami şi jurnalista belarusă Svetlana Aleksijevitj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS