10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
În această perioadă nu este cazul să cereţi sprijinul celor din jur. Fiecare are problemele lui, iar dumneavoastră dispuneţi şi de forţa necesară să duceţi totul la bun sfârşit. Orice veţi întreprinde a necesita un efort mare şi timp îndelungat. Dacă aveţi de gând să faceţi o cheltuială de dimensiuni mai mari, ar fi bine să vă sfătuiţi cu cineva apropiat. Spre seară, un telefon de la un prieten vă va determina să vă schimbaţi planurile.   

Taur
Relaţiile cu cei din jur evoluează cel puţin mulţumitor. Aţi putea să vă faceţi un nou prieten sau să vă consolidaţi vechile prietenii. Cunoştinţele pe care le aveţi sunt cam împrăştiate, de aceea, din punct de vedere intelectual nu daţi randamentul scontat. Puteţi miza pe sprijinul unei cunoştinţe mai vechi în cazul în care doriţi să rezolvaţi o problemă în timp record.   
   
Gemeni
Din discuţiile cu prietenii, aflaţi tot felul de informaţii interesante, cărora nu ştiţi dacă să le daţi crezare. Ar fi mai bine să le verificaţi, înainte de a le folosi. Interesul pentru chestiunile legate de familie este mare, dar nu veţi reuşi să faceţi mai nimic din ceea ce v-aţi propus. Nu vă încăpăţânaţi să rezolvaţi singur toate problemele – un mic ajutor nu poate dăuna mândriei dumneavoastră.   

Rac
Relaţiile cu persoanele mai tinere vă sunt avantajoase, cu condiţia să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Nu întreprindeţi nici un fel de schimbare în cămin, căci nu veţi reuşi nimic ce v-ar putea satisface. Un schimb de replici cu o rudă apropiată vă va prost dispune, dar numai pentru câteva ore. Dacă nu veţi fi mai atent la ce întreprindeţi, relaţia cu colaboratorii s-ar putea deteriora.    
   
Leu
De cheltuieli nu veţi scăpa; n-ar fi exclus să aveţi ocazia să faceţi o investiţie de mai mari dimensiuni. Ar fi de dorit ca înainte de a scoate banii din buzunar să cereţi sfatul unui prieten. La slujbă, aveţi de făcut o mulţime de mărunţişuri, care vă iau mult timp, dar se pare că rezultatele vor fi cel puţin mulţumitoare. Încercaţi să vă relaxaţi, practicând o activitate de divertisment.    
    
Fecioară
Relaţia cu părinţii este ceva mai tensionată şi nu reuşiţi să ajungeţi cu ei la un numitor comun. Aveţi de alergat mult pentru a vă rezolva probleme gospodăreşti. Veţi fi bucuros însă, căci veţi face chiar mai multe decât v-aţi propus. Din punct de vedere intelectual, randamentul dumneavoastră este maxim. Aţi putea lua decizii sau aţi putea pregăti un examen. Vă recomandăm să aveţi grijă de bani. Există pericolul să îi pierdeţi.
 

Balanţă
Este foarte posibil să apară unele probleme legate de acte. În cazul în care aveţi de semnat documente oficiale, cel mai înţelept lucru ar fi să amânaţi această chestiune pentru altă zi. Veţi avea o nemulţumire legată de cineva din anturajul apropiat, dar ar fi de dorit să lăsaţi lucrurile să se rezolve de la sine. În plan profesional, situaţia este tensionată, aşa că încercaţi să daţi dovadă de conştiinciozitate.

Scorpion
Energia este maximă, iar ideile par să vă scape de sub control. Colaborarea cu cei din jur vă avantajează din toate punctele de vedere. Un prieten vă va face o propunere ce pare interesantă, dar aveţi nevoie de timp să o studiaţi. Dacă aveţi de gând să vă implicaţi într-o nouă activitate, înarmaţi-vă cu răbdare, căci rezultatele se vor vedea cu întârziere şi vor necesita un efort susţinut.   

Săgetător
Drumurile vă vor consuma o mare parte a zilei, dar veţi avea măcar satisfacţia de a fi putut rezolva o problemă importantă. Energia de care dispuneţi vă permite să faceţi chiar mai multe decât v-aţi propus. Un prieten are o problemă de sănătate, iar sprijinul dumneavoastră ar fi binevenit. Partenerul de viaţă vă va anunţa o mică realizare de care se va bucura întreaga familie.    
 
Capricorn
Activităţile sociale vor fi prioritare în această zi; v-aţi putea întâlni cu prietenii sau aţi putea ieşi la un club. Discuţiile cu cei din jur vă relaxează; atenţie totuşi să nu fiţi prea pisălog, deoarece aţi putea deranja pe cineva. Popularitatea de care vă bucuraţi vă va ajuta să depăşiţi cu bine această situaţie. Cineva din familie vă va da un sfat de care n-ar fi rău să ţineţi cont.    
    
Vărsător
Pentru orice nimic trebuie să faceţi un efort mare, ceea ce vă oboseşte şi vă irită. Există cineva care încearcă să vă pună piedici, dar nu va reuşi mare lucru. Sunteţi profund nemulţumit şi de faptul că în anturajul apropiat sunt unele tensiuni şi ar fi bine să fiţi ceva mai rezervat. Încercaţi să vă spuneţi nemulţumirea unui prieten, deoarece, după discuţia cu acesta, veţi fi ceva mai relaxat. Dimineaţa sunteţi decis să rezolvaţi o problemă de familie, pe care aţi tot amânat-o.   
 
Peşti
Sunteţi cam obosit şi nu reuşiţi să vă concentraţi decât cu foarte mare greutate. N-ar fi exclus să pierdeţi sau să rătăciţi nişte acte. În familie vor fi discuţii legate de modul de utilizare a fondurilor comune. Unul dintre părinţi ar putea avea o nemulţumire. Vizionarea unui film sau orice activitate relaxantă v-ar putea ajuta să încheiaţi ziua într-o atmosferă de bună dispoziţie. Sunteţi nevoit să faceţi câteva drumuri şi cheltuieli destul de mari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS