10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTulburări psihice bizare

Tulburări psihice bizare

Auzim deseori despre afecţiuni psihice precum schizofrenia sau tulburarea compulsiv-obsesivă, însă spectrul tulburărilor mintale este cu mult mai larg. Există afecţiuni cu forme de-a dreptul bizare, pentru care specialiştii nu au descoperit nici cauze, nici metode de tratament. Site-ul listverse.com a alcătuit o listă a unora dintre tulburările psihice mai puţin cunoscute, ale căror manifestări sunt cel puţin neobişnuite.

Primul menţionat pe această listă este sindromul Landau-Kleffner, o tulburare care afectează atât copiii, cât şi adulţii. Micuţii care au această boală, în general cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani, îşi pierd capacitatea de a se exprima şi de a înţelege limbajul. Mai ciudat este faptul că, în general, copiii cu sindrom Landau-Kleffner au o dezvoltare normală până la un anumit punct, însă dintr-o dată „uită“ tot ceea ce au învăţat până la momentul respectiv. În cazul adulţilor care suferă de această afecţiune, aceştia se confruntă chiar şi cu convulsii, în afară de pierderea capacităţilor de comunicare verbală. Pentru aceşti pacienţi există anumite terapii care pot ajuta la atenuarea simptomelor, însă deocamdată nu există un tratament.

Indecizia patologică

Această afecţiune nu are manifestări vizibile, pacienţii ducând o viaţă normală, fără a atrage atenţia în vreun fel. Problemele apar atunci când persoanele afectate sunt nevoite să facă anumite alegeri. Pacienţii simt o presiune extraordinară în faţa posibilităţilor care li se oferă şi amână cât mai mult momentul decisiv. Nehotărârea patologică şi incapacitatea de a lua o decizie apar chiar şi în situaţii minore cum ar fi, de exemplu, alegerea unei cărţi de lecturat sau a unei ţinute de purtat la serviciu. Potrivit psihologilor, această afecţiune merge mână în mână cu anxietatea şi depresia şi poate duce chiar la sinucidere.

Boantropia

Există persoane care suferă de aşa-numita boantropie, altă tulburare delirantă care face ca persoana afectată să se creadă vacă sau bou. Unii pacienţi consideră că afecţiunea debutează ca un vis şi se continuă ca o stare de iluzie, altă ipoteză fiind aceea că afecţiunea apare pe fondul hipnozei şi rămâne permanent. Se crede că Nebuchadnezzar, un rege al imperiului neo-babilonian, ar fi suferit şi el de această boală, într-una dintre vechile scrieri menţionându-se că acesta „mânca iarbă precum boii“.

Sindromul mâinii
de extraterestru

Pacienţii diagnosticaţi cu acest sindrom vorbesc deseori despre mâinile lor ca despre membre străine, care nu le aparţin şi pe care nu le pot controla. Situaţia poate fi neplăcută şi frustrantă, putând deveni periculoasă şi chiar tragică în episoade în care pacientul încearcă să scape de „intrus“.

Fenomenul
„Taijin Kyofusho“

„Taijin Kyofusho“ este numele unui fenomen răspândit mai ales în Japonia, printre persoanele educate şi crescute în conformitate cu obiceiurile culturii nipone. Pe scurt, Taijin Kyofusho reprezintă frica extremă de interacţiune socială. În plus, pacienţii conştientizează în proporţii exagerate ce ar putea merge prost într-o asemenea interacţiune, astfel că un cuvânt ofensator, transpiraţia sau orice alt motiv provoacă un stres major persoanelor afectate. Specialiştii cred că într-o oarecare măsură este explicabil faptul că acest sindrom a apărut în Japonia, întrucât niponii pun mare preţ pe etichetă şi păstrarea aparenţelor.

Erotomania

Această tulburare psihică reuşeşte să convingă pacienţii afectaţi că o persoană este îndrăgostită până peste cap de ei. Ce face cu adevărat bizară erotomania este faptul că persoana care, chipurile, iubeşte în taină pacientul, are de fiecare dată un statut superior, deseori fiind vorba despre o celebritate. Nimic nu poate destrăma visul frumos cu accente de obsesie, iar oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle foarte multe despre boală sau eventuale metode de tratament.

Sindromul Riley-Day

Sindromul Riley-Day este o afecţiune moştenită genetic, însă pentru a se manifesta este nevoie ca gena să fie transmisă de ambii părinţi. Sindromul afectează sistemul nervos autonom, cel mai frecvent şi periculos simptom fiind insensibilitatea la durere. Deşi o viaţă fără durere ar putea fi un scenariu frumos, acest fapt poate avea consecinţe dezastruoase, dacă ne gândim la faptul că în acest fel organismul nu poate da de veste atunci când ceva nu este în regulă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS