8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSuperalimente pentru sănătate

Superalimente pentru sănătate

Cu toții am auzit despre „superalimente“ în ultimii ani, însă știţi cât ar trebui să mâncaţi pentru a beneficia de pe urma lor sau ce fac ele pentru dumneavoastră? Superalimentele sunt bogate în antioxidanți, molecule care previn afectarea celulelor sănătoase. Însă, toate aceste superalimente oferă şi alte beneficii și, pe deasupra, sunt și gustoase.
   
Afinele
Ce conțin? Au un conținut ridicat în antioxidanți, inclusiv vitamina A, și constituie o sursă excelentă de fibre.
Ce fac? Scad colesterolul, glicemia, în vreme ce antioxidanții luptă împotriva unor forme de cancer, boli de inimă, astm, artrite și a bolilor neurologice specifice înaintării în vârstă.
Cum le mâncaţi? Oricum: în salate, puse în iaurt, coapte, congelate.
Consumul zilnic de afine face minuni pentru sănătate.
   
Broccoli
Ce conțin? Broccoli este o sursă excelentă de vitaminele C și K, de acid folic, calciu și fibre.
Ce face? Vitamina K păstrează sănătatea sângelui și împiedică formarea cheagurilor de sânge, în vreme ce vitamina C luptă împotriva cancerului. Acidul folic este recomandat pentru femeile însărcinate și mamele care alăptează, în vreme ce calciul întărește oasele, iar fibrele ajută tranzitul intestinal.
Cum îl mâncaţi? Înăbușit, alături de alte legume colorate, sau crud, cu humus.
Cât aveţi nevoie? Puteți consuma zilnic aproximativ o cană, crud sau gătit.  

Ceaiul negru
Ce conține? Are o mulțime de oxidanți şi nu are nici o calorie.
Ce face? Ceaiul scade tensiunea arterială, ajută la prevenirea cancerului și a osteoporozei, scade riscul de atac cerebral, menţine sănătatea inimii, contribuie la completarea necesarului zilnic de fluide și se pare că joacă un rol în prevenirea arsurilor solare.
Cum îl consumaţi? Țineţi plicul de ceai aproximativ trei minute (sau mai puțin dacă sunteţi sensibil la cafeină); îl puteți asezona cu lămâie sau cu miere, după gust.
Cât aveţi nevoie? Puteți bea cât de mult vreţi. Aveţi grijă totuși să nu exageraţi pentru că are un conținut ridicat de cafeină.
   
 Spanacul
Ce conține? Spanacul este bogat în proteine, vitaminele A și K, acid folic și, de asemenea, în fibre.
Ce face? Spanacul face inima mai puternică, protejează împotriva pierderilor de memorie și ajută la dezvoltarea bebelușilor în viaţa intrauterină, ceea ce înseamnă că este excelent pentru femeile însărcinate.
Cum îl mâncaţi? Crud, în salate, sau gătit, într-o lasagna cu spanac.
Cât aveţi nevoie? O ceașcă pe zi e suficient.
   
Nucile
Ce conțin? Nucile au o mulțime de antioxidanți și sunt bogate în vitamina E. Pe deasupra, nucile conțin Omega 3 și o mulțime de alte grăsimi polinesaturate.
Ce face? Antioxidanții luptă împotriva cancerului în vreme ce vitamina E este bună pentru sănătatea inimii și scade colesterolul. În plus, nucile sunt excelente atât împotriva diabetului, cât și a depresiei.
Cât aveţi nevoie? Crude, presărate în iaurt sau în salate, ori în sosul pesto.
Cât aveţi nevoie? Consumaţi câteva nuci pe zi, nu mai mult de opt, și vă veţi bucura de toate aceste beneficii.
sfatulparintilor.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS