13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Nuci salvatoare

Un nou studiu ştiinţific plasează nuca în topul celor mai puternici antioxidanţi pe care îi putem consuma din alimente, relatează sfatulparintilor.ro. Cercetătorii din California au dovedit faptul că banala nucă dispune de cantitatea cea mai mare de antioxidanţi şi de cea mai eficientă combinaţie a antioxidanţilor dintre alune, migdale, fistic, nuca de macadamia, alune de pădure, caju şi pecan.
„Nuca are pentru sănătate scor superior tuturor tipurilor de nuci sau arahide, având până la de 15 ori mai multă vitamina E decât semenele sale“, afirmă medicul Joe Vinson, cel care a condus analiza. „O mână de nuci conţine o cantitate aproape dublă de antioxidanţi decât o mână din orice alt tip de seminţe consumată. Dar, din păcate, oamenii nu prea consumă nucă“, a mai precizat acesta. Studiul sugerează şi recomandă consumatorilor să includă în alimentaţia zilnică nuca, drept un aliment esenţial pentru sănătatea inimii şi a întregului organism. „Este şi un alt avantaj în alegerea nucilor ca sursă principală de antioxidanţi“, afirma dr. Vinson. „Căldura pentru prăjirea diferitelor tipuri de nuci şi de alune duce la reducerea calităţii antioxidanţilor. Oamenii, de regulă, consumă nucă crudă şi nu prăjită, aşa cum se întâmplă la migdale, alune, fistic sau caju, astfel încât beneficiază din plin de efectul acestor antioxidanţi“.
 
Alte avantaje

În istorie, romanii considerau nuca un aliment preţios şi rezervat celor bogaţi. Nuca trebuie consumată cu pieliţă cu tot: 90% din tot ce e mai sănătos în nucă se găseşte în pojghiţa sa. Astfel, s-a demonstrat că grăsimile bune din nucă reduc colesterolul, tensiunea arterială, menţin sănătatea inimii şi îmbunătăţesc sănătatea bolnavilor de artrită. De asemenea, nucile conţin un fitonutrient unic, numit quinon juglon, care luptă eficient împotriva celulelor canceroase ce se dezvoltă în corpul omului periodic, chiar dacă ele sunt în cantitate prea mică pentru a fi diagnosticată persoana cu cancer. Acesta ucide celulele precanceroase şi lasă celulele intacte şi sănătoase. Omega 3 ce se găseşte în nucă inhibă o enzimă antiinflamatoare care susţine dezvoltarea cancerului la sân şi activează două gene ce ajută la prevenirea formării cancerului de sân. De asemenea, trebuie menţionat că cercetătorii au dovedit şi faptul că nuca are proteine de calitate superioară care pot fi substitute eficiente pentru carne. Nucile conţin vitamine şi minerale, conţin fibre şi nu conţin lactoză şi gluten. Ani de cercetare asupra nucii arată că un consum regulat de o mână de nuci pe zi sau de unt de arahide scade riscul bolilor de inimă, pietrelor la rinichi, diabetului de tip 2 sau cancerului. Totodată, ea reduce şi tumorile de prostată. În ceea ce priveşte numărul de calorii, consumul de nuci nu apare drept cauză de creştere în greutate, mai ales că alimentul este săţios şi nu ne îndeamnă să îl consumăm în cantitate mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS