6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Tim Robbins, din nou amorezat
Actorul Tim Robbins, de 54 de ani, este din nou îndrăgostit. Actorul a fost surprins plimbându-se de mână cu noua sa cucerire, mult mai tânără decât el, pe străzile oraşului Los Angeles, relatează dailymail.co.uk. În 2009, Tim Robbins s-a despărţit de  actriţa Susan Sarandon, după o relaţie de 20 de ani. Cei doi nu erau căsătoriţi, însă au împreună doi fii. În ultimele două decenii, ei au alcătuit unul dintre cele mai durabile cupluri din industria de divertisment de la Hollywood, fiind cunoscuţi atât pentru rolurile din filme, cât şi pentru activismul lor social şi politic.

Justin Timberlake, prezentator de Oscar
După ce a debutat recent ca gazdă a „Saturday Night Show“, actorul şi cântăreţul Justin Timberlake i-a impresionat pe organizatorii Oscarurilor cu prezența sa, dar și prin numărul record de spectatori atrași în fața micilor ecrane. Potrivit thesun.co.uk, Justin ar fi primul pe lista posibililor prezentatori ai evenimentului de anul viitor. „Alegerea lui Justin în rolul gazdei ar fi acum o lovitură de teatru. A mai fost luat în considerare anterior, însă s-a crezut întotdeauna că este prea tânăr și neexperimentat. De data aceasta însă, este preferatul producătorilor pentru această partitură, căci a dovedit că este în stare, pus în această situație, să cânte, să danseze, să prezinte și să improvizeze“, a declarat o sursă apropiată organizatorilor ceremoniei Oscarurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS